anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 01.07.2022

Bill Gates își deschide un hotel de lux la Vatican. Minim 490 euro pe noapte

GALERIE
bill
  • bill
- +

Miliardarul Bill Gates, fondatorul Microsoft, vrea să își deschidă un hotel de lux la Vatican.

Planul de afaceri este ambiţios: hotelul va avea 64 de camere, 11 apartamente şi două ultraluxoase, cu un cost minim de închiriere de 490 de euro pe noapte.

Noul hotel va avea, de asemenea, două restaurante, un centru spa şi o sală de sport. Acest hotel de lux ar trebui să fie situat în anticul Palazzo della Rovere, pe Via della Conciliazione din Roma, timp de câteva secole sediul iezuiţilor şi apoi în administrarea Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Mega operaţiunea imobiliară care urmează să fie realizată la câţiva paşi de Bazilica Sf. Petru riscă să creeze noi probleme Bisericii. Ideea unui hotel de lux în Vatican ar dăuna principiilor morale ale Papei Francisc, care evită bogăţiile pentru a fi aproape de cei mai săraci.

Din 2020, aproximativ 60 de companii depuseseră scrisori de intenţie. Prima dată au fost alese zece propuneri, apoi chiar trei, excluzând concurenţi precum Hilton şi Marriott. În final, compania Fort Partners/ Four Seasons, deţinută în proporţie de 75% de Bill Gates, care a avut cea mai bună ofertă, a câştigat.

Aflați amănunte de pe ziare.com.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I)

Alexandru LĂZESCU

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I)

În timp ce puterile europene majore doresc o finalizare rapidă a războiului din Ucraina, indiferent de rezultat, pentru America miza acestuia este una globală, cu impact asupra competiţiei geopolitice cu China.

opinii

Mistica secretului

Alexandru CĂLINESCU

Mistica secretului

Ne îndreptăm oare către un regim autoritar, în care renasc vechi frustrări şi obsesii? (...) Din luările de poziţie pe care le-am urmărit în aceste zile, reiese că situaţia actuală a Arhivelor ridică serioase semne de întrebare. Se perpetuează o anomalie: Arhivele sunt în subordinea Ministerului de Interne, ceea ce ne trimite din nou la isteria „secretului de stat”. Ar fi o regretabilă reîntoarcere în timp.

Arte şi meserii

Neculai SEGHEDIN

Arte şi meserii

Acum mai mulţi ani, după ce se înfiinţaseră universităţi şi filiale ale acestora pe la fiecare colţ de stradă, de ziceai că riscăm să ajungem o naţie de superintelectuali, de se speriase însuşi Comitetul Nobel de avalanşa de potenţiale premii ce urmau să poposească pe plaiurile mioritice, s-a ajuns la concluzia că, totuşi, cineva trebuie să mai muncească şi cu mâinile, pentru că, vorba lui Creangă, … dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi […], n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele. 

Patologia şi puţinătatea intelectuală

Radu POPESCU

Patologia şi puţinătatea intelectuală

Perseverenţa cu care Dodon, socialiştii moldoveni şi partenerii lor politici de la Kremlin apelează doar la dezinformări pentru a-şi argumenta părerile reflectă un fenomen aflat la graniţa dintre patologie şi puţinătate intelectuală, rezultatele ultimelor alegeri prezidenţiale şi parlamentare din Republica Moldova arătând că oamenii - obişnuindu-se nu doar cu acelaşi tip de păcăleală, dar şi cu aceiaşi propagatori ai mesajelor false - nu mai pot fi duşi de nas ca pe vremuri. 

pulspulspuls

Speranţe de la Iaşi via Suceava pentru un posibil aranjament în Guvern

Speranţe de la Iaşi via Suceava pentru un posibil aranjament în Guvern

Demisia şi ancheta procurorilor DNA privindu-l pe ministrul pesedist al agriculturii, junele oltean de partid şi de stat Chesnoiu, om al sistemului, cică ar fi creat unele speranţe în anumite zone ale politichiei din mai multe judeţe, printre care şi la Iaşi, auzim. 

Caricatura zilei

Retragere din Insula Serpilor

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.