vineri, 29.03.2024
Bebelusii nascuti prin cezariana sunt mult mai predispusi la obezitate mai tarziu in viata decat bebelusii nascuti pe cale vaginala, arata un amplu studiu britanic, in care au fost analizate datele de la 10.000 de copii, de la nastere pana la varsta de 10 ani. In cazul operatiilor de cezariana “ar putea exista consecinte pe termen lung asupra copiilor de care sa nu stim inca”, a declarat Dr. Jan Blustein, care a coordonat studiul la Facultatea de medicina de la New York University, potrivit unui raport in International Journal of Obesity.
In urma analizei datelor copiilor acum in varsta de 11 ani, cercetatorii au descoperit ca cei nascuti prin cezariana aveau un risc cu 83% mai mare de a deveni obezi sau supraponderali fata de copiii nascuti pe cale vaginala.
Pentru a ajunge la aceasta concluzie, cercetatorii au luat in calcul mai multi factori, printre care greutatea mamei, daca au fost alaptati si pentru cat timp.
Blustein a afirmat ca si la 6 saptamani de viata, bebelusii nascuti prin cezariana erau in mod clar mai grei decat copiii nascuti natural. Blustein a admis ca la o parte din cazuri a fost nevoie de cezariana, insa spera ca studiul ii va avertiza pe cei care aleg sa nasca prin cezariana de potentialul risc pe care il poate prezenta copilul mai tarziu.
Blustein recunoaste ca inca nu se stie de ce copiii nascuti prin cezariana au tendinta de a avea o greutate mai mare cand cresc. Ipoteza este ca ar putea avea legatura cu faptul ca bebelusii nascuti prin cezariana nu sunt expusi la bacteriile “bune” pe canalul vaginal.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Administratora unui bloc din București a fost înjunghiată mortal de un vecin
Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova
Cât costă kilogramul de miel de Paște: ”Nu-mi pot permite luxul ăsta”
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Rusia a primit un avertisment scris de la SUA înainte de atacul terorist de la Moscova
Cazul fetiţelor încurcate la externarea din maternitatea Ploieşti: ce sancțiune a primit asistenta
Ploieşti: Ce a păţit asistenta care a încurcat doi bebeluşi la externare
În pofida războiului, economia ucraineană a crescut cu 5,3% în 2023
Economia SUA a înregistrat o creştere peste estimări în trimestrul patru din 2023
Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu
Manchester City a transferat un fotbalist american de 14 ani
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Modificări: Tramvaiul 6 (Dacia – Târgu Cucu) va circula până în Tătăraşi Nord
Orașul din România de două ori mai mare decât Bucureștiul în care mulţi ieşeni îşi petrec vacanţa
Philipp Plein şi-a părăsit logodnica pentru o ieşeancă. Tânăra din Paşcani e însărcinată
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei
Prahova: Bărbat ucis cu un singur pumn după o ceartă pe modul în care a parcat maşina
Dan Şucu anunţă că merge cu galeria Rapidului la meciul cu U. Craiova
Preţul aurului a urcat joi la 327,8351 lei/gram, o nouă valoare record
Nou scandal: Postări cu soldaţi israelieni care se joacă cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |