Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
"Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA va informeaza ca circulatia feroviara este între (...)
citeste totjoi, 30.06.2022
Ieri, în foaierul Teatrului Naţional, sindicatul ONRI, cel despre care spune că este „legal“ constituit, nu a făcut decât o pleiadă de susţineri evidente a managerului în funcţie, Beatrice Rancea. Iniţiativa a venit după ce, mai multe zile la rând, angajaţi, dar şi membri ai sindicatului ARTIS, un alt sindicat din interiorul ONRI, dar nerecunoscut de conducere, au protestat în principal faţă de abuzurile manageriale. De data aceasta, mărul discordiei, la prima vedere, pare a fi concedierea lui Vlad Mărculescu, prim-solist al Corpului de Balet al ONRI. Acesta a fost dat afară la scurt timp după ce a criticat în media modul în care Beatrice Rancea conduce ONRI, ridicând semne de întrebare în ceea ce priveşte aplicarea Legii finanţelor publice la cheltuirea banilor publici, de încălcare a Legii achiziţiilor publice privind licitaţiile pentru obţinerea de anumite bunuri.
Pe scurt, Mărculescu a repus pe tapet ceea ce fostul contabil şef al ONRI, Simona Gogan, a reclamat la mai multe instituţii de stat, şi anume faptul că s-au cheltuit abuziv peste 2 milioane de lei la sfârşitul anului trecut. Pentru „indisciplină“, Vlad Mărculescu a fost dat fară din ONRI, deşi a fost unul dintre puţinii artişti ai instituţiei care au ridicat săli în picioare prin alte colţuri ale Europei. Explicaţiile au venit din partea sindicatului „recunoscut“ de Rancea.
„Cazurile izolate, unde s-au făcut concedieri, sunt absolut legale pentru că li s-au încheiat contractul de muncă pe perioadă determinată. Ultimul caz, al domnului Vlad Mărculescu, este o concediere din punct de vedere al disciplinei. Vlad Mărculescu a încălcat de nenumărate ori regulamentul intern al instituţiei. Indisciplina lui a dus la sancţionarea sa disciplinară“, a declarat Iulia Solomon, şef serviciu Organizare spectacole, Marketing şi Relaţii Publice al ONRI.
Vizavi de zilele repetate de protest al membrilor sindicatului ARTIS, reprezentaţii celuilalt sindicat au afirmat prin vocea Iuliei Solomon că, deşi este un grup restrâns, este dreptul lor la opinie.
„În schimp, avem o mare remarcă de făcut, şi anume că aceste acţiuni de protest au un caracter discutabil. Numai după ce vom sta cu actele pe masă vom putea arăta că aceste acţiuni nu sunt justificate“, a adăugat Iulian Solomon.
Ieri, la sediul Ministerului Culturii din Bucureşti, reprezentanţii sindicatului ARTIS susţinuţi de Federaţia Sindicatelor din Cultură au protestat timp de două ore, cerând demiterea managerului Beatrice Rancea. După o discuţie lungă cu protestatarii, ministrul Bogdan Gheorghiu a tras conluziile.
„Am luat act de mai multe nereguli semnalate, care pot fi interpretate ca fiind nişte represalii datorită unor sesizări, atât către media, cât şi către minister. Eu am mai trimis Corpul de Control acolo, recent. A fost vorba de o echipă complexă, de şase oameni, pe diverse domenii de activitate, pentru că tematica a fost largă. Acum vorbim de un control strict pe problemele semnalate, de aceea va fi o echipă redusă, formată din două persoane, care va verifica perioada ulterioară controlului precedent. Vom verifica toate aspectele, inclusiv dacă s-au făcut evaluări de faţadă şi după termenul prevăzut de lege. Eu am nevoie de formă instituţională, prin care să-mi fie prezentată realitatea. Doar în urma raportului Corpului de Control pot lua măsurile care se impun“, a spus Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii.
Referitor la evaluări, una dintre acestea unde Vlad Mărculescu a picat la disciplina „cuminţenie“, deşi era analizată activitatea prim-solistului pe perioada 2019, după protestele din primăvară, a fost trecut ca şi corigent. În plus, deşi evaluarea trebuia făcută până la cel mult începutul anului, aceasta a venit în vară, înainte ca Mărculescu să fie concediat.
Cuvinte cheie: + opera iași, tabere operă, rancea, mărculescu
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Şcoală de vară pentru dezvoltare personală la Colegiul Pedagogic
În România s-au refugiat mai mulți ucraineni cu studii superioare decât în Polonia și Cehia
Examenul auto se va putea susține oriunde în țară! – proiect de lege
FRAUDĂ Liceu unde elevi de mate-fizică iau 2 la matematică la BAC. Cei de la filologie, 3 la română
Şase ani cu executare pentru un lung şir de infracţiuni la Codul Rutier
VIDEO Misteriosul avion militar spațial X-37B al armatei americane, de care se teme Putin
FOTO Hotelierii dintre Eforii, disperați. Nudiștii le alungă clienții. Umblă pe la terase goi pușcă
Se circulă pe un singur fir pe ruta Iași-Pașcani după deraierea unui tren
Peste 30 de turbine eoliene vor fi instalate pe raza a două comune ieșene
Cât de cald a fost azi în România? Pizza congelată pe bordul unei mașini
Celebrul dosar cu șine tras pe linie moartă? Guvernanții pregătesc o lege
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
”Salata rusească” din meniul restaurantului de la summitul NATO stârneşte controverse
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Ce spune purtătorul de cuvânt al lui Putin despre masculinitatea toxică a şefului său
„Este vremea să ducem războiul pe teritoriul Rusiei” – comentariu The Times
Putin pierde puterea simbolică la Moscova: e criticat de un magnat foarte apropiat
(FOTO) Iată propunerile firmelor internaţionale de arhitectură pentru Palas Campus 2
Cererea Elenei Udrea de suspendare a executării pedepsei, respinsă de Înalta Curte
Mesaje de ameninţare: „Luptătorii din Ucraina vor să arunce în aer un spital din Transilvania”
Investiţie străină de 125 de milioane de euro într-o nouă fabrică la Oradea
Slăbit de la 100 la 85 de kg. Medic: Problema este să se mențină scăderea pe termen lung
Grasu XXL, cercetat de Poliție după ce a amenințat un spectator la un concert în București
Deputaţii au aprobat majorarea cu un procent a contribuţiei la fondurile private de pensii
Camera Deputaţilor: Amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei valabile
Ciucă, salvat de plagiat cu ajutorul unui judecător al grupării Fenechiu de la Iaşi?
Trafic îngreunat la Valea Lupului. Un TIR a împins o mașină 30 de metri FOTO
40,2 grade Celsius în Japonia, record de temperatură în iunie în ultimii 150 de ani
Raport interesant: Majoritatea refugiaţilor ucraineni din România au studii superioare
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Proiectul Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară a ajuns la stadiu de memoriu
Livadă din satul Brătuleni, comuna Strunga, cuprinsă de flăcări (VIDEO)
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Cinci maşini s-au izbit violent la Vânători din cauza unui şofer căruia i s-a făcut rău (VIDEO)
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Biden anunţă, la summitul NATO de la Mdrid, o consolidare a prezenţei mailitare americane în România
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Lucian DÎRDALAG7 reîncărcat |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Radu PĂRPĂUȚĂThe Show must go on! |
Alex VASILIUBill Evans - un romantic al avangardei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.