Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

BIROUL de MEDIERE: „Stima de sine nu se consolidează prin utilizarea ruşinii, a statului la colţ, a ameninţărilor cu bătaia sau cu ţipete“

GALERIE
bunica, nepoata
  • bunica, nepoata
- +

Facilitarea comunicării între bunică şi nepoată 

Doamna Ana era cu nepoata ei de 6 ani la policlinică, aşteptau amândouă să le vină rândul la consultaţie. Ne-am salutat şi s-au aşezat alături de mine. În jur, multă lume  cu probleme de sănătate, încercând să-şi omoare timpul care se scurge greu într-o sală de aşteptare, schimbând impresii despre boli, spitale şi doctori sau citind pliante publicitare. Doamna Ana o întreabă a treia oară pe fetiţă dacă nu vrea să-şi îmbrace hanoracul şi ea răspunde apăsat că nu!

- Măi, tare eşti încăpăţânată! La şcoală tot aşa faci?! Replica bunicii era cu glas tare, ca şi când îi invita pe spectatorii de ocazie din sala de aşteptare, să dezaprobe comportamentul copilului. Tonul femeii era plin de ranchiună, de parcă ar fi vrut să-i spună: nu pot eu acum să te fac să mă asculţi, dar sper că la şcoală îţi este frică de profesori şi faci ce spun ei! 

Doamna Ana, care fusese clienta noastră, pentru o facilitare de comunicare cu fiica ei, se întoarce spre mine şi-mi şopteşte:

- Nu ştiu cum am să mă descurc, nu face decât ce vrea ea, tot timpul ne certăm! Şi este nervoasă dacă-i fac observaţie, ridică vocea, trânteşte uşile, ehei, ce drăcuşori are! Fetiţa a auzit ce-mi spunea bunica ei despre ea, dar a preferat să tacă şi să-şi scoată un penar cu multe feluri de culori. Şi-a pus blocul de desen pe pervazul lat al geamului şi a început să deseneze. 

- Dar este un copil bun, am spus eu, zâmbind. Chiar şi pentru faptul că îşi găseşte ce să facă, pentru a nu se plictisi! Nu a venit să vă tragă de mânecă, să vă întrebe: da’ cât mai stam, când plecăm etc. 

- Ei, da, asta aşa este. Dar chiar voiam să vin într-o zi, să mă lămuriţi de ce nu pot comunica cu ea! Măcar acum, cu fiica mea mă înţeleg mai bine, pentru că am învăţat amândouă - la şedinţele cu dumneavoastră - să nu ne mai călcăm pe nervi, una pe alta. Dar cu nepoata am probleme, că a mai crescut şi nu mă ascultă deloc. Uneori nici nu mă ia în seamă şi asta nu pot să accept! Am fost învăţătoare şi ştiu cum sunt copiii la vârsta asta, am grijă de ea şi trebuie să-mi arate puţin respect, nu?! 

- Doamna Ana, cu toată stima, cheia este tot cea despre care aţi amintit: fiecare ar fi bine să înveţe cum să nu-l umilească pe celălalt sau să-i ignore sensibilităţile. Doar astfel un adult care educă un copil îl modelează utilizând stimuli pozitivi. Aceştia devin vocea lui interioară şi-i susţin încrederea în sine. Stima de sine nu se consolidează prin utilizarea ruşinii, a statului la colţ, a ameninţărilor cu bătaia sau cu ţipete, cu pâra la părinţi şi cu recomandarea de a se „purta frumos“ pentru a nu fi pedepsit sau pentru a primi ceva. Când respectăm un copil, nu ne îngăduim să-i punem eticheta negativă de „încăpăţânat“, nici acasă, nici în public! Fetiţa nu poate să-şi formuleze în aceşti termeni că o deranjează denigrarea, dar vă răspunde intrând într-o muţenie care o protejează şi o separă de bunică.  De aici vine şi lipsa de comunicare. Dacă veţi ignora calităţile ei reale şi o veţi certa pentru fleacuri, în loc să o înţelegeţi şi să-i respectaţi deciziile, nici ea nu o va face în relaţia cu dumneavoastră! Copiii sunt oglinda noastră! Înainte de a pleca de la cabinetul medical, treceţi prin spital, să vedeţi câţi copii sunt bolnavi! Poate că, uneori, este bine să ne amintim că un copil este nepreţuit şi că trebuie respectat şi iubit.                                                                

Mediator Roxana Cozma, 

www.mediatoriautorizatiiasi.ro  

Pagina de FB: Mediatori Autorizati Iasi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri