ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
De ce tarile din Est, inclusiv România, gasesc siguranta mai degraba la SUA decât la Fra (...)
citeste totvineri, 20.05.2022
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi nu îşi modifice politica monetară, dar a optat să încetinească ritmul achiziţiilor de active efectuate în cadrul programului de urgenţă pentru pandemia de Covid-19 în scopul suplimentării lichidităţilor din piaţă, transmite CNBC.
Consiliul guvernatorilor a votat pentru menţinerea dobânzii de refinanţare a operaţiunilor la nivelul zero, facilitatea de creditare marginală la 0,25% şi facilitatea pentru depozite la 0,5%. ”Pe baza evaluării comune a condiţiilor de finanţare şi a perspectivei referitoare la inflaţie, Consiliul guvernatorilor consideră că pot fi menţinute condiţiile de finanţare avantajoase cu un ritm mai lent al achiziţiilor de active nete în cadrul PEPP, faţă de cele două trimestre anterioare”, se arată într-un comunicat al BCE.
Pieţele au aşteptat decizia BCE pentru indicii privind retragerea iminentă a stimulentelor din perioada pandemiei, pe fondul accelerării inflaţiei şi a creşterii economice puternice. Preşedinte BCE, Christine Lagarde, a declarat că decizia a fost unanimă în toate privinţele.
BCE a reiterat că dobînzile vor rămîne la nivelul actual sau la niveluri mai scăzute până când inflaţia va atinge 2% ”cu mult înainte de orizontul planificat şi durabil pentru restul orizontului prognozat” şi până când BCE va considera că inflaţia se va stabiliza la 2% pe termen mediu.
”Acest lucru ar putea implica faptul că o perioadă tranzitorie inflaţia ar putea fi moderat peste ţintă”, a adăugat BCE. Inflaţia din zona euro a atins în august 3%, cel mai ridicat ritm din ultimul deceniu, iar PIB-ul regiunii a urcat cu 2% în trimestrul al doilea, depăşind aşteptările analiştilor.
BCE a revizuit în sens crescător estimările referitoare la inflaţia pe termen lung la 2,2% pentru 2021, 1,7% în 2022 şi 1,5% în 2023. Inflaţia core, care exclude preţurile volatile ale alimentelor şi energiei, este prognozată la 1,3% în 2022 şi 1,5% în 2023.
Cuvinte cheie: + lichiditati, BCE, guvernatori, dobanda, Covid-19
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Începe programul "Litoralul pentru toţi". Cazare cu 34 de lei pe noapte
Atenţie dacă mergeţi la munte în zona Sucevei: Persoană muşcată de viperă
Ucrainenii estimează că cel puţin 28.700 de soldaţi ruşi au murit de la începutul războiului
Tribunal internaţional special pentru crimele de război din Ucraina
Sergentul rus Vadim Şişimarin, judecat cu privire la crimă de război în Ucraina, pledează nevinovat
Nepotisme ca-n balcani la naţionala Olandei. Ronald Koeman l-a ales secund pe fratele său Erwin
Şeful Fiscului insinuează că salariile din cadrul instituţiei ar fi cam mici: maxim 6.200 lei net
ZdI TV: Război în Ucraina, furtună în lume. Alexandru Lăzescu despre reaşezările marilor puteri
Percheziții acasă la interlopul Adrian Corduneanu. A fost săltat pentru amenințări
O căruţa a “aterizat” în Bahlui. Incidentul s-a petrecut în Brătuleni (FOTO)
Preşedintele ANAF este nemulţumit că angajaţii din subordine sunt în vârstă
Premierul Nicolae Ciucă laudă administraţiile liberale şi Clujul. “Am să cer licenţă pentru export”
Formaţia Atletico Mineiro a stabilit un record în Copa Libertadores: 18 meciuri fără eşec
Festivalul Național de Folclor „Constantin Arvinte”, Iași, 24 - 27 mai 2022 (P)
Români care câştigă bani din notarea într-un caieţel a preţurilor mărfurilor din magazine
Cântăreaţa Rihanna, în vârstă de 34 de ani, a devenit mamă. Ea a născut un băieţel
Un microbuz Mercedes a izbit violent un BMW: cinci persoane au fost rănite
Ion Barbu, ”Îmblânzitorul de pietre”, vine la ArtEast Gallery
Cercetătorii au descoperit cum să comunice cu oamenii în timp ce aceștia dorm și visează
Cum vrea Twitter să combată dezinformarea legată de conflictul din Ucraina
Suspans la PSG. Mbappe va anunţa duminică dacă rămâne sau pleacă
Ucraina va primit rachete avansate anti-navă din SUA pentru a lupta împotriva blocadei ruseşti
Asistentul medical care s-a bătut cu poliţiştii locali ieşeni va sta 30 de zile după gratii
Românii au intrat în economiile din bănci şi fonduri mutual: aproape un miliard numai în martie
Modern, clasic, elegant - mobilier de baie cu personalitate de la Orsini Mobili (P)
Agresorii ruşi se plâng că mai multe comisariate militare au fost atacate cu cocktailuri Molotov
Preţurile petrolului au revenind pe creştere după pierderi mari
Particulele de aer poluat din creierele tinerilor, asociate cu Alzheimer și Parkinson
Anunţ îngrijorător al şefei FMI: Liderii financiari la nivel mondial trebuie să se pregătească
Iaşul, Braşovul sau Târgovişte? Hai sa ne votam orașul pentru “Destinaţia Anului”
City-managerul bătăuş, chemat la raport în CL: ce face şi câţi bani ridică din bugetul Iaşului?
Vestiarul Politehnicii e gol din nou. Doar cinci seniori mai sunt sub contract!
A început Romanian Creative Week: 800 de artişti, zeci de evenimente
Procesul Aeroportului cu fostul director demis de PSD: lovitură surpriză
Şedinţă comună, astăzi, la Iaşi, a aleşilor din România şi din Republica Moldova (UPDATE-FOTO)
Gala Pin Awards Iaşi se întoarce, după trei ani de pauză pandemică
Fostul şef al Vămii Iaşi, permis reţinut pentru viteză. Judecătorii i l-au dat înapoi
Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi
Sepsi a câştigat Cupa României. Va juca în turul doi preliminar al Conference League
Pavel LUCESCUNimic de salvat |
Alexandru CĂLINESCUSimple notaţii |
Neculai SEGHEDINTencuiala antiseismică |
George PLEȘULove story la “om la lună” |
PULSUnde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.