Batalia pentru 880 lei

miercuri, 17 octombrie 2007, 19:33
2 MIN
 Batalia pentru 880 lei

880 de lei brut, adica aproximativ 650 net, reprezinta un nesperat salt financiar pentru toti bugetarii care au salariul de baza sub aceste valori. Este vorba de marea masa a functionarilor din administratie, dar si de cadrele didactice si medicii debutanti. Sigur, exista si domenii practic neatinse de prevederile Contractului colectiv de munca unic la nivel national care a intrat in vigoare la 1 ianuarie – Justitie, Armata, Politie, dar si sectoarele financiar-bancar sau IT, unde salariile sint mari comparativ cu media pe economie.

Daca in domeniul privat patronii nu se grabesc si vor ezita in continuare sa aplice teoria celor doua salarii minime (440 lei, respectiv 880 pentru licentiati), in sectorul de stat Justitia este cea care completeaza contractul mentionat. Sindicatele au actionat statul in judecata pentru neaplicarea prevederilor contractului colectiv de munca, angajatii din invatamint fiind foarte aproape de a obtine executarea inspectoratelor scolare sau chiar a Ministerului Educatiei.

N-ar fi o premiera: cei din Justitie au fost cit pe ce sa-i ia jiltul propriului ministru, care nu a fost de acord cu plata primelor de vacanta restante. La fel, si politistii au cistigat in instanta banii atribuiti prin acte normative care nu au fost aplicate din diferite motive. Acum a venit rindul profesorilor sa-si ceara drepturile prin tribunale, in vreme ce functionarii au deja 30 de revendicari similare aflate pe rolul instantelor de judecata din tara. Probabil ca, dupa ce se va incheia sirul acestor procese, se va constata ca salariul mediu pe economie a crescut si ca punctul de pensie nu mai reprezinta 37,5 sau 45 la suta, deci s-ar impune si corelarea veniturilor celor retrasi din activitate. Alti bani, alta distractie.

Situatia frizeaza absurdul: se cheltuiesc bani, se pierde timp si se aglomereaza salile de judecata, toate acestea pentru a forta cel mai mare angajator din Romania (statul) sa respecte legi pe care tot el le-a emis. Situatia e caracteristica tarii noastre si ea se datoreaza lipsei generale de raspundere din uriasul mecanism birocratic al administratiei centrale, dar si unor carente legislative.

Presa a scris de mai multe ori despre necesitatea elaborarii unei grile nationale de salarizare, dupa care sa se ghideze atit intreprinzatorii, cit si angajatorii din sectorul bugetar, asa cum exista in Anglia, de exemplu. Britanicii si-au elaborat acest sistem pe baza unor valori minime obligatorii, actualizate anual cu inflatia, astfel ca problemele salariale nu mai sint de mult probleme, ci o competitie intre abilitatea angajatorului de a negocia un salariu cit mai mic cu potentialul viitor angajat, care, la rindul lui, pledeaza pentru un venit cit mai mare. La noi va mai dura destul pina sa atingem acest nivel. Legea celor 880 de lei se va rezolva in cele din urma de la sine, datorita cresterilor salariale din anii urmatori, insa birocratia si incoerenta legislativa reprezinta deja boli cronice de sistem.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii