Bătălia pentru locul unu în telecom: Vodafone şi Orange şi-au prezentat arsenalul
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 16.04.2021

Bătălia pentru locul unu în telecom: Vodafone şi Orange şi-au prezentat arsenalul

GALERIE
Orange şi Vodafone
  • Orange şi Vodafone
- +

Orange şi Vodafone au anunţat, recent, serviciile pe care pariază, în viitor, în lupta pentru prima poziţie pe piaţa locală de telecomunicaţii, scrie capital.ro

Piaţa locală de telecomunicaţii este estimată la 3,4 miliarde de euro anul acesta, iar lupta pentru prima poziţie este mai aprigă ca oricând. Orange şi Vodafone, cei mai mari jucători, cu 9,8 milioane clienţi, respectiv, 9,1 milioane clienţi şi-au prezentat, săptămâna trecută, serviciile cu care speră să-şi păstreze actualii clienţi şi să atragă alţii noi.

Vodafone a lansat Supernet 4G+ prin care oferă utilizatorilor de smartphone viteze duble la internet mobil. „Este un moment istoric pentru companie“, a declarat Cătălin Buliga, Technology Director, Vodafone. „Datorită expertizei noastre în tehnologia 4G+ şi infrastructurii noastre mobile avansate, în testele pe care le-am efectuat am reuşit să depăşim bariera de 1 Gbps pentru viteza de descărcare a datelor. Am atins un maximum de 1,35 Gbps, cu mult peste viteza pe care o pot susţine terminalele din ziua de azi“, a adăugat acesta. Clienţii companiei din toate cele 41 de reşedinţe de judeţ şi din alte 330 de localităţi vor putea naviga mai rapid pe internet, iar timp de o lună clienţii din Cluj şi Iaşi vor putea face acest lucru gratuit. Deşi există posibilitatea ca Vodafone să depăşească Orange la număr de clienţi anul acesta, Andrea Rossini, Director Consumer Business Unit, consideră că acest lucru nu este atât de relevant pentru clienţi. „Ne-am îmbunătăţit poziţia pe piaţă datorită investiţiilor făcute şi în special în servicii noi. Pariem pe faptul că România va fi o piaţă cu o cerere mare pentru servicii noi. Clienţii aleg ce este mai bine pentru ei şi nu cred că are relevanţă dacă operatorul lor este pe locul unu în piaţă deoarece, în prezent, au acces nelimitat la apeluri în reţea, iar ofertele includ minute în toate reţelele. Clienţii sunt mult mai atenţi la serviciile care li se acordă,“ a precizat Rossini. 

Orange mizează pe serviciile convergente

 

Orange, liderul pieţei, a extins la nivel naţional, în zonele urbane, gama de servicii pentru acasă: Orange Home Net, cu internet fix prin fibră optică, Orange Home TV cu televiziune prin cablu şi Orange Home Fix pentru telefonie fixă, la care se adaugă serviciul Orange Smart Home. Pachetele cu abonament Orange Home aduc internet prin fibră optică la viteze de download de până la 1 Gbps, televiziune prin cablu digital, opţiuni de voce fixă, precum şi soluţii pentru monitorizarea şi controlul locuinţei. Clienţii din peste 90 de oraşe ale ţării au la dispoziţie un pachet complet de servicii telecom şi o singură factură. Compania speră să atragă clienţi la internet fix, deşi RCS&RDS este un concurent puternic. „Am reuşit să câştigăm 300.000 de clienţi pe televiziune prin satelit pe o piaţă extrem de concurentă, aşa că, bazându-ne pe studiile noastre, considerăm că vom avea succes şi pe Internet fix“, au declarat oficialii Orange. „Lansarea serviciilor pentru acasă reprezintă un moment important pentru Orange. Acesta este rezultatul eforturilor susţinute pentru respectarea promisiunii făcute clienţilor noştri, de a fi mai aproape de ce e important pentru ei,“ a declarat Liudmila Climoc, CEO al Orange România. Numită la conducerea Orange România de la 1 mai, Climoc a mai spus că principalele provocări sunt menţinerea poziţiei pe piaţă şi comunicarea serviciilor lansate recent. Pe piaţa locală de telecomunicaţii mai operează Telekom România şi RCS&RDS.  

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Semnele alegerilor anticipate, în Republica Moldova

Radu POPESCU

Semnele alegerilor anticipate, în Republica Moldova

Dacă trăieşti în Republica Moldova şi afli că brusc se înfiinţează noi partide politice, atunci aceasta înseamnă - cu siguranţă - că ţara se pregăteşte de alegeri anticipate, chiar dacă nu toţi jucătorii politici ai momentului şi-o asumă. 

Filmuletul zilei

opinii

Un cuplu problematic

Alexandru CĂLINESCU

Un cuplu problematic

Acest delir aminteşte de campaniile frecvente în regimurile totalitare, când indezirabilii erau striviţi sub avalanşa de acuzaţii extrem de grave, ce puteau atrage condamnarea la moarte. Acum avem de-a face cu un exemplu de terorism intelectual, a cărui malignitate nu trebuie însă subestimată.

Goana după imagine şi relaţia cu spaţiul public

George PLEȘU

Goana după imagine şi relaţia cu spaţiul public

Acoperită de tăcerea asurzitoare a celei mai mari părţi din mediul universitar şi academic ieşean, agenda personală a managerului Ateneului a ajuns să ţină loc de politici culturale la Iaşi. Cu un primar aflat - la propriu - într-o permanentă goană după imagine, oportunitatea de a mai poza în faţa unui bust s-a dovedit o tentaţie irezistibilă. 

Cui prodest?

Nicolae CREŢU

Cui prodest?

Deşi eram hotărât să nu mai scriu decât poate cândva fi să se termine odată cu ea, pe o temă atât de bătătorită şi deprimantă, gândul iniţial fusese (dar nu neapărat ca titlu): cui prodest… pandemia? 

pulspulspuls

Informaţii bombă din negocierile secrete şi dure Cozet-Chirică!

Informaţii bombă din negocierile secrete şi dure Cozet-Chirică!

Să rezolvăm mai întâi, vineri fiind şi aşteptând cu toţii uichendul, o chestiune administrativă peste care s-a trecut fără nicio observaţie săptămâna asta, fie ea laudativă sau critică. 

Caricatura zilei

Mita-n mască

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.