Biserică la cheie…
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Biserică la cheie…

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

La noi în sat e mare discuţie pe tema bisericii vechi care a fost dărâmată, iar în locul ei a apărut o groapă imensă ce va fi pe viitor acoperită de o altă biserică, una nouă, mare şi frumoasă. Cea dinainte fusese cea mai veche clădire din sat, singura din comună care reprezenta un adevărat punct turistic, un loc al liniştii, fiind într-o zonă retrasă, cu mult teren neconstruit în jur, cu o livadă mare şi vie, cu acel iz arhitectural istoric. Dacă te întreba cineva ce poţi vizita în comună, îl trimiteai la biserică pentru că altundeva nu aveai unde.

Avea în interior şi nişte picturi frumoase făcute de un pictor cunoscut, avea o istorie a ei. Păcatul era că o prindeau anii din urmă şi la o expertiză s-a constatat că nu o mai duc zidurile, că e prea bătrână, unde mai pui că devenise cam neîncăpătoare, satul s-a mărit. Preotul a convocat Adunarea Parohială şi a propus dărâmarea ei şi construirea alteia, mai noi şi mai viguroase. Aproape toţi cei prezenţi, convinşi de specialiştii care au spus că „persoana“ e bolnavă, au votat pentru distrugerea şi îngroparea a tot ce reprezenta ea spiritual şi a strâns de-a lungul istoriei, din 1938 până acum.

Nu intru prea mult în detalii legate de construcţia în sine, de finanţe şi altele asemenea, rămân la ideea de înnoire cu orice preţ şi de renunţare la tot ce e vechi. Pentru că am constatat în societatea noastră din ultima perioadă, una proaspăt emancipată, vorba aia, apariţia unei dorinţe aproape obsesive de a arunca tot ce e vechi/demodat din jurul nostru, de la haine care nu mai sunt în trend, la telefoane sau calculatoare care sunt mai vechi de 2-3 ani şi care au fost depăşite moral, maşini, electrocasnice, mobilă. Şi iată că am ajuns şi la clădiri cu regim special precum o biserică. Nu cred că exagerez când spun că acest comportament este al unui ins proaspăt emancipat care îşi pierde aproape cu totul simţul valorii în sine, fiind dirijat doar de aparenta disponibilitate a tuturor lucrurilor din jurul său. Acest ins nu înţelege că un obiect valoros cu adevărat nu îşi pierde acea valoare odată cu timpul, ci şi-o păstrează, ba uneori chiar şi-o poate mari. Asta pentru că majoritatea acestor oameni fac confuzie între UTIL şi VALOROS, iar asta se manifestă în aproape toate aspectele vieţii. Ceea ce nu mai este util devine obligatoriu lipsit de valoare, dovadă clară a unei lacune în analiza şi înţelegerea esenţei vieţii.

Da, biserica despre care vorbesc era veche, mai putea funcţiona câţiva ani apoi devenea un pericol, dar oare valoarea ei a scăzut din cauză că nu mai putea fi folosită ca atare pentru slujbe, că nu mai putea fi utilă comunităţii, cu alte cuvinte? Oare o biserică reprezintă un obiect care poate fi folosit doar pentru slujbe? O biserică nu înseamnă de fapt un loc al liniştii sufleteşti, al regăsirii spiritului divin care în afara ei e mai greu de găsit, un loc al reculegerii, al refugiului faţă de zgomotul lumii de afară, altfel spus unul plin de valoare spirituală? Iar din punctul ăsta de vedere, părerea mea e că acea clădire, cu cât e mai veche, cu atât e mai valoroasă. Cine putea opri comunitatea să facă o altă biserică nouă şi utilă, aşa cum se dorea, în altă parte, poate chiar lângă cea veche, mai ales că spaţiul permitea berechet?...

Ce mi se pare halucinant e că aproape toţi cei care au aprobat dărâmarea ei, care erau şi sufleteşte legaţi de acea „construcţie“, pentru că acolo fuseseră ei botezaţi, acolo se cununaseră, îşi botezaseră copiii, îşi conduseseră rude şi prieteni pe ultimul drum, care contribuiseră material şi fizic la ridicarea şi întreţinerea ei, punând energie, suflet în ea, au acceptat atât de uşor ideea că ea nu reprezenta de fapt decât o clădire oarecare, una străină, care e în degradare şi care nu mai este utilă comunităţii, prin urmare poate fi înlocuită cu o alta care să miroase a proaspăt. Nu s-a gândit nimeni, sau poate nu s-a exprimat, sau nu a fost auzit, să păstreze totuşi acea biserică, să o menţină că pe un bătrân la azil, cât mai mult timp, pentru amintirea ei şi a celor care nu mai sunt, ca să nu zic pentru turişti, chiar. Nu, majoritatea au spus „Jos cu ea, alta în loc!“...

Este uimitor cât de uşor ne putem îndepărta de lucrurile valoroase din viaţa noastră, cât de uşor devenim superficiali! E suficient să vină un „expert“ să ne zică faptul că omul, clădirea, copacul, animalul care ne fusese până atunci drag şi apropiat şi care ne dăduse atâtea momente fericite, e bolnav, stricat sau vechi pentru a ne muta imediat gândul şi afecţiunea către altcineva, altceva.

Nu pot să cred că într-o societate cu adevărat matură spiritual, deci nu precum a noastră, s-ar fi putut comite un asemenea sacrilegiu, o asemenea sacrificare pe altarul noului şi utilului. Eu cred că o societate care ţine cu adevărat la valorile ei spirituale, la istoria ei şi la tradiţii nu face tot posibilul să le conserve prin orice mijloace disponibile. E o chestiune de sănătate mintală a societăţii acest lucru, trecutul păstrat e ca un sprijin ce ţine un popor drept. Un popor fără un trecut e unul rătăcit şi strâmb, unul care se uită doar în pământ.

Ne dispensăm cu zâmbetul pe buze de tot ce nu ne mai trebuie ca de un lucru ciumat. Cumpărăm şi aruncăm în egală măsură pe bandă rulantă. Am ajuns nişte consumerişti bolnavi. Părinţii mei au păstrat până în ziua de azi haine, jucării şi altele asemenea de când eram eu mic. De fiecare dată când le văd simt conexiunea dintre mine cel de atunci şi cel de acum. Părinţii moderni, în schimb, aruncă tot ce nu le mai vine micuţilor, sunt munţi de haine, încălţăminte şi jucării care îşi găsesc locul în tomberon sau, în cel mai bun caz, la alţi copii. Mai nou, iată că facem aceeaşi mişcare şi cu biserici. Dacă puteam, cred că o dădeam unui alt sat mai mic şi mai sărac, unul care nu avea una şi care s-ar fi bucurat să o primească, dar aşa, ce să facem, am dărâmat-o şi am uitat-o. Pe viitor satul va avea una proaspătă, modernă, ultimul răcnet, şi predată la cheie, iar toţi vor fi foarte mulţumiţi, altceva nu mai contează…

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pandemos

Cătălin ONOFREI

Pandemos

Profitorii şi (de)mobilizaţii.

Filmuletul zilei

opinii

Răul învinge

Briscan ZARA

Răul învinge

Răul învinge aproape de fiecare dată pentru că noi, oamenii, îl supraestimăm. Victoria binelui poate fi cel mult de moment, dar pe termen lung se dovedeşte mereu că răul îşi revendică izbânda înzecit. Şi asta numai din cauza reacţiei noastre, a oamenilor, la spaimă.

Câţi (mai) suntem?

Ciprian IFTIMOAEI

Câţi (mai) suntem?

Un răspuns din perspectiva statisticii oficiale.

Cearta cu istoria. Cazul Octavian Goga

Mihai DORIN

Cearta cu istoria. Cazul Octavian Goga

Mai bine mai târziu decât niciodată, s-a dezvelit la Iaşi, în contextul Centenarului Marii Uniri, un bust al lui Octavian Goga. Corifeii revizionismului progresist au reacţionat nervos. Nu mai este loc pentru ctitorii Marii Uniri şi ai ideii naţionale, dacă nu corespund grilei lor de lectură. Câteva generaţii de români au crescut cu versurile, ideile şi idealurile lui O. Goga, crezând în România şi datorită geniului poetului „patimii noastre”. A venit se pare vremea să curmăm această tradiţie periculoasă şi să-l sacrificăm din nou pe Goga. Comuniştii nu au procedat altfel.

pulspulspuls

Are sau nu Iaşul om ca să-l ungă ministru plin? Madam, aveţi legătura!

Are sau nu Iaşul om ca să-l ungă ministru plin? Madam, aveţi legătura!

Auzim că s-a discutat la vârf în coaliţie, mai ales ieri, ca ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să fie schimbat din funcţie în urma gafelor, chiar dacă discutabile, din ultima perioadă. 

Caricatura zilei

Mutare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.