Bilețele

Un coleg universitar mai în vârstă, de la Estetică, anume Costel Breton (oamenii preferă să-l strige însă Costé Breton – cu „r” pronunțat și accent pe ultima silabă la numele de familie –, din motive lesne de înțeles) a rămas, ca să spun așa, apelând la o sintagmă celebră, „încremenit în proiect”. Încă mai „pune pile” la examene pe parcursul sesiunilor academice de testare, folosindu-se de multiple bilețele strecurate în buzunarele reprezentanților corpului profesoral, cu zâmbete complice și gesturi enigmatice către interpelat, de genul „săru’ mâna”, „m-ai salvat”, „ești un/o dulce”, „te-am pupat” etc., etc. Consider că omul e obsolet nu doar din cauza acestor „misive” stranii, venite, clar, dintr-o epocă apusă, ci și din unghiul tehnicii „intervenționiste” în sine (în favoarea nu știu cărei loaze „studioase”), tehnică încheiată, în linii mari, încă de pe la sfârșitul anilor nouăzeci. S-a terminat din rațiuni „istorice”, nu neaparat „etice”. Universitatea a încetat treptat – odată cu deschiderea porților sale către mase – să fie o instituție restrictiv-elitistă, încurajând, prin prisma finanțării pe cap de student, nu numai accesul masiv în facultăți, dar și promovarea pe bandă rulantă (care înseamnă de fapt sustenabilitatea bugetului în tot intervalul de studii al unui individ). Acum „se pică” mult mai greu la examene și, ca atare, „pilele” din trecut s-au diminuat până la „tristul” prag al extincției.

Breton reprezintă de aceea o rara avis în sistemul menționat. Trebuie totuși precizat că intervențiile lui au o particularitate ce le separă de vechea lume universitară. Sunt codificate. Speriat, desigur, de progresul deontologic al societății românești din ultimul deceniu, profesorul nu vrea să se expună și „intervine”, ca un chirurg de clasă, după ce și-a luat toate măsurile posibile și imposibile de precauție. Mai întâi, invită „victima” (colegul vizat), telefonic, la o cafea într-un loc preferabil obscur, îndepărtat de campus. Acolo abia își expune motivul real al întrevederii, fără a oferi însă detalii precise (nume de studenți, grupe, serii, ani). Ceva absolut exotic se petrece atunci în mod neașteptat. Conspirativ, Breton îl roagă pe coleg să memoreze diverse cifre în relație cu titluri de cărți semnate de autori clasici, de regulă, din literatura română, alături de numere de pagini și paragrafe. Nimic explicit, nimic vorbit tare (șoapta constituie, de altfel, fundalul sonor al dialogului). Totul încriptat. Cifra unu va fi, să zicem, asociată cu Istoria literaturii române de la origini până în prezent de G. Călinescu (ediția Al. Piru), pagina 187, paragraful unu din coloana a doua, doi cu Eminescu, Opere III (ediția Perpessicius), pagina 32, prima strofă, trei cu Slavici…, patru cu Creangă…, și așa mai departe până se va ajunge, eventual, la cincisprezece ori, vai, chiar la douăzeci și cinci!

Ulterior, când Costel (mă rog, Costé) bănuiește că sideratul lui companion „a înmagazinat” informațiile, îi va strecura în palmă, abil, cel dintâi bilețel. Acesta conține „cifrul”. Atât. În caz că ar fi descoperit de cineva străin, nu ar avea nici un sens. De ce? Simplu: pentru că, în interiorul său, nu găsești decât o înșiruire aparent absurdă de cifre romane și arabe în asocieri iraționale. În realitate, înșiruirile respective sunt foarte logice și raționale. De pildă, după mecanismul prezentat mai sus, dacă ai următorul lanț – 1I187II –, știi că se referă la amintita Istorie… a lui Călinescu, cartea 1, pagina 187, paragraful 1 din coloana a II-a. Ce se adaugă „lanțului”, adică un nou „lanț” numeric romano-arab, de tipul III48 IV37VI22 etc., este „inima” întregii ecuații! Cifra romană indică rândul din paragraf asupra căruia trebuie să te oprești, prima cifră arabă cuvântul, iar a doua litera. Unind „piesele” puzzle-ului singur, acasă, vei descoperi, în sfârșit, numele protejaților lui Breton: Năsturică Belami, Alphonse Daudet Barabulă, Simina Belina ș.a.m.d. Povestea însă nu s-a încheiat! Pentru a nu te aglomera cu cifre și hârtii, Costel te abordează, pe tăcute, la o altă dată, pe coriodoarele Universității (lămurindu-se fondul problemei, riscurile au devenit minime), când îți strecoară în buzunar noi bilețele, cu mimica deja menționată: „săru’ mâna”, „m-ai salvat”, „ești un/o dulce”, „te-am pupat” etc.

„Epistolașele” în cauză descriu, după regulile încriptării stabilite, seriile și examenele unde te vei confrunta cu Năsturică, Alphonse ori Simina. Personal, am fost abordat o singură dată de Breton. După teste, deducând din fizionomia-i rigidă neconformarea mea la rugămințile sale, m-am strecurat umil pe lângă ziduri… De Procuratură Costel a scăpat, dar se pare că a fost luat în vizor de SIE pentru acuzația de „spionaj în interesul unor puteri ostile”.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Publicitate și alte recomandări video