Belarus, a doua stație după Ucraina. De ce Transsiberianul trebuie oprit acum

Belarusul e anexat de facto de Federația Rusă. Iar anexarea nu a început după debutul agresiunii ruse în Ucraina în februarie 2022 și nici acum, cum se scrie. Ci mult înainte. Lukașenko, cel mai bătrân dictator din lume (a luat puterea din iulie 1994, acum peste trei decenii) a predat încet, încet țara rușilor, fiind vorba de o revenire în cadrul fostei Uniuni Sovietice, pentru că Belarusul a fost cel mai disciplinat aliat al Moscovei, vecinul care nu a făcut niciodată nicio surpriză.

Săraca economie a Belarusului (PIB per capita este de trei ori mai mic față de cel din România azi) nu a evadat din dependența cvasitotală de Federația Rusă și Lukașenko a fost foarte atașat de Putin încă de la început. El însuși fiind kaghebist și, cel mai probabil, recrutat de serviciile secrete ruse din perioada totalitară. Activat după căderea URSS în 1991, a fost „marșrutizat” și a livrat tot ce i se cerea. Pentru că rușii i-au garantat eternizarea în funcție și l-au sprijinit activ prin serviciile de informații GRU și SVR pentru a-și decredibiliza și a elimina potențialii adversari, de-a lungul lungii simulări democratice de la Minsk.

Dacă țineți mine negocierile după anexiunea Donbasului și a Crimeei s-au ținut în capitala Belarusului, la ordinul Moscovei, fiind o cacealma de la început până la sfârșit, care, în fapt, a testat reacția occidentală pentru a continua agresiunea. Apoi, nu uităm, operațiunea militară specială a avut ca punct de plecare prioritar strategic sud-estul Belarusului către Kiev. Adică, real, cele două state au fost aliate, numai rezistența disperată a armatei ucrainene stopând o invazie ruso-bielorusă. Pentru că trupele Minskului au fost în acele luni pe picior de război, pregătite să intre în Ucraina pentru a o destabiliza cu totul, dacă scenariul era cel vizat.

Așadar, ce vedem azi, este de fapt un final, nici pe departe un început al anexiunii și reprezintă faza preliminară a realizării cunoscutului „referendum rusesc” pentru închiderea de iure a problemei. Moartea lui Lukașenko (asta se poate rezolva în 24 de ore, dacă situația o cere) este o chestiune de detaliu irelevantă la Moscova. Faptul că arme nucleare rusești sunt din 2024 în Belarus (prima relocare după Războiul Rece) e garanția că procesul este cvasi-finalizat.

Pe de altă parte, după acest război total, cu nimic diferit de ororile din ultima conflagrație mondială, e clar că Kremlinul nu va mai merge cu finețuri și nici cu jumătăți de măsură. Nu va mai salva aparențe și nici nu se va mai împiedica în acorduri pe hârtie. Numai nefinalizarea războiul cu Ucraina stă în fața priorităților strategice pe care le are Putin în nordul flancului NATO (transformat acum, e drept, în centru prin intrarea Finlandei și Suediei în organizația nord-atlantică). Ori aici Belarusul va avea un rol decisiv.

5 pași ai Rusiei, după „eliberarea” Belarusului

1. Armata rusă va crește cu vreo două armate noi și vreo câteva sute de mii de rezerviști instruiți deja, pentru că armata încă este obligatorie în Belarus. Adică trupe numai bune pentru a înlocui pierderile gigantice de pe frontul ucrainean. Nu mai spun de muniție și armament consistent, e drept depășit, dar necesar pentru a fi recondiționat și modernizat rapid. Rusia ar avea altfel militarii și logistica pentru a rezolva pașii următori, nefiind nevoie de alocări financiare și materiale suplimentare.
2. Va fi ocupat instantaneu Coridorul Suwalki și va fi realizată legătura terestră cu Kaliningrad, enclavă rusă ocupată abuziv de Federația Rusă după Al Doilea Război Mondial de la Germania. Probabil aici va fi mutată o armată de ocupație gigantică (un fel de Armata a XIV-a din anii 80), care să amenințe tot timpul Europa, având în vedere că, pe calea aerului, sunt 500 de kilometri până în Berlin, Copenhaga și Stockholm. Polonia este compromisă, Varșovia fiind la o aruncătură de băț, iar complexul portuar strategic NATO Gdynia-Gdansk poate fi blocat în câteva ore.
3. Vor fi ocupate țările baltice, care vor fi izolate deja de granițele NATO. La început vor fi presiuni, incidente, reproșuri. Apoi Rusia va folosi aceeași placă veche a protejării „compatrioților” din cele trei state. Se vor regăsi „coloanele a cincea” care să facă guverne pro-ruse, ca de atâtea ori în istoria ultimilor trei sute de ani.
4. Rusia va perturba tot mediul economic și comercial din Baltică și nu cred că va fi deranjată dacă acest scenariu se întâmplă. Mai precis, dacă nu va fi o opțiune militară occidentală coerentă, va deveni un lac rusesc cu provocări, presiuni și accidente care să distrugă dezvoltarea și să alunge investitorii neagreați de Moscova.
5. Va face presiuni gigantice asupra statelor nordului european. Nici Norvegia, nici Suedia, nici Finlanda și nici Danemarca – state cu armate puternice, dar totuși slab populate și incomparabile cu ce ar putea concentra un hegemon de 160 de milioane de locuitori, care ar rezulta din anexările belorușilor și balticilor, nu pot rezista fără sprijin militar extern.

Acești pași punctuali se vor subsuma unei strategii mai ample care va viza redobândirea controlului în alte zone ale fostului Imperiu Țarist, amintind aici de Transnistria și de Caucaz, subiecte pe care le voi aborda separat, dar care fac parte din același Manual de invazie și ocupație.

Credeți că va interveni America lui Trump într-un astfel de scenariu? Eu sunt sigur că nu, chiar dacă diplomația și armata USA sunt conștiente total de acest pericol. Mai rămâne Europa, care are capacitatea și armata, dar are oare voința? E un dar care subzistă și va subzista, mai ales că în ultima sută de ani nu prea a funcționat ajutorul dat de Vest Estului pe Bătrânul Continent.

O schimbare de acest fel este, fără îndoială, ipotetică. Dar, este foarte posibilă, dacă nu probabilă. 24 februarie 2022, începutul războiului rus în Ucraina, ne-a demonstrat că lumea tratatelor a dispărut și orice este materializabil mult mai rapid decât credeam.

Repet ce am mai scris. Rusia nu se va opri, Rusia trebuie oprită în prima stație, unde se poticnește azi în fața eroicului popor ucrainean. Altfel, Transsiberianul va trece peste tot și peste toate. Belarusul este a doua stație după Ucraina, dar nu este nici pe departe un final, ci un drum lung, pavat cu moarte și sclavie. Un drum pe care rusul de rând îl studiază la școală de sute de ani și îi este livrat pe toate canalele media, mai mult ca oricând, de Tătucul zilelor noastre – Putin.

Ștefăniță Radu este profesor, doctor în Istorie Contemporană (problematică pericolul rus în spațiul românesc), colonel informații (r), expert în cunoaștere și contracarare amenințări interne și externe la securitatea națională

Publicitate și alte recomandări video