AVOCATUL POPORULUI
Bilanțul activității Biroului Teritorial Iași al Instituției Avocatul Poporului
Activitatea Biroului Teritorial Iași al Instituției Avocatul Poporului la nivelul anului 2021 sub aspect statistic s-a concretizat în următoarele:
Au fost înregistrate un număr de 327 petiții și acordate 94 audiențe, datorită prelungirii stării de alertă și a măsurilor de protecție luate în context epidemiologic, când pe anumite perioade de timp acordarea acestora a fost suspendată. Cu toate acestea, petenții au fost informați asupra modalităților în care se pot adresa instituției noastre și au formulat petiții pe care le-au transmis biroului nostru prin e-mail, poștă, fax sau au fost preluate prin serviciul de dispecerat.
De asemenea, au fost dispuse un număr de 93 de sesizări din oficiu și au fost efectuate 8 anchete la autorități publice. Acestea au vizat încălcarea următoarelor drepturi constituționale: dreptul la un nivel de trai decent (art. 47), protecția copiilor și a tinerilor (art. 49), dreptul la ocrotirea sănătății (art.34), dreptul la un mediu sănătos (art. 35), dreptul la viață și la integritate fizică și psihică (art.22), dreptul la muncă și protecția socială a muncii (art.41), protecția persoanelor cu handicap (art. 50), egalitatea în drepturi (art. 16), dreptul la un nivel de trai decent (art. 47), dreptul la învățătură ( art 32) și dreptul la informație (art. 31).
Totodată, în contextul sesizărilor din oficiu sau a petițiilor formulate, în cazul în care urmare demersurilor sau anchetelor efectuate la autoritățile implicate situația a impus, au fost formulate de către Avocatul Poporului 4 recomandări. Autoritățile cărora le-au fost adresate aceste recomandări au fost: Primăria comunei Dagâța, județul Iași, Primăria comunei Scânteia, județul Iași, Primăria comunei Mogoșești, județul Iași, Primăria comunei Ibănești, județul Vaslui.
Din problematica adusă în atenția biroului nostru la nivelul anului trecut menționăm câteva exemple: tergiversarea întocmirii documentației prealabile emiterii titlurilor de proprietate; nesoluționarea cererilor privind toaletarea copacilor cu grad de îmbătrânire avansat sau o stare fitosanitară precară de pe domeniul public; problematica autovehiculelor parcate neregulamentar pe trotuar, ce îngreunează traficul pietonal și rutier din zonă și a insuficienței măsurilor luate de autoritățile locale pentru disciplinarea conducătorilor auto; nevalorificarea de către casele județene de pensii a adeverințelor eliberate de fostul angajator, care atestă încadrarea în grupele I și II de muncă; problematica termenelor de valabilitate a certificatelor de încadrare în grad de handicap și respectarea drepturilor persoanelor beneficiare ale Legii nr. 448/2006; respectarea drepturilor copiilor persoanelor dispărute sau exterminate în timpul luptelor cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti, în timpul detenţiei, internării abuzive în spitale de psihiatrie, strămutării, deportării sau prizonieratului prevăzute de Decretul -lege nr. 118/1990; nemulțumiri legate de termenul lung pentru soluționarea unei cereri de redobândire a cetățeniei; obligativitatea acordării zilelor libere în temeiul prevederilor Legii nr.19/2020; refuzul eliberării cardului european de sănătate; problematica deținerii autorizațiilor de securitate la incendiu de unitățile școlare, conform prevederilor Legii nr. 307/2006; problematica respectării Criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență și implicit a prevederilor art. 37 alin. 1 lit. b din OMAI nr. 75/2019 referitoare la constituirea S.P.S.U în cadrul unităților spitalicești; limitarea în contextul actual pandemic a locurilor pentru persoane adulte cu handicap din centrele rezidențiale aflate în subordinea D.G.A.S.P.C.; imposibilitatea studenților de a avea acces la examene în lipsa certificatului verde și obligativatea testării acestora din surse proprii pe perioada desfășurării sesiunii de examene; solicitări privind obținerea unor informații raportat la diverse acte normative; necomunicarea în termen a unui răspuns din partea autorităților publice etc.
Din totalul de 327 petiții și 93 de sesizări din oficiu, 3 petiții și respectiv 57 sesizări din oficiu au vizat problematica respectării dreptului constituțional privind protecția copiilor și a tinerilor (art. 49). Au fost avute în atenție cazuri în care minorii au fost victime a unor abuzuri (ex. violență fizică și psihică din partea părinților, tutorelui sau reprezentantului legal, exploatare sexuală, exploatare prin muncă, altă formă abuz emoțional sau formă de violență, prevăzută și sancționată de legislația internă și internațională la care România este parte).
Cele mai multe petiții și sesizări din oficiu au fost din județul Iași și Vaslui, județe, de altfel, aflate în aria biroului nostru de competență, dar au fost soluționate și petiții din alte județe ale țării precum: Neamț, Bacău, Suceava, Botoșani, Argeș, Cluj, Buzău, Brașov.
Publicitate și alte recomandări video