Bergodi, după meciul cu Dinamo: Mă bucură că putem câştiga meciuri fără să jucăm cine ştie ce fotbal
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Bergodi, după meciul cu Dinamo: Mă bucură că putem câştiga meciuri fără să jucăm cine ştie ce fotbal

GALERIE
Bergodi
  • Bergodi
- +

Antrenorul CS Universitatea Craiova, Cristiano Bergodi, a declarat că victoria obţinută de formaţia lui la Bucureşti, cu Dinamo, a fost una muncită.

"Vreau în primul rând să-i felicit pe băieţi, au jucat un meci bun, cu organizare bună pe teren, au luptat, o victorie muncită. Nu a fost un fotbal extraordinar, dar toţi jucătorii au alergat, toţi jucătorii pe teren au ocupat poziţii bune şi au luptat pentru fiecare minge În fotbal, pentru a fi o echipă solidă, o echipă care luptă pentru titlu trebuie să trecem prin aceste meciuri. Am câştigat şi asta este foarte frumos şi vreau să-i felicit încă o dată pe băieţi. Marius Constantin este probabil <rupt>, acolo s-a văzut caracterul echipei şi asta mă bucură, că putem câştiga meciuri fără să jucăm cine ştie ce fotbal, probabil aşa se ajunge departe. Nu am apucat să vorbesc (n.r. - cu Marius Constantin despre penalti), eu am văzut doar că a căzut, poate arbitrul a văzut mai bine. Era greu ca eu să văd de pe banca de rezerve. (n.r. - dacă se aştepta la şapte victorii din şapte meciuri) Nu, deloc, deloc, deloc, mai ales după meciul pierdut cu CFR, care ne-a afectat moralul. A trebuit să vorbesc mult cu jucătorii şi să reîncepem campionatul cu o tristeţe, din păcate, pentru că am pierdut la ultimul meci acasă, cu CFR, titlul. Poate anul trecut era prea devreme pentru titlu pentru noi, poate în acest an vom avea mai multe şanse, nu ştiu, vom vedea, sunte echipe bune, FCSB, Cluj, dar e foarte greu pentru toţi. Aţi văzut cum s-a chinuit, ieri, CFR cu Botoşani. Nu e uşor. Mă bucur că probabil intrăm în istorie cu şapte victorii, nu cred că s-a mai întâmplat. Dinamo e o echipă bună, care îşi caută omogenitatea. Nu sunt încă echipa pe care o vrea Cosmin, zic eu, dar are jucători buni din punct de vedere tehnic şi în momentul în care se vor suda mai bine relaţiile de joc... Dar noi nu le-am lăsat spaţii, am făcut presing. Nu e o ruşine dacă câştigi un meci din penalti, pentru că echipele bune trebuie să facă şi asta", a declarat Bergodi, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

FC Dinamo a fost învinsă, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de CS Universitatea Craiova, în etapa a VII-a a Ligii I. A marcat: Cicâldău '28 (p). Dinamo rămâne pe antepenultimul loc, 14, după acest meci, cu cinci puncte. Lider este CS Universitatea Craiova, cu 21 puncte, urmată de CFR Cluj, cu 15 puncte, şi de FCSB, cu 12 puncte (6 meciuri).

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Amintiri

Cătălin ONOFREI

Amintiri

Ultimele zile ale comunismului.

Filmuletul zilei

opinii

Românitate absolută

Codrin Liviu CUȚITARU

Românitate absolută

Nu se mai putea sta în incinta clocotitoare! În frunte cu rectorul şi cu drapelul naţional, intonând, marţial, cântecul „Noi suntem români”, participanţii, încolonaţi militar, au ieşit vehement pe coridoare şi ulterior în stradă...

Moldova şi transportul durabil în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (II)

George ŢURCĂNAŞU

Moldova şi transportul durabil în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (II)

Nu poţi fluiera o simfonie, este nevoie de o orchestră

Bogdan ILIESCU

Nu poţi fluiera o simfonie, este nevoie de o orchestră

„It is the long history of humankind (and animal kind, too) that those who learned to collaborate and improvise most effectively have prevailed.”/ „Este învăţătura istoriei îndelungate a omului (şi a animalelor, de asemenea) că cei care au învăţat să colaboreze şi să improvizeze cel mai eficient au triumfat.” - Charles Darwin

pulspulspuls

Lovitură de Palat ratată de Peni Hill şi Electrician: au tras, dar mingea n-a ajuns la poartă

Lovitură de Palat ratată de Peni Hill şi Electrician: au tras, dar mingea n-a ajuns la poartă

Fiţi atenţi aicea, stimaţi telespectatori, cam cum se pune problema şi şmenul între conţilierii partidoiului ieşean, când e vorba de votat au ba în calitate de vice al premarelui pe omul buhaiului şantajist Ghihocel, cel pus pe liste de dipotatul deştept Grămadă în urma unui şantaj, aşa cum se aude prin piaţă la Alexandru, ba chiar şi pe la Nicolina (unii zic chiar că şi pe la piaţa de cornute de la Podu Iloaiei, lunea dimineaţă)! 

Caricatura zilei

Moldova: ”Avem autostradă, doar că-i la Bacău”

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.