Bezos și Buffett – doi titani, două epoci, un singur verdict: nici bogații nu mai sunt ce erau cândva

Doi dintre cei mai bogati oameni de pe planetă, dar din epoci și cu viziuni diferite, sunt exemplul perfect pentru asta. Dacă, din trecut, Warren Buffett e simfonie clasică, Jeff Bezos, din prezent, e o piesă techno dată prea tare și stridentă.

Warren Buffett, supranumit „Oracolul din Omaha”, e genul de bogat pe care-l poți confunda cu un pensionar care se împinge în tine la coadă la farmacie. Trăiește într-o casă modestă din Omaha, Nebraska, cumpărată în 1958 și conduce o mașină cât se poate de banală. Are acțiuni de zeci de miliarde de dolari, dar mănâncă la McDonald’s ca un student sărac. Cu toate că deține averea unei țări întregi, îți vorbește ca un om obișnuit, iar din cauza asta nici nu-ți dai seama cât de profunde sunt ideile lui. Principiul lui de viață? „Investește doar în ce înțelegi. Și nu uita: răbdarea bate adrenalina.”

La el, business-ul nu e despre strălucire, ci despre construcție lentă. E ca un țăran bătrân care își plantează via cu mâna lui, știind că roadele adevărate vin peste zece ani. Are simțul datoriei, al discreției și al valorii înțelese cum trebuie. Buffett crede în companii solide, în lideri integri, în răbdare. El nu joacă la bursă, el construiește. Își alege investițiile ca pe niște parteneriate de nuntă: cu prudență, responsabilitate și pe termen lung. Nu se bagă în tehnologii pe care nu le înțelege (motiv pentru care a stat departe de Amazon, ironic), dar și-a păstrat principiile chiar când piața s-a întors pe dos. Și a câștigat. Timpul a fost mereu de partea lui, pentru că îi este prieten, nu dușman.

Ce spune Buffett despre bani? „Dacă nu găsești un mod de a face bani în timp ce dormi, vei munci până mori.” Dar el nu o spune cu aroganță, ci ca un sfat bunicel, oferit între două înghițituri de cheeseburger.

La polul opus îl găsim pe Jeff Bezos, fondatorul Amazon, un fel de Superman al capitalismului digital, omul care a transformat comerțul mondial într-o aplicație de mobil. Dacă Buffett e bătrânul în parpalac, Bezos e băiatul de sală, îmbrăcat mereu scump și impecabil, cu ambiții de colonizare a planetei Marte. Își face selfie-uri cu mușchii lucind în soare, zboară în spațiu ca într-o reclamă la Red Bull și se afișează cu iubite de Hollywood care par scoase dintr-un clip de hip-hop sau generate de IA.

Bezos e un produs al erei vitezei: a construit imperii, a înlocuit librăriile cu algoritmi și a înghițit retailul global ca pe o prăjitură. Dar, odată cu averea, a venit și transformarea: fizică, socială și ideologică. Bezos de azi arată mai degrabă ca un star de acțiune la a doua tinerețe decât ca un CEO clasic. E pătrățos, bronzat, îmbrăcat în cămăși mulate. A divorțat cu un scandal de 38 de miliarde de dolari, iar viața lui personală s-a transformat într-un serial cu episoade pe Netflix. Nunta lui de la Veneția a fost mai mult un show global decât un eveniment personal. Sărutările acelea false cu buze botoxate, „executate” special pentru jurnaliști erau mai penibile chiar decât „Mihaela, iubirea mea…”

Bezos nu investește, ci domină, el nu se supune timpului ca Buffett, ci încearcă să supună timpul pentru că nu-l înțelege. Businessul lui e un tăvălug digital care nu mai are nevoie de om – doar de algoritm. Nu construiește, ci cucerește. Într-un fel, el e produsul epocii noastre: rapid, superficial, eficient până la cinism. Dacă Buffett e vinul vechi, Bezos e un energizant cu gust de chimicale. Deviza lui? „Work hard. Have fun. Make history.” Adică transpiră, distrează-te, dar să pui ceva poze și pe Instagram, să se știe.

Buffett a fost căsătorit cu aceeași femeie până la moartea ei, un model de discreție și respect. Bezos își alege partenere pentru imagine. Unul trăiește familia ca pe o vocație, celălalt ca pe un reality show de tip red carpet. Unul își construiește viața cu răbdare și intimitate, celălalt o împarte cu dronele și paparazzi.

Buffett dă banii pe caritate, donații și educație (apropo, tocmai a donat zilele astea 6 miliarde de dolari fundației lui Bill Gates). Bezos dă banii pe rachete, vile plutitoare și pe bling-bling pentru ego-ul corporatist, iar când e vorba de filantropie, o face cu surle, trâmbițe și postări regizate. Când Buffett cumpără o carte, o citește, când Bezos cumpără o carte, o face cu tot cu autor și editură.

Dar de ce ne pasă nouă, în România, de Buffett și Bezos? Sunt atât de departe, mai degrabă Soros e mai aproape… Pentru că oglindesc, la altă scară, decăderea elitei și superficializarea valorii. Aici, cândva, liderii erau oameni cu biblioteci, astăzi sunt cu live-uri penibile pe TikTok. Am trecut de la Iuliu Maniu la Mitică Dragomir, de la Ionel Brătianu la Gigi Becali. Când vezi că Becali e citat de presă ca „om politic cu viziune”, iar Mitică Dragomir are opinii geopolitice despre războiul din Ucraina, îți dai seama că trăim într-o parodie sinistră a meritocrației.

Unde e statura? Unde e verbul? Azi ai impresia că dacă ai un microfon și câțiva fani, poți fi ministru al culturii sau măcar analist politic la o televiziune care face audiență cu rețete de post.

Da, România este imitativă, se știe, dar pentru a recupera noi compensăm doar cu viteză, nu și cu valoare, care s-a diluat puternic. A fi vocal e mai important decât a fi pregătit. A avea audiență e mai important decât a avea caracter. Iar în acest context, Jeff Bezos pare modelul perfect: un om care a reușit, dar al cărui succes e confundat cu profunzimea. Nu contează ce spune, ci că vorbește. Nu contează dacă înțelegi business-ul, ci că ai un startup și 500.000 de followeri pe LinkedIn.

Bezos e simbolul lumii în care forma a înlocuit fondul, iar Buffett e relicva încă vie a unei epoci în care banii erau mijloc, nu scop. Noi, între timp, dansăm între două lumi: ne place show-ul, dar tânjim după profunzime. Și poate de aceea, la final, Buffett ne impresionează, dar Bezos ne fascinează. Din păcate, fascinația vinde, gândirea, mai puțin.

Într-o lume în care analfabetismul funcțional face ravagii, iar educația se vinde la pachet cu cornul și laptele, poate n-ar strica să-l mai citim și pe Buffett, nu doar să-l urmărim pe Bezos. Sau măcar să ne întrebăm: ce fel de oameni admirăm? Căci, de cele mai multe ori, ceea ce admirăm, devenim.

Într-o lume normală, Buffett ar fi modelul, în lumea noastră, e o ciudățenie: un bătrân demodat care nu știe „să se vândă”. Dar, paradoxal, el este cel care a înțeles capitalismul cu adevărat. Bezos e rezultatul unui capitalism transformat în spectacol, Buffett – întruchiparea unei economii cu busolă morală.

România, ca societate, s-a întors cu fața spre idolii care vociferează, nu spre cei care gândesc. Tânărul de azi vrea să „facă bani”, ca Bezos, dar nu știe de ce, ca Buffett. Vrea să fie antreprenor, dar nu are produs. Vrea să fie lider, dar nu se informează. Aici e adevărata dramă: nu că lumea s-a schimbat, ci că noi am uitat să ne întrebăm în ce sens?

Buffett sau Bezos? E mai mult decât o alegere de stil, e o alegere de viziune. Dacă la finalul acestui text ai simțit un nod în gât gândindu-te la cum au ajuns Gigi și Mitică să facă legea, poate că încă nu e totul pierdut.

Briscan Zara este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video