Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Berliner

GALERIE
nicolae cretu
  • nicolae cretu
- +

Cu un titlu aşa de… european, filmul Berliner (regia: Marian Crişan, totodată co-scenarist, alături de Gabriel Andronache; imaginea: Oleg Mutu), coproducţie Rova Film şi Mandragora, debutează cu imagini de searbăd cotidian al protagonistului Viorel Gherman (Ovidiu Crişan), tractorist, munca lui pe tarla, din a cărei rutină ceva îl va scoate curând. Şi anume, începând cu o pană de motor a maşinii celuilalt personaj de prim-plan, Silvestru Mocanu (Ion Sapdaru), candidatul PUP (Partidul Uniunii Populare) la alegerile pentru Parlamentul UE. 

Vio, cum îi spun oamenii, îi sărise înajutor, fără să ştie cine-i şi ce-i cu el şi cu însoţitorii lui, ce-i aduce la Salonta. Depanarea mai are de aşteptat, „echipa” de campanie se vede găzduită în casa modestă a bihoreanului, unde ajung la remorca prăfuitului tractor: o imagine discret metaforică, poate, a ceea ce va urma.

Firescul cu care evoluează relaţia celor două personaje, spre miezul de sens al unui „comic” amărui, se întemeiază încă din premise şi din reţeaua lor de detalii. O întâmplare la drum şi un om de treabă, căruia chiar îi pasă, dar nu-l mână nici un interes, simplu, aşa e firea lui. De cealaltă parte e un străin de oamenii locului, adică tocmai de cei pe care trebuie să-i câştige în favoarea sa. Îşi rosteşte numele, la tot pasul, grija lui e ca nimeni dintre cei întâlniţi (şi oricât de întreacăt) să nu i-l uite, ţintind oarece altceva decât votul? Reversul acestui tipar al unui reflex de campanie: simte că are nevoie de o „punte” către alegători. Aşa încolţeşte minciuna prieteniei „din armată” cu Vio, „camaradul” „drag” lui Silvestru Mocanu, candidatul „în drum” spre Bruxelles.

Involuntar, totul a pornit totuşi de la omenosul bihorean, îndatoritor fără urmă de „calcul”. O mână de ajutor mai întâi, o noapte de găzduire, prima (şi ea tot un fel de „depanare”)… Dar apoi? Flerul celuilalt îi ghiceşte sfiala, ba chiar mai mult de atât. Întâmplarea li l-a adus în casa lor, lui Vio şi nevestei lui (Maria Junghietu), pe ditamai „Ministrul”, cum i se tot adresează, linguşitor, şefii locali: cum să-l mai dea afară? Îşi împart cu el bucatele mesei şi pălinca, insul oarecare (şi atât de la locul lui) intră, parcă pe nesimţite, în centrul atenţiei măgulitoare, al mediatizării, nu lui, ci musafirului „de soi” profitabilă pragmatic. Un început de pervertire? „Câştigul” lui Vio e, în propriii ochi, ca şi ai altora, că are oaspeţi sosiţi de aşa de departe („vine de la Bucureşti”: laitmotiv de mică provincie), nici nu bănuieşte el că e pe cale de a deveni omul-cheie al campaniei, credibil „aliat” strategic al candidatului, cum l-a „mirosit” bine beneficiarul acestei relaţii în curs de configurare.

Semnele falsului şi artificiului nu numai că nu lipsesc, dar merg în licitare progresivă. E chiar acolo, între ei şi sub ochii lor ştersul „Adi”, fotograful cu „regia” şi comenzile lui ad-hoc, de adevărat meneur de jeu al campaniei, artizanul Imaginii de marketing electoral, prezenţă aproape clipă de clipă în stand-by al fabricaţiei de „popularitate”, instrument al vânătoarei de voturi. „Anexat” acestei maşinării, docil din vulnerabilă măgulire, protagonistul pare să nu „vadă” ce i se întâmplă. Nu promisul tractor nou-nouţ, „cadou” viitor, îl „corupe” pe bihorean, ştie şi el că multe spune omul la „un pahar” (la mai multe, şi mai şi). Cu sobrietatea lui ardelenească, tacit, fără vorbe mari, trăieşte o stare de încântare potolită, stârnită nu de ce spun sau promit vorbele celuilalt, ci de dialogul în sine, pe picior de egalitate, asta-i naivitatea vulnerabilă simţită de candidatul PUP. Cum să-l refuzi să-i ţii hangul spunând „două vorbe” de susţinere la întrunirea pentru care ai îmbrăcat, ca şi alţii, tricoul „inscripţionat” PUP?!

De ce nu i-a tăiat Vio oaspetelui baliverna cu „amiciţia” lor din vremea stagiului militar? Mocanu e un ticălos inteligent, nu un prost. Amintiri din „militărie”, prietenie durabilă, sună foarte omeneşte şi macho, nu doar credibil, dar şi „molipsitor” (transmisibil) emoţional. Surpriză, sfială, delicateţe, măgulire iarăşi, amestecate. Şi dintr-odată „pozele” din faţa casei Ghermanilor, găzduirea însăşi, prelungită, cvasi-„cooptarea” în „staff”-ul de campanie nu mai par îndoielnice sau, şi mai rău, de-a dreptul suspecte. De ce? Păi, da: „camaradul” din armată, prietenul de „atunci”, iată, regăsit „acum”. Comicul de un anume impact brechtian (în esenţă, cel puţin, dar adus în tonalitatea unei omenii româneşti) e redevabil, într-o anumită măsură, unui „tipar” de psihologie socială intuit de potenţialul europarlamentar al PUP, o „carte” pe care ştie s-o joace profitabil, pro domo sua. Un gen de implicaţii majore în articularea Sensului (o majusculă de fond, susţinută de exact evitarea, neştirbită până la capăt, a oricărei forme de cădere sau alunecare în şarjă, vehemenţă acuzatoare, ostentative „sublinieri”, aşa cum a fost el structurat în scenariu şi adus/realizat pe ecran în interpretarea, realmente de sinteză regizoral-actoricească, datorată întregii echipe de realizatori.

Atuul estetic decisiv, premisă pentru tot ce i-a urmat, a fost - din scenariu - miza pusă pe „metamorfoza” (neconştientizat: morală), una petrecută en douceur, a protagonistului, un proces care are de ce şi prin ce să-i dea de gândit spectatorului („Brecht”), dar cu atât mai în adânc şi durabil cu cât spre el nu arată nici un soi de… „deget” vigilent. Complementar şi organic: opţiunea pentru o poetică a filmului comic în care arta este investită, subtil, în progresia (nu „dozajul”) arhitecturii de accente ale „paşilor mărunţi”. O decizie strategică, rarisimă în comedie (şi, mai „cu seamă”, până la capăt), poate în ochii unora în răspăr cu vocaţia „râsului”, astfel surdinizat. Marian Crişan şi-a asumat riscul acestui comic „bemolizat”, deloc „minor”, dimpotrivă: lucid, trezitor, cu fineţe. Chiar „repertoriul” de campanie, clişeizat în real, scapă stridenţelor „reţelei”, graţie alergiei la „reliefuri” şarjate, îngroşate. Mai ales personajul lui Ion Sapdaru putea fi expus unor astfel de deformări şi excese, dar Mocanu al său, cu o vie inteligenţă a nuanţelor, este ferit de caricatură chiar şi când „secvenţa” de… reţetar electoral („inundaţii”, botez, fotbal, băi de mulţime) l-ar împinge spre ea. Nu-i lipseşte duritatea (ciocnirea „Adi” vs. „Tibi”, şoferul), pe contracandidatul Onoriu, din „duelul” TV, iritat de obstrucţia (Vio: chef de vorbă) în favoarea „concurenţei”, îl atacă pe tema „familiei” când tăcerile de dialog „concav” cu fiica Marinela îi trădează impostura. Nu minte declarându-i lui Vio, în auzul nevestei, iubirea. Chiar „îl iubeşte” pe „asul” campaniei sale, îi va datora mandatul, lacrimi, puseul de sentiment şi efuziunea cu PUP-ături cu tot, de ele-s de vină temperamental histrionic şi, da, pălinca. Confesiunea bătrânului bolnav (care va „vota” postum, datorită lui Vio, pentru Mocanu!) rezumă greaţa multora de tiparul politicianist şi transistoric, dar tăcerea vizitatorului „de la Bucureşti” va rodi la urnă. Ar mai fi credibil un Vio înhăitat cu un candidat şarjat, aproape marionetizat? Întrebare retorică, desigur.

Faţă de moldoveanul fost „Ministru” (al Agriculturii), abil şi versatil, Vio al lui Ovidiu Crişan e omul de treabă (cândva) devenit, pare-se în neştire, instrumentul şi „garantul” campaniei candidatului PUP: lui îi datorează trimisul PUP, al Salontei (!), la Bruxelles avântul retoric al parafrazei la Ich bin Berliner al lui „Joe” Kennedy, finală condensare, emblematică,în titlul ironic al filmului, a imposturii alesului: făcut „eligibil”, din nebăgare de seamă şi… „alunecare”, de un până „mai ieri” inocent bihorean. Ce „distanţă” între tractorul pe tarla al lui Vio şi „folclorica” sărbătorire a victoriei „Berlinezului” („Muzica! Muzica!”) din final!

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri