Bătălie mare pentru construcția primului tronson din Autostrada A7
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Bătălie mare pentru construcția primului tronson din Autostrada A7

GALERIE
autostrada-a7
  • autostrada-a7
- +

Nu mai puțin de 30 de oferte au fost depuse la licitația pentru construirea celor 63 km din Autostrada A7 Ploiești (Dumbrava)-Buzău, a anunțat joi fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, 13 oferte sunt pentru Lotul I Dumbrava-Mizil, 12 pentru Lotul II Mizil-Spătaru și 14 pentru Lotul III Spătaru-Buzău.

„Autostrada A7 - coloana vertebrală a Moldovei este - un proiect de suflet pentru mine, pentru care m-am luptat încă din 2014, de la momentul dezbaterii Masterplanului de Transport, în 2016 pentru a fi licitată proiectarea la cheie și, mai apoi, în cele 8 luni de mandat la Ministerul Transporturilor”, a spus Drulă.

„Ce am făcut concret în acest an împreună cu echipa mea pentru Autostrada A7:

-am obținut includerea proiectului până la Pașcani în PNRR, securizând astfel finanțarea viitoarelor lucrări;

-am finalizat studiul de fezabilitate, am obținut avizele, acordul de mediu, am realizat exproprierile și am licitat la începutul verii primul sector Ploiești-Buzău;

-am lăsat celelalte sectoare din PNRR într-un stadiu avansat, cu studii de teren în fază finală, studiile de fezabilitate și proiectele tehnice predate și în diverse etape de aprobare, procedurile de mediu în linie dreaptă, în grafic pentru lansarea licitațiilor de lucrări și pentru aceste sectoare;

-am aprobat traseul și am dat drumul la investigațiile detaliate de teren pe celelalte sectoare Pașcani-Suceava-Siret”, a spus Drulă.

Aflați amănunte de pe hotnews.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Iluzii guvernamentale

Lucian DÎRDALA

Iluzii guvernamentale

Aparent, desemnarea domnului Cioloş a fost un gest politic inutil, de natură a consuma în zadar timp şi energie. În realitate, ea a avut rolul de a oferi partidelor din fostul arc guvernamental ceva mai mult timp de gândire şi, în special pentru PNL, de decantare a opţiunilor pe termen mediu.

Filmuletul zilei

opinii

Un model discret, iradiant...

Florin CÎNTIC

Un model discret, iradiant...

Zilele trecute l-am sărbătorit pe Alexandru Zub la Mănăstirea Văratic, loc de reflecţie şi ospitalitate pentru multe figuri emblematice ale culturii noastre contemporane. Cum Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, face pentru marele istoric mai mult decât Academia şi autorităţile locale la un loc, aş vrea, ca modestă reverenţă, să readuc în faţa cititorilor un text revelator pentru efigia lui Al. Zub, model cultural şi uman pentru mulţi dintre noi, un partener de dialog exemplar, ieri şi azi.

Serafima

Radu PĂRPĂUȚĂ

Serafima

Serafima nu amintea deloc în înfăţişare de un serafim. Nu ştiu la ce s-o fi gândit maică-sa, când i-a dat acest nume - Serafima, poate originea ei basarabenească s-o fi condus spre acest nume, căci numele se întâlneşte la ruşi. Nu găsesc decât explicaţia că, nu-i aşa, orice gâscă îşi visează puii lebede. 

Întâlniri internaţionale Enescu (II)

Alex VASILIU

Întâlniri internaţionale Enescu (II)

Tinerii participanţi la Concursul de cânt vocal organizat la Paris în paralel cu festivalul Rencontres Internationales Georges Enesco au avut de demonstrat pregătirea în trei domenii muzicale: aria de operă clasică sau romantică, aria sau liedul modern şi liedul compus de George Enescu. Sunt experienţe muzicale ce le-au deschis deja, unora, calea spre scenele de spectacol, de recital, având în vedere cerinţele teatrelor lirice şi oportunităţile înregistrării pe disc a unor programe inedite. 

pulspulspuls

Cum se va tranşa duelul amazoanelor de la USR Iaşi? Iată câteva indicii!

Cum se va tranşa duelul amazoanelor de la USR Iaşi? Iată câteva indicii!

Vorbeam ieri aicea despre cum de s-a făcut şi s-au aranjat cărţile politicii încât dipotata Monika de la Iaşi a luat faţa în partid, la nominalizarea ca menistru al digitalizării, unora mai bine înfipţi ca ea pe lângă şefi. 

Caricatura zilei

Suspiciune...

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.