anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 10.12.2022

Biciclist călcat de căruţa pe care a depăşit-o, şi tot el a fost condamnat de judecători. O întâmpare neverosimilă

GALERIE
biciclist_accident
  • biciclist_accident
- +

Un biciclist a ajuns în pragul puşcăriei după ce a fost călcat de o căruţă. Incidentul, care putea avea urmări tragice, s-a încheiat cu o condamnare cu suspendare.

Faptele s-au petrecut în seara zilei de 13 mai, în satul Iepureni din comuna Andrieşeni. Venind dinspre Andrieşeni pe bicicletă, Silviu Moraru a depăşit căruţa condusă de Ş.R.C., un puşti de 14 ani. După 100-150 de metri, Moraru a auzit din spate căruţa care începuse să meargă mai repede, vrând să îl depăşească. În trecere, calul l-a acroşat, iar biciclistul a căzut pe carosabil. Căruţa a trecut peste el, cu ambele roţi din faţă, bicicleta rămânând între căruţă şi cal. Moraru nu a fost totuşi rănit. S-a târât pe coate pentru a ieşi de sub căruţă, iar apoi s-a îndreptat spre Ş.R.C. L-a lovit cu palma peste faţă, puştiul căzând la pământ. Apoi a continuat să îl lovească, cu pumnii şi picioarele, oprindu-se doar după intervenţia unei vecine. Băiatul a rămas pe carosabil, rezemat de una dintre roţile căruţei. Între timp, la faţa locului a ajuns şi fratele lui Ş.R.C. A întrebat ce se întâmplase, iar Moraru i-a răspuns că fratele său îl „luase înainte” cu căruţa.

Fratele lui Ş.R.C. a deshămat calul, pentru ca Moraru să-şi poată lua bicicleta. Aceasta era însă prea avariată pentru a putea fi folosită, aşa că Moraru a luat calul, spunându-i lui Ş.R.C. că i-l va da înapoi după ce îi va repara bicicleta. Când băiatul a încercat să protesteze, Moraru l-a repezit: “Pleacă, uăi, de aici, că te bat până te omor!”, după care a plecat spre casă.

După aproximativ 30 de minute, timp în care se spălase şi îşi schimbase hainele, s-a întors la locul conflictului, pentru a vedea cum se simte Ş.R.C. Fusese chemată deja ambulanţa, care i-a acordat băiatului primele îngrijiri. După trei zile, Moraru a fost vizitat de poliţie, care i-au solicitat să predea calul, ceea ce bărbatul a şi făcut, primind ulterior bicicleta.

Biciclistul a fost trimis în judecată pentru lovire sau alte violenţe şi tâlhărie calificată. Pe parcursul procesului, Ş.R.C. şi-a retras plângerea, în sarcina lui Moraru fiind reţinută doar luarea cu forţa a calului. Luând în calcul circumstanţele incidentului, dar şi lipsa antecedentelor penale, magistraţii Judecătoriei l-au condamnat pe Moraru la minimul pedepsei, de 2 ani de închisoare, cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Pronunţată luni, sentinţa poate fi atacată cu apel. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Victoria împotriva orgoliului

Nicolae GRECU

Victoria împotriva orgoliului

Fanii şi coechipierii îl pot ajuta pe Cristiano Ronaldo să treacă peste criza pe care o străbate acum.

opinii

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (IV)

Eugen MUNTEANU

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (IV)

Pledoaria epistolară pro domo a eroului central al poveștii de dragoste din mediile universitare de altădată capătă accente tensionate.

Proiectul de ţară

arh. Ionel OANCEA

Proiectul de ţară

În România, sintagma „proiect de ţară” este o vorbă în vânt confuză, în ciuda faptului că în preajma alegerilor mari politicienii o poartă ca pe odorul cel mai de preţ în meniul lor cu promisiuni. Au trecut treizeci şi trei de ani de pace, între timp războiul şi crizele generate de el sunt la graniţele noastre, şi proiectul de ţară nu a căpătat concreteţe. 

Interogaţii identitare

Alexandru CĂLINESCU

Interogaţii identitare

Într-un deceniu numărul adolescenţilor care se autodiagnostichează că sunt trans a crescut de 25 de ori! Un semnal de alarmă a fost tras, în urmă cu câteva luni, de manifestul lansat de zeci de oameni de ştiinţă şi intelectuali reputaţi, manifest în care este respinsă categoric teoria conform căreia sexele sunt construcţii sociale.

pulspulspuls

Se anunţă disvorţ cu năbădăi la un şef important. Iaca şi motivul ciudat!

Se anunţă disvorţ cu năbădăi la un şef important. Iaca şi motivul ciudat!

Dar gata, hai, ajunge cu veselia, vinul bun şi sarmalele calde cu varză fragedă: să vă spunem şi una tristă pe ziua de azi, ca să cadreze mai bine cu sfârşitul de săptămână ce bate la uşă, ce adesea nu-i prea plăcut. 

Caricatura zilei

Austria vrea

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.