Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Biden spune că nu trebuie să existe „un nou Război Rece” cu China şi dă asigurări că va gestiona în mod responsabil „competiţia”

GALERIE
Joe_Biden
  • Joe_Biden
- +

Preşedintele american Joe Biden crede că „nu este nevoie de un nou Război Rece” cu China şi consideră că în competiţia dintre cele două puteri mondiale poate fi evitat conflictul, relatează CNN.

După prima întâlnire faţă în faţă pe care a avut-o cu preşedintele chinez, Xi Jinping, luni, la summitul G20 de la Bali, Joe Biden le-a spus jurnaliştilor că au fost „sinceri şi clari unul cu celălalt, pe toate planurile”.

„Sunt absolut convins că nu trebuie să existe un nou Război Rece”, a declarat Biden, răspunzând unei întrebări în acest sens din partea presei.

Preşedintele american a mai spus că nu crede că există în prezent pericolul unei „încercări iminente” din partea Chinei de a invada Taiwanul. De la preluarea mandatului, Biden a declarat în repetate rânduri că SUA au obligaţia de a proteja Taiwanul în cazul în care China ar încerca să invadeze şi să alipească insula autonomă. Dar luni, la conferinţa de presă de luni, Biden a declarat reporterilor că „i-a spus clar” lui Xi că politica SUA în legătură cu Taiwanul şi cu principiul „unei singure Chine” nu s-a schimbat deloc. „Este exact aceeaşi poziţie pe care am avut-o. Am spus clar că vrem să vedem rezolvate în mod paşnic problemele, astfel încât să nu se ajungă niciodată la asta”, a spus Biden cu referire la posibile escaladări. SUA se opun „schimbării unilaterale a statu quo-ului de către oricare dintre părţi”, a subliniat Biden.

„Şi sunt convins că a înţeles exact ce am spus. Eu am înţeles ceea ce el a spus”, a arătat Joe Biden, adăugând că a avut cu Xi Jinping o discuţie sinceră şi deschisă. „Eu am fost clar, el a fost clar”, a precizat preşedintele SUA, după ce convorbirile cu omologul său chinez au durat mai mult de trei ore. Şeful Casei Albe a mai spus că are de gând să gestioneze „în mod responsabil” competiţia dintre China şi SUA.

„Am avut o conversaţie deschisă şi sinceră despre intenţiile şi priorităţile noastre. A fost clar - el a fost clar şi eu am fost clar - că vom apăra interesele şi valorile americane, vom promova drepturile universale ale omului, vom ţine la păstrarea ordinii internaţionale şi vom lucra alături de aliaţii şi partenerii noştri”, a declarat Biden. „Vom concura serios, dar eu nu caut conflicte. Am de gând să gestionez în mod responsabil competiţia”, a punctat Biden.

El a mai spus că SUA şi China „trebuie să poată conlucra” acolo unde se poate, pentru „a rezolva provocările globale” care necesită ca fiecare stat să se achite de responsabilităţile sale.

Alt subiect de pe agenda discuţiilor cu Xi Jinping a fost, inevitabil, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, iar Joe Biden a spus că el şi liderul chinez împărtăşesc opinia că ameninţarea cu recurgerea la arma nucleară este „total inacceptabilă”.

Preşedintele Biden a anunţat în context că secretarul de stat american Antony Blinken se va deplasa în China în curând pentru întâlniri care să dea curs discuţiilor avute luni cu preşedintele Xi.

„Astăzi, m-am întâlnit cu preşedintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping. Am discutat despre responsabilitatea noastră de a împiedica să se transforme în conflict concurenţa dintre ţările noastre şi despre găsirea unor modalităţi de a lucra împreună la provocările comune care afectează comunitatea internaţională”, a transmis şi pe Twitter preşedintele Statelor Unite ale Americii.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri