Benga (USR PLUS): Dacă premierul vrea surprize la următoarea moţiune, Roşia Montană ar putea fi calea
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

duminica, 17.10.2021

Benga (USR PLUS): Dacă premierul vrea surprize la următoarea moţiune, Roşia Montană ar putea fi calea

GALERIE
rosia montana
  • rosia montana
- +

Deputatul USR PLUS Tudor Benga afirmă că ideea retragerii dosarului Roşia Montană este "inacceptabilă şi nenegociabilă", adăugând că, dacă premierul "vrea să aibă o surpriză" la următoarea moţiune de cenzură, atunci "jucatul cu focul pe lângă tema Roşia Montană" s-ar putea să fie calea.

"Nu ştiu exact cine şi ce îl sfătuieşte pe premierul Cîţu pe subiectul Roşia Montană, dar dacă ţine cu tot dinadinsul să îşi torpileze de unul singur susţinerea parlamentară atunci s-ar putea să-şi fi găsit subiectul. Nu avem ce discuta pe subiectul ăsta, ideea retragerii dosarului Roşia Montană e inacceptabilă şi nenegociabilă. Iar dacă premierul vrea să aibă o surpriză la următoarea moţiune de cenzură atunci jucatul cu focul pe lângă tema Roşia Montană s-ar putea să fie calea", a scris deputatul USR PLUS, pe pagina sa de Facebook.

El evidenţiază importanţa simbolică a Roşiei Montane pentru progresul civic şi politic al societăţii româneşti din ultimii 15 ani. Potrivit acestuia, Roşia Montană şi Colectiv reprezintă "doi stâlpi de rezistenţă a tot ceea ce a însemnat revenirea la viaţă" a culturii civice şi societăţii participative în România.

"Sigur, mii de oameni au dus mii de lupte mai mari sau mai mici, însă nimic nu a galvanizat societatea participativă precum Roşia Montană şi Colectiv. Şi USL 2012 şi PSDragnea 2017 ar fi putut încăleca îngrozitor România şi să ne ducă într-un abis similar Ungariei lui Orban sau Turciei lui Erdogan dacă nu ar fi existat mişcările civice născute din Roşia Montană şi Colectiv. România europeană, atâta câtă e ea, nu-s deloc sigur că ar fi rămas în picioare fără unda socială pe care au creat-o cele două mişcări. Şi fix ăsta e motivul pentru care pur şi simplu nu avem ce discuta sau negocia despre Roşia Montană", adăugă Benga.

Deputatul susţine că nu va ezita să dea un vot de blam oricărui guvern care "mişcă şi un milimetru înapoi în răul făcut deja" în cazurile Roşia Montană şi Colectiv.

"Ştiu foarte bine, mai ales ca parlamentar ales fix pe valul societal creat de aceste două mişcări, că din păcate încă n-am putut să facem dreptate nici uneia dintre cauze. Dar ştiu la fel de clar că, dacă e vreun subiect pentru care voi da un vot de blam fără să clipesc oricărui guvern care mişcă şi un milimetru înapoi în răul făcut deja, atunci este unul din astea două. Pentru noi, ăştia prea tineri să fi trăit Revoluţia sau Mineriada pe pielea proprie ca adulţi, astea sunt cele două momente de căpătâi la care ne raportăm. N-am reuşit din păcate noi ca stat să facem dreptate pentru nici unul din momentele de cumpănă ale României din ultimii 30 de ani. Dar tocmai de asta minimul pe care îl avem încă la dispoziţie este reacţia fără echivoc la orice insultă suplimentară adusă lor", a conchis Tudor Benga.

Guvernul a transmis miercuri că premierul Florin Cîţu nu a întreprins vreun demers oficial care să vizeze retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană şi nici nu a înaintat vreo propunere cu privire la acest subiect.

"Premierul Florin Cîţu nu a înaintat nicio propunere cu privire la acest subiect şi nici nu a întreprins vreun demers oficial care să vizeze retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană. Prin urmare, declaraţiile care i-au fost atribuite premierului cu privire la o decizie în legătură cu retragerea dosarului de înscriere în patrimoniul UNESCO a sitului Roşia Montană sunt false. Menţionăm că tema a fost discutată strict la nivelul coaliţiei", a precizat Executivul. AGERPRES

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Drum bun, cale bătută

Nicolae GRECU

Drum bun, cale bătută

Dacă Mirel Rădoi nu poate fi întors la echipa naţională pentru probabilele meciuri de baraj, FRF poartă o mare parte de vină.

Filmuletul zilei

opinii

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

Câteva notiţe la final de pelerinaj

pr. Constantin STURZU

Câteva notiţe la final de pelerinaj

Într-un context atât de dificil pentru ţară, era firesc să întâmpine extrem de multe provocări şi gazdele pelerinilor Sfintei Cuvioase Parascheva.

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Doctrina celor „două cetăţi”, de la medieval la modern sau de la mariaj fericit la divorţ zgomotos

Sfântul Augustin (354-430) arăta că într-o societate există laolaltă, însă fără amestecare, o cetate terestră, imperfectă şi coruptă, şi o Cetate Celestă, superioară din toate punctele de vedere. Cetăţeanul trebuie să se supună rigorilor autorităţii laice până acolo unde moralitatea creştină a acestuia este încălcată. 

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Artificii

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.