Baze sportive pentru copii în două comune din județ

marți, 01 octombrie 2024, 03:28
1 MIN
 Baze sportive pentru copii în două comune din județ

Două centre multifuncționale cultural-sportive pentru copii au intrat în licitație în ultima săptămână în județ. Unul va fi construit la Tomești pentru 7 milioane de lei, iar celălalt, în comuna Ion Neculce, pentru 4,1 milioane de lei

Banii pentru primul provin din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar pentru al doilea, din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 – Prioritate: P05. Reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială și ceilalți copii.

Potrivit primului anunț de licitație, baza sportivă va cuprinde teren de fotbal, clădire multifuncțională, tribună pentru 250 de spectatori (inclusiv cu locuri pentru persoane cu dizabilități), tribună acoperită (76 de locuri), cabină de comandă, tuneluri extensibile pentru ieșire jucători, parcare, alei pietonale, spații verzi, împrejmuire limită de proprietate etc.

La Tomești, ofertele sunt așteptate până pe 9 octombrie, iar contractul prevede o durată de finalizare a investiției de 18 luni. Pentru centrul de la Ion Neculce, ofertele pot fi depuse până pe 14 octombrie, durata contractului fiind tot de un an și jumătate.

 

Citește și: 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii