Bilanț semestrial în Consiliul Local Iași: relații bune cu viceprimarii, critici pentru primar. Cum s-au autoevaluat aleșii
Activitatea consilierilor locali a ajuns într-o etapă de bilanț a „catalogului cu note”. Cu această ocazie, „Ziarul de Iași” a contactat toți consilierii locali cu un set de trei întrebări identice: 20 din 27 de aleși ne-au furnizat răspunsuri. I-am provocat inclusiv să se autoevalueze și să acorde note primarului și celor doi viceprimari. O primă observație: consilieri din opoziție invocă o colaborare mai bună cu viceprimarii și mai slabă cu edilul-șef al Iașului.
Cei mai mulți dintre consilieri au refuzat autoevaluarea: puțini au fost cei care au îndrăznit să-și puncteze activitatea din ultimele 6 luni. În schimb, au detaliat realizările și nerealizările din acest an. Doar șase aleși și-au acordat note, cuprinse între 7,5 și 9. În „catalogul cu note” al ZDI, în ultimele 6 luni, notele au fost cuprinse între 4 și 7,5.
Evaluarea făcută de consilieri pentru primarul Mihai Chirica și cei doi viceprimari (Daniel Juravle și Roxana Necula) diferă, cum era de așteptat, de la partid la partid. Reamintim că, în CL, alianța oficială este PNL (7 consilieri) – PSD (6) – PMP (1), în timp ce alte trei partide spun că sunt în opoziție (USR – 6, AUR – 4 și CURAJ – 3). Relația cu executivul este „excelentă”, „foarte bună” sau „bună”, spun consilierii din arcul puterii. „Aproape inexistentă”, „formală”, „instituțională”, „nu este o colaborare reală” sau „lipsă de respect”, spun cei din opoziție.
Unii consilieri USR i-au evaluat pe viceprimari cu nota 8, iar pe primar cu 6. Un alt consilier, de la CURAJ, a pus 5 pe linie, iar în dreptul său și-a trecut nota 9.
Cine a răspuns și lista celor care au refuzat provocarea
„Ziarul de Iași” i-a interpelat pe consilierii locali cu 3 întrebări ce au vizat propria lor activitate și evaluarea colaborării cu executivul. Șapte consilieri nu au onorat invitația de a răspunde: Cosmin Marcovici (PMP), Florentin Ciobotaru (PNL), Florin Rașcu (PSD), Șteofil Creangă (AUR), Valentin Resmiriță (AUR), Vasile Pușcașu (AUR) și Călin Scripcaru (PNL), cu precizarea că ultimul consilier enumerat ne-a precizat că este plecat din localitate în cursul lunii august.
În schimb, au răspuns ceilalți 20 de consilieri, inclusiv cei doi viceprimari. Răspunsurile integrale ale fiecărui ales local pot fi descărcate accesând linkurile următoare: viceprimarii Daniel Juravle (PNL) și Roxana Necula (PSD), alături de consilierii Andrei Apreotesei (PNL), Ciprian Bostan (PNL), Eduard Boz (PNL), Ovidiu Bulgariu (USR), Cosette Chichirău (CURAJ), Marian Jan Chirița (AUR), Laura Chiticariu (USR), Marius Ciobanu (USR), Lavinia Crăciuna (CURAJ), Bogdan Crucianu (PSD), Marian Dălban (PSD), Mihai Gavril (PSD), Iulian Hușanu (CURAJ), Bogdan Iliescu (PNL), Octavian Matei (PSD), Dragoș Popa (USR), Andrei Popescu (USR), Diana Zbranca (USR).
Cum caracterizează viceprimarii relația cu consilierii locali
Viceprimarul Daniel Juravle a evitat să-i evalueze pe consilierii locali, în timp ce viceprimarul Roxana Necula a acordat nota 8 relației pe care o are cu deliberativul. În același timp, primarul Mihai Chirica nu a răspuns provocării ZDI.
„Nu ascund faptul că am o relație extraordinar de bună cu unii dintre colegii consilieri, bazată pe colaborare în interesul orașului și o relație cu suișuri și coborâșuri, mai mult orientată spre politică, cu o altă parte dintre ei. În mod evident, acest lucru nu aduce întotdeauna rezultate”, a spus Daniel Juravle.
La rândul ei, Roxana Necula a precizat că a descoperit în CL (ea este la primul mandat) „oameni implicați, deschiși spre un dialog constructiv, care vor sincer un Iași mai bun”. „Eu obișnuiesc să privesc lucrurile într-o cheie pozitivă: fiecare discuție, chiar dacă este mai intensă, e un pas înainte spre o decizie transparentă”, a spus viceprimarul PSD, adăugând că „episoadele care pot fi catalogate ca mici derapaje motivate politic sunt relativ rare”.
Cum caracterizează consilierii relația cu executivul:
- Colaborarea cu executivul (primarul și cei doi viceprimari) este aproape inexistentă (Cosette Chichirău, CURAJ)
- Pentru activitatea viceprimarilor, aș acorda nota 8. În ceea ce privește colaborarea directă cu primarul (…) este loc pentru o implicare mai consistentă în dialogul direct, motiv pentru care aș acorda nota 6 (Andrei Popescu, USR)
- (Relația) o caracterizez ca fiind una marcată de provocări și limite în ceea ce privește primarul, dar și de momente de cooperare punctuală cu viceprimarii (Diana Zbranca, USR)
- Relația cu primarul și viceprimarii este una constructivă. Am simțit și cred că tot ce am spus eu a fost luat în serios (Marian Jan Chirița, AUR)
- Pentru aparatul politic din conducere (primar și viceprimari), nota este 5, având în vedere răspunsurile întârziate, incomplete și lipsa de disponibilitate reală pentru colaborare pe proiectele importante pentru comunitate (Iulian Hușanu, USR)
- Din păcate, nu pot spune că am avut o colaborare reală cu executivul (Lavinia Crăciuna, CURAJ)
- Adevărata evaluare nu îmi aparține mie, ci le revine ieșenilor, iar verdictul final îl vor da cetățenii la vot, în anul 2028 (Dragoș Popa, USR)
- Nu pot vorbi despre o colaborare reală cu executivul. Răspunsul la interpelări în ședința de consiliu este rareori implementat sau lipsește aproape total. (…) Această atitudine demonstrează o lipsă de respect față de Consiliul Local și, implicit, față de cetățenii pe care îi reprezentăm (Laura Chiticariu, USR)
- Colaborarea cu executivul local a fost, din păcate, limitată și adesea formală (Marius Ciobanu, USR)
- Raportat la faptul că, uneori, oferirea unui răspuns de către Primarul Municipiului Iași a fost pur potestativă, consider că relația de colaborare poate fi cuantificată sub egida notei 6. În ceea ce privește relația de colaborare cu cei doi viceprimari, menționez faptul că aceasta a fost una bună, constructivă – apreciz că relația de conlucrare cu cei doi viceprimari poate fi cuantificată sub egida notei 8 (Ovidiu Bulgariu, USR)
Cum caracterizează consilierii din arcul puterii relația cu executivul:
- O colaborare foarte bună ce sper să dureze (Andrei Apreotesei, PNL)
- Colaborarea cu executivul, primarul, cei doi viceprimari și directorii societăților din subordinea primăriei a fost excelentă (Bogdan Iliescu, PNL)
- Colaborarea cu executivul a fost bună, atât cu primarul, cât și cu cei doi viceprimari (Ciprian Bostan, PNL)
- O colaborare foarte bună, în limita timpului disponibil din partea domniilor lor (Eduard Boz, PNL)
- Din punctul meu de vedere, colaborarea cu actualul executiv a fost, până acum, una bună, funcțională. Nu pot decât să apreciez colaborarea din prima jumătate a anului cu executivul ca fiind una care merită o notă bună, nota 8 (Bogdan Crucianu, PSD)
- Pot afirma că am primit răspunsuri, fie verbale, fie în scris, la solicitările înaintate. O parte semnificativă dintre acestea s-au concretizat prin acțiuni efective la nivelul comunității, ceea ce demonstrează deschidere și responsabilitate din partea executivului (Marian Dălban, PSD)
- Relația cu primarul Chirica – colaborare instituțională cu rezultate foarte bune. Relația cu viceprimarul Necula = colaborare instituțională foarte bună. Relația cu viceprimarul Juravle – colaborare instituțională foarte bună până în luna mai… pentru lunile iunie și iulie activitate de colaborare neutră (Mihai Gavril, PSD)
- Colaborarea cu primarul o consider de factură medie, cu viceprimarul Necula o consider bună și cu viceprimarul Juravle, medie (Octav Matei, PSD)
Consultă notele acordate consilierilor cu ocazia ședințelor ordinare din lunile februarie, martie, aprilie, mai, iunie și iulie din „catalogul cu note” al ZDI.
Publicitate și alte recomandări video