Bergodi, în luptă cu imposibilul
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Bergodi, în luptă cu imposibilul

GALERIE
bergodi-ride09 -010
  • bergodi-ride09 -010
- +

 

Noul antrenor al echipei FC Voluntari doreşte să salveze echipa de la retrogradare

Antrenorul italian Cristiano Bergodi, a declarat, joi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial la FC Voluntari, că noua sa echipă nu este cea mai slabă din Liga I şi că are şanse reale de a se salva de la retrogardare. “„Vreau să mulţumesc clubului că mi-a dat şansa de a antrena din nou în România. Probabil că echipa a avut şi ghinion că nu a adus mai multe puncte în ultimele meciuri. Eu sunt bucuros că am revenit în România, unde am ajuns prima dată în 2005. Cred eu că am făcut ceva în România şi mi-a făcut plăcere să revin aici de fiecare dată. Pot spune că România e a doua casă pentru mine. Ştiu că echipa este într-un moment greu, dar am încredere în munca mea şi în lotul de fotbalişti pe care îl am la dispoziţie. Vreau să fac o muncă bună aici, am motivaţie, mă simt tânăr şi mereu am studiat. Presiune este peste tot indiferent că te baţi la titlu sau pentru evitarea retrogradării. Primul obiectiv e salvarea de la retrogradare, campionatul este lung şi cred eu că avem şanse să-l realizăm. Trebuie însă să creştem încrederea în noi, nu cred că suntem noi ultima echipă din acest campionat. Eu am încredere în munca mea şi în jucători”, a declarat Bergodi.

Managerul general al FC Voluntari, Ioan Andone, are încredere că Bergodi poate realiza obiectivul stabilit, de a salva echipa de la retrogradare, pentru acest lucru clubul fiind dispus să-i onoreze toate doleanţele: „S-a luat decizia de a a duce un antrenor cu experienţă. Principal va fi Cristiano Bergodi şi îi doresc baftă şi să acumulăm cât mai multe puncte pentru că avem mare nevoie de puncte. Avem un lot bun, o să-l evalueze şi dacă vrea să acoperim posturi o vom face. Obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare în primul an, dupa care sunt convins că o să putem să ne propunem mai multe obiective, mai îndrăzneţe. Eu sunt mulţumit că a acceptat, am mare încredere că un antrenor de talia lui Bergodi poate rezolva problema. şi o să-l ajutăm cu tot ce putem să construiască o echipă bună”. Bergodi a semnat un contract cu FC Voluntari valabil până la finalul acestui sezon. Cristiano Bergodi a pregătit ultima dată formaţia Modena, în 2016. În România, el a mai antrenat echipele FC Naţional, CFR Cluj, Rapid Bucureşti, Politehnica Iaşi, Steaua Bucureşti şi ASA Târgu Mureş.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spre un partid al ardelenilor

Cătălin ONOFREI

Spre un partid al ardelenilor

Nu v-aţi săturat de dictatura „miticilor”?

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Extremişti

Briscan ZARA

Extremişti

Ignoranţa de azi nu este una impusă de sistem aşa cum era să spunem pe timpul regimului comunist, ci una exercitată de fiecare individ ori grup în parte asupra lui însuşi. Civilizaţie înseamnă în primul rând diversitate, acceptarea ideii că nu există o singură viziune asupra lumii, iar toate celelalte sunt nocive ori malefice şi că ar trebui eliminate. 

Rolul societăţii civile în consolidarea democraţiei

Ciprian IFTIMOAEI

Rolul societăţii civile în consolidarea democraţiei

Prezenţa unei societăţi civile cu forme de manifestare diverse şi active constituie un factor de consolidare democratică. Există diferite definiţii ale conceptului de „societate civilă”. În limbajul comun, sensul atribuit este adesea unul reducţionist, mulţi dintre noi reducând societatea civilă la activitatea organizaţiilor nonguvernamentale. Cristian Pîrvulescu, politolog şi activist civic, consideră societatea civilă un „concept cu geografie variabilă” care propune o invitaţie la regândirea raportului dintre, pe de o parte, individ/ cetăţean, iar pe de altă parte, stat/ societate.

Moştenirea lui Trump

Mihai DORIN

Moştenirea lui Trump

Noul preşedinte Joe Biden şi-a inaugurat mandatul - probabil ultimul - în termeni paradoxal rasişti: „Trebuie să încheiem cu supremaţia albilor!”. Afirmaţia este stupefiantă, având în vedere că această supremaţie s-a restrâns treptat, după perioada colonială şi a fost delegitimată masiv de către Abraham Lincoln şi războiul de secesiune, pentru a se destrăma efectiv, odată cu Martin Luther King. 

pulspulspuls

O coincidenţă politică de zile mari pe linia strategică Iaşi - Suceava - Neamţ şi retur

O coincidenţă politică de zile mari pe linia strategică Iaşi - Suceava - Neamţ şi retur

Şi pentru că tot am încheiat săptămâna trecută cu dosarul liberalului ieşean cu origini sucevene dar şef peste filiala de la Neamţ, mister Mugurel Cozmanciuc, haideţi să vă mai spunem una azi despre chestiune, ca să nu rămână nespusă.

Caricatura zilei

Pe scena Operei din Iași

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.