miercuri, 10.08.2022
Patronul FCSB, Gigi Becali, spune că i-a revenit încrederea în posibilitatea de a câştiga titlul, după ce a văzut evoluţia echipei lui în meciul cu Farul Constanţa.
"Cred că este campioană (n.r. - CFR Cluj), am spus că numai o minune, numai dacă vrea Dumnezeu, că acum numai dacă Dumenzeu ne dă campionatul. Dar ce am văzut eu aseară, dacă Dumnezeu vrea, ca noi să jucăm ceea ce am jucat noi aseară... Gică nu trebuie să fie supărat, pentru că echipa lui a jucat bine. Numai că aseară pe noi nu putea să ne bată nimeni, nici Real Madrid. Ce am jucat aseară, nici Barcelona nu ne putea bate. Am jucat dintr-una, rapid, agresiv. Mi-a revenit încrederea, păi dacă noi jucăm ce-am jucat aseară vom fi noi campioni, pentru că nu putem să fim învinşi. Dacă jucăm ce am jucat aseară toate meciurile care au rămas le vom câştiga, inclusiv p-alea (n.r. - cu CFR Cluj) că dacă nu le câştigi p-alea nu ai cum să fii campion. Mai ales că Mamut, el va fi din ce în ce mai bun. Mi-a plăcut de el. (n.r. - despre Florinel Coman) A dat bara aia... El a dat-o din calitate, valoarea lui nu poate nimeni să i-o ia. Numai că valoarea trebuie antrenată. Dacă el vrea. Eu îl înţeleg pe el. Tu eşti numărul 1 al echipei şi vezi că vine unul, Tavi Popescu, care acum, gata, nu mai poţi să spui nici Tănase, nici Coman, numai poţi să spui nimeni. Spui Tavi Popescu întâi şi după aia locuri libere. O să vorbim de salariul lui în vară. Nu putem aşa, că dupa aia îl stricăm, încet, încet. O să-i dublăm salariul în vară, ce crezi că o să-l lăsăm aşa? O să fim drepţi. I-am făcut acum un an salariu, i-l schimb iar din an în an. Numai vorbesc de oferte pentru Octavian Popescu decât în vremuri de transfer. Vorbeam cu MM acum 7-8 ani şi spuneam că o să apră unul, o să-mi dea Domnul mie un fotbalist care o să fie de talia lui Hagi şi o să iau zeci de milioane pe el. Şi MM mi-a adus aminte. <Bă, Gigi, ăsta cred că e!> E posibil să-l depăşească pe Gică (n.r. - Hagi), dar pe ceilalţi i-a depăşit deja (n.r. - Balaci, Dobrin), nu mai vreau să dau nume. Nu pleacă în vară, pentru că e posibil ca în vară să aibă o cotă de 20 de milioane, iar eu nu-l dau. O să-i spun lui Tavi că vreau să piardă şi el o minge. <Nu-mi convine, vreau să pierzi şi tu o minge. Nu se poate nicio minge să nu pierzi, m-am enervat! Pierde, bă, şi tu una!> I-am spus lui Mihai: <Spune-i, mă, să piardă o minge că m-am enervat!> Nu pierde nimic, intră în ei, trei, patru, driblează face, se întoarce, pasează şi nu piede nicio minge", a declarat Becali, la ProX.
FCSB a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Farul Constanţa, în ultimul meci al etapei I a play-off-ului Ligii 1 Casa Pariurilor. Au marcat: Edjouma '66, Octavian Popescu '85.
Cuvinte cheie: + Gigi Becali, Mamut, enervat, Farul Constanta, ProX
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO Cum se fură la pompă. Aer la 9 lei/l în loc de carburant
VIDEO Momentul în care 6 comandanți și 5 militari ruși sunt aruncați în aer
VIDEO Furtună politică în Statele Unite după percheziţia casei lui Trump
FOTO Cum se face de râs propaganda rusă. Oare ce vede prin binoclu Medvedev?
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului
Al 23-lea transfer al verii! Poli legitimează un nou atacant
Greu de decis: este sau nu este construit legal blocul din imagine?
Un ieşean muşcat de maidanez în Copou a obţinut 10.000 lei de la Salubris. Argumentul decisiv
Ce mai face ursul din Pădurea Dobrovăţ? „S-a localizat în zona Ştiubeie, la fostul canton”
Banchiza din Antarctica a atins luna trecută cea mai mică suprafaţă înregistrată vreodată
Tanczos Barna: Deşertificarea reprezintă un risc pentru România
Un bărbat de 34 de ani a lovit două adolescente care traversau strada. Una a murit la spital
Criminalul din Argeş a folosit un ciocan pentru a-i măcelări pe cei cinci membri ai familiei sale
Variola maimuţei: OMS deplânge atacurile împotriva primatelor din Brazilia
Monica Niculescu s-a calificat în turul secund al probei de dublu de la Toronto
Două femei de 68 şi 78 de ani au fost violate într-un spital. Suspectul este căutat de poliţie
Acuzat de opt violuri, Benjamin Mendy compare în faţa justiţiei
Cancelarul german Olaf Scholz susţine revendicările echipei feminine de fotbal a Germaniei
Donald Tusk acuză guvernul din Polonia că încearcă ieşirea din UE
Catedrala din Köln nu va mai fi iluminată în timpul nopţii pentru a se economisi energie
Mohammad Murad susţine că nu vrea să investească la Dinamo din cauza situaţiei neclare
Comisia Europeană rezervă 15 milioane de doze de vaccin anticovid Moderna adaptat omicron
Un nou virus, ”langya”, cu caracteristici asemănătoare noului coronavirus, descoperit în China
Serena Williams se desparte de tenis: A început numărătoarea inversă
Amadou Onana, transferat de Everton de la Lille cu 33 de milioane de lire sterline
Tihanovskaia cere Occidentului să menţină presiunea asupra lui Lukaşenko
Mirel Rădoi este noul antrenor al echipei Universitatea Craiova
Interesul românilor pentru pastilele de iod este redus: câţi ieşeni au ridicat tabletele
Tomihisa Taue, primarul din Nagasaki, trage un semnal de alarmă cu privire la riscuri nucleare
Ciolacu se fereşte să-l critice pe ministrul Rafila din cauza panicii stârnite de pastilele de iod
Şeful BNR susţine că liberalizarea pieţei de energie nu a fost inspirată
VIDEO: Ozzy Osbourne, 73 de ani, a revenit pe scenă, pentru prima dată de la operaţia sa
A murit Issey Miyake. Creatorul de modă era în vârstă de 84 de ani
Isărescu: România a avut şi inflaţie de 200 - 300%, deci mai rău poate să fie, bineînţeles
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (I) |
Florin CÎNTICInteligenţa politehnică |
Radu PĂRPĂUȚĂDespre război şi liceul militar |
Alex VASILIULumini şi umbre în mass-media românească |
Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.