Big Brother de la Iași este și „mână lungă“. Numai o cameră de supraveghere - 12.000 euro
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 29.11.2020

Big Brother de la Iași este și „mână lungă“. Numai o cameră de supraveghere - 12.000 euro

GALERIE
camera video
  • camera video
- +

O firmă ieşeană a montat în Cluj camere de supraveghere de peste trei ori mai ieftin decât vrea municipalitatea să pună pe domeniul public. Liberalii amintesc că nici sistemul de management al traficului n-a avut rezultatele aşteptate.

„Sistemul «Big Brother» pe care Primăria Iaşi inten­ţionează să îl implementeze şi care presupune achiziţia şi montarea a 1.000 de camere video în oraş este un alt «tun» al administraţiei conduse de primarul Mihai Chirica“, susţine liberalul Marius Bodea.

Indignarea şe­fului Organizaţiei Municipale a PNL porneşte de la costul estimat al acestui sistem, 12 milioane euro - „adică 12.000 de euro pentru fiecare cameră video montată şi 30 la sută din toţi banii ieşenilor pentru investiţii locale dintr-un an“.

Liberalul compară achiziţia preconizată de administraţia locală ieşeană cu una similară făcută de Primăria comunei clujene Floreşti, cea mai mare comună din România, cu cel mai mare buget de investiţii, după cum o descrie Marius Bodea. Aici, s-au plătit 560.000 de euro pentru montarea a 137 de camere video, rezultând astfel un preţ unitar de doar 4.000 de euro, de trei ori mai mic decât la Iaşi, precizează deputatul.

Am găsit tranzacţia menţionată de liberali pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Astfel, la licitaţia organizată de clujeni s-au înregistrat cinci oferte, iar cea mai bună a fost considerată cea a unei firme ieşene, Mobilis SRL, care şi-a adjudecat lucrarea contra sumei de 1,9 mi­lioane de lei fără TVA. Lucrarea este eşalonată pe parcursul a trei ani, începând din toamna anului 2015, când s-a semnat contractul. La acest cost, achiziţia şi montarea unei camere performante de supraveghere se ridică la 14.000 de lei, respectiv 3.000 de euro fără TVA.

Titlul proiectului de la Iaşi este practic identic cu al celui de la Floreşti-Cluj: „Sistem de supraveghere video pentru creşterea siguranţei sociale şi prevenirea criminalităţii“. Însă, la şedinţa extraordinară de lunea trecută, primarul Chirica a precizat că, în primă instanţă, vor fi alocaţi 500.000 de lei pentru amplasarea unor camere în spaţiile de joacă publice. Nu este limpede câte camere vor fi montate în 2018 cu aceşti bani. În municipiul Iaşi, Primăria administrează 220 de asemenea parcuri, dintre care 93 sunt supuse în prezent unui proces de modernizare.

Marius Bodea cere explicaţii pentru bugetarea unei sume de trei ori mai mare pentru o cameră video, precum şi publicarea notelor de fundamentare ale achiziţiei „cu toate semnăturile de întocmire şi avizare aferente, pentru a identifica ce repere de preţ similar în România au fost avute în vedere când au stabilit preţul şi cine şi-a pus semnătura pe documentele avizatoare ale acestui «mega-tun»“.

Liberalul a amintit de un alt sistem, cel de management al traficului, cu 600 de camere de luat vederi montate în intersecţii, care a costat Primăria 7 milioane de euro şi ale cărui rezultate „sunt un fiasco“.

„La fel şi cu acest nou sistem «Big Brother» pe care vrea să îl achiziţioneze Primăria: vor fi bani aruncaţi pe fereastră sau, mai degrabă, în buzunarele celor care au pus la cale această escrocherie“, a conchis Marius Bodea.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Gânduri despre Maradona

Nicolae GRECU

Gânduri despre Maradona

De morţi nu se vorbeşte decât de bine, dar nu trebuie uitat nici răul din ei.

Filmuletul zilei

opinii

Vechiul Testament - Septuaginta - Nicolae Spătarul Milescu (III)

Eugen MUNTEANU

Vechiul Testament - Septuaginta - Nicolae Spătarul Milescu (III)

Prezentarea succintă a începuturilor tradiţiei biblice româneşti continuă cu o schiţă de portret a iniţiatorului acestei tradiţii, Nicolae Spătarul Milescu.

Egalitatea de gen: de la controversele teoretico-ideologice la politica publică

Ciprian IFTIMOAEI

Egalitatea de gen: de la controversele teoretico-ideologice la politica publică

Problematica de gen şi egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei a fost abordată încă din anii ‘60 în cadrul studiilor despre rolul femeilor în politică şi dezvoltarea socioeconomică (women studies), mai apoi în cadrul studiilor feministe (feminist studies), iar în prezent în cadrul studiilor de gen (gender studies). În altă ordine de idei, egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei a constituit un principiu fundamental al Uniunii Europene încă de la înfiinţarea sa. 

Adevărul tău ar trece „testul frumuseţii”?

pr. Constantin STURZU

Adevărul tău ar trece „testul frumuseţii”?

Unul dintre ucenicii mei avea, la un moment dat, probleme la serviciu. Se confrunta cu tot soiul de neplăceri, cu şicane şi chiar cu ameninţări. M-a întrebat ce să facă, dacă nu cumva e momentul să renunţe şi să caute altceva de lucru. Eventual în alt domeniu. Îl ştiu ca fiind o persoană competentă, talentată şi dăruită în lucrarea sa. 

pulspulspuls

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Dacă tot am vorbim ieri aici de vasilici şi tiriplici, iaca ce ne-au indicat unii cetitori atenţi: una bucată poză faină scociorâtă prin cotloanele feisbuciste, de campanie, cu actualul şi viitorul deputat de Iaşi Vasile Cîtea, ex-boxer, aflat în piaţă la Bălţaţi, locul de baştină. 

Caricatura zilei

Planul Aproape Naţional de Redresare şi Rezilienţă (zic aproape fiindcă Iașul nu este inclus)

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.