anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 15.08.2020

Berlin, Normannenstraße, 15 ianuarie 1990 (II)

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Autorul continuă relatarea, începută în episodul trecut, a unui eveniment istoric unic, la care a avut şansa să participe, ca martor: luarea cu asalt, de către manifestanţi, a sediului central al Securităţii din fosta Germanie comunistă (RDG).

Voiam aşadar să simt pulsul străzii. Norocul mi-a surâs! Deşi din cerul plumburiu cădea o burniţă rece, aerul era totuşi destul de cald când am început să mă plimb la întâmplare, prin centrul Berlinului, pornind de la Brendenburger Tor, unde voiam să văd neapărat, cu ochii mei, urmele dispărutului Zid, pe care le‑am pipăit, curând, pe caldarâm, asemenea lui Toma necredinciosul rănile Mântuitorului. Obturată până în urmă cu câteva zile de Zid, măreaţa Poartă a Brandenburgului îşi regăsise demnitatea perspectivei, cu coloanele sale dorice, cu frizele şi cu cei patru cai de bronz înhămaţi la cvadriga condusă de un înger purtător de stemă. O dată cu Zidul, dispăruse şi placatul cu avertizarea „Atenţie, de aici încolo părăsiţi Berlinul de Vest” (Achtung, Sie verlassen jetzt West-Berlin).

Umblam fericit, de‑a lungul largilor bulevarde sau pe străduţe mai înguste, pe lângă zidurile mohorâte ale bătrânului oraş prusac, conştient că mă aflu într‑o stare de graţie, la întâlnirea cu Istoria. Era o zi obişnuită, dacă îmi amintesc bine, o zi de luni. Nu cunoşteam aproape deloc oraşul, dar presimţeam că voi reveni, începusem să simt că Germania va deveni a doua mea patrie, cea de elecţiune, unde îmi voi afla câţiva dintre cei mai buni prieteni, iar limba germană îşi va găsi un loc în inima mea, alături de latină, imediat după limba maternă. Temeinicia, sobrietatea şi solicitudinea discretă a neamţului se vor fi potrivit cel mai bine propriului meu fel de a fi şi educaţiei primare pe care o primisem.

De la o vreme, după vreo două‑trei ore de plimbare, observ că mulţimea trecătorilor se înteţeşte şi se scurge într‑o direcţie anumită. Mă las purtat de val şi, în câteva minute, mă trezesc în mijlocul unei mulţimi de oameni, cei mai mulţi tineri, cu pancarte improvizate şi strigând lozinci. Mă lămuresc repede că mă aflu pe Normannenstrasse, iar clădirea uriaşă, sumbră, de culoarea granitului şi cu sute de ferestre egale, nu este altceva decât sediul central al STASI. O vreme, manifestanţii s‑au mulţumit să strige lozinci, să fluiere şi să huiduie. Mă uit la figurile lor, băieţi şi fete, chipuri tinere şi, parcă, luminoase. Sunt şi destule persoane mai mature, chiar şi câţiva bătrâni. Îmi atrage atenţia un bărbos înalt şi solid, în aparenţă sumbru, dar cu ochii sclipind complice, ca şi cum ar fi vrut să spună: „Ăsta sunt, ce vreţi? Nu pot altfel!”. La gât îşi atârnase o inscripţie scrisă la iuţeală, cu litere de o şchioapă, pe un carton: „Fără violenţă!” (Keine Gewalt!) şi defila mândru prin faţa mulţimii. Deviza principală: „STASI afară!” (STASI raus!), o scandau ritmic toţi! Îmi mai notez la întâmplare câteva lozinci, care mi se par mai originale: „STASI în producţie, acum vine poporul!” (STASI in die Produktion, jetzt kommt das Volk!); de observat ecouri, răstălmăcite, ironic, ale jargonului comunist. Sau alta, idiomatică, rimată, ritmată şi plină de umor ... nemţesc: Keine Schnitzel für die Spitzel! („Nici un şniţel pentru iscoade!”). În jargonul străzii, prin substantivul Spitzel erau desemnaţi informatorii STASI. O altă lozincă, absolut edificatoare: „În loc de servicii secrete, mai bine un viitor!” (Statt Geheimdienst, lieber eine Zukunft!). Ba chiar, pe o pancartă, era onorată şi draga noastră securitate românească, pusă alături, într‑o „onorabilă companie”, de Gestapo şi KGB, sub definiţia „sugători de sânge, vampiri” (STASI - Gestapo - KGB - Securitate - Blutsäuger).

Caracterul aproape neverosimil, de fiestă populară, al manifestaţiei, părea să fie scos în relief de pasivitatea absolută a „poliţiştilor poporului” din RDG (DDR Volkspolizei). Părea că doar uniforma lor verzui-albăstrie îi deosebeşte pe tinerii soldaţi de semenii lor de cealaltă parte a baricadei. Puţin mai târziu, la spartul târgului, activiştii comunişti din ultimele garnituri succedate la guvernare se lăudau cu clarviziunea lor de a nu ordona represiunea sângeroasă împotriva maselor de manifestanţi...

La un moment dat, la lăsarea serii, din miile de manifestanţi se desprinde un grup de tineri care nu mai aveau răbdare şi sparg geamurile intrării principale, iar mulţimea năvăleşte, cu sutele, în clădire. Este momentul în care, mărturisesc, m‑am retras. Prudenţa, poate şi teama, care nu mă părăsiseră după ce o treime din viaţă mi‑o petrecusem sub dresajul bolşevic, într‑un mediu toxic, al ameninţării permanente şi al suspiciunii generalizate, au prevalat asupra curajului şi imboldului participativ. Mai târziu am regretat această decizie. Prietenilor le spun, glumind, că am ratat prilejul de a mă lăuda acum cu o mostră de „pradă revoluţionară”, după cum se mândrea Bălcescu că a smuls, la 1848, în timpul asaltului asupra Palatului Tuilleries de la Paris, o bucată din catifeaua tronului lui Louis-Philippe.

A doua zi, ajuns la Freiburg şi privind la televizor posturile oficiale (ARD şi ZDF), mi s‑au lămurit toate mai bine, la emisiunile de ştiri, care relatau pe larg despre evenimentele la care tocmai fusesem martor. Aflu astfel că mulţimea, condusă de activiştii de la Neues Forum, un rudiment de partid politic încercând să coaguleze şi să clarifice ideile radical-reformiste ale mulţimii, dorea să pună la adăpost arhivele STASI, împiedicând „evaporarea” lor. Puţin mai târziu, va afla toată lumea că deja, de săptămâni bune, „dosarele fierbinţi” fuseseră deja evacuate şi puse la adăpost de Volksarmee („Armata populară”). Redactorii de la ştirile de la posturile de TV menţionate prezentau cu calm imaginile asaltului, care, parţial, îmi erau familiare, reproducând şi dezvăluirile guvernului comunist încă în funcţie, care încerca cu disperare să se facă util şi acceptat ca partener. Se spunea că STASI avusese 85.000 de angajaţi, ofiţeri şi subofiţeri, bine instruiţi şi bine înarmaţi, şi 109.000 de informatori, totul asezonat cu un buget foarte generos.

Concluzie: Am fost un modest martor al uneia din secvenţele magnificului proces istoric prin care poporul german, atât de încercat de istorie, îşi lua cu discreţie revanşa. Îşi desăvârşea paşnic, cu calm şi temeinicie, propria revoluţie anticomunistă, denumită eufemistic printr‑o litotă: die Wende („întoarcere; schimbare”); care se va încheia peste câteva luni, la 3 octombrie 1990, prin dispariţia statului comunist şi reunificarea Germaniei (Wiedervereinigung).

Eugen Munteanu  este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O alegere de suflet

Ovidiu MINEA

O alegere de suflet

Cel mai valoros produs al fotbalului local, Daniel Pancu, a făcut un pas riscant. Între postul cald, sigur, de preşedinte al clubului al cărui legendă este, Rapid, şi cel instabil, de antrenor al Politehnicii Iaşi, care se află într-un ocean de incertitudini, a ales a doua variantă, „Pancone” pierzând prin această mutare şi mulţi bani din publicitate.

Filmuletul zilei

opinii

Blazare pre-electorală

Alexandru CĂLINESCU

Blazare pre-electorală

Va fi o campanie electorală atipică, în care televiziunile manipulatoare vor avea un cuvânt şi mai greu. Pandemia a produs şi ea multă confuzie, întreţinută în chip criminal de PSD şi de aliaţii lui. Blazarea, nepăsarea şi pasivitatea noastră îi pot aduce în situaţia ca ei să ne hotărască nouă, la urne, destinul.

„Conspiraţii”: doar fum, fără foc?

Nicolae CREŢU

„Conspiraţii”: doar fum, fără foc?

Se discută mult despre „conspiraţii”, o temă pe tapet, indiferent de optica din perspectiva căreia ba unii, ba alţii îşi dau cu părerea, pentru că de fapt cei mai mulţi asta fac: fără analiză, fără a cântări argumentele, poziţia pe care o adoptă şi, cu aceeaşi candoare (de tradus: indiferenţă crasă) ignorându-le şi pe cele ale „taberei” opuse. 

Savanţii zilelor din urmă

Codrin Liviu CUȚITARU

Savanţii zilelor din urmă

„Dragul meu, adevărul este chiar cel comunicat de hârţogarii academici: mi-am mistificat activitatea de cercetare, aşa-zisele informaţii epocale, savantlâcul, biografia, tot! Existenţa mea e o farsă de la A la Z. Nu puteam să mor cu minciuna în spate! Mă bucur că accidentul deconspirării s-a petrecut înainte de ieşirea din sistem. Nu vor fi consecinţe punitive, iar eu, în sfârşit, voi savura câţiva ani de sinceritate....”

pulspulspuls

Hopa: iaca decăniţa, dar serviţi şi tocăniţa!

Hopa: iaca decăniţa, dar serviţi şi tocăniţa!

Of, of, off, băi nene băăăi, iote cum se mai leagă lucrurile câteodată, aşa, cu un şpil venit de unde nici nu te aştepţi... 

Caricatura zilei

Căldura

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.