Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
În perioada ianuarie - martie 2022, vânzarile de apartamente au crescut luna de luna, pe (...)
citeste totjoi, 19.05.2022
O reamplificare a presiunilor asupra ratei de schimb este foarte posibilă, în contextul deficitelor gemene, mai ales în ipoteza unor evoluţii adverse ale mediului internaţional care s-ar suprapune unei eventuale reevaluări a riscului asociat de investitori pieţei financiare locale, se arată în minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al BNR din 7 februarie 2020.
"Nivelul IRCC s-a redus însă la începutul trimestrului I 2020 la 2,36 la sută, de la 2,66 la sută în trimestrul IV 2019, iar rata medie a dobânzii la creditele noi şi-a accentuat declinul în luna decembrie 2019, media ei trimestrială continuând astfel să se reducă, mişcările fiind de natură a spori incertitudinile privind transmisia şi conduita politicii monetare. În acelaşi timp, s-a observat că rata de schimb a leului a rămas practic stabilă în prima lună a anului curent, în condiţiile relativei calmări a îngrijorărilor investitorilor legate de deteriorarea poziţiei fiscale, coroborată cu diferenţialul considerabil al ratei dobânzii, dar şi ca urmare a persistenţei sentimentului favorabil pe piaţa financiară internaţională, inclusiv pe fondul deciziilor/aşteptărilor privind prelungirea conduitei acomodative a politicilor monetare ale BCE şi Fed, şi a atitudinii unor bănci centrale din regiune. Unii membri ai Consiliului au atenţionat însă că, în contextul deficitelor gemene, o reamplificare a presiunilor asupra ratei de schimb este foarte posibilă, mai ales în ipoteza unor evoluţii adverse ale mediului internaţional care s-ar suprapune unei eventuale reevaluări a riscului asociat de investitori pieţei financiare locale, ceea ce reclamă în continuare vigilenţă din partea băncii centrale", explică BNR în document.
Evaluând caracterul condiţiilor monetare, membrii Consiliului au arătat că principalele cotaţii ROBOR şi-au conservat în ianuarie ajustarea crescătoare din luna anterioară, iar media ratelor dobânzilor la tranzacţiile interbancare a coborât doar marginal sub rata dobânzii de politică monetară după creşterea înregistrată în decembrie 2019, evoluţiile reflectând, potrivit sublinierilor unor membri ai Consiliului, impactul mărit al operaţiunilor Trezoreriei asupra lichidităţii de pe piaţa monetară, alături de efectele atragerii consecvente de depozite la termen de către BNR.
Totodată, membrii Consiliului au remarcat că încetinirea ceva mai vizibilă a creşterii creditului privat în luna decembrie 2019 - implicând scăderea mediei ei trimestriale la 7,1%, de la 7,9% în trimestrul III - este atribuibilă în principal contracţiei în termeni anuali a componentei în valută, context în care ponderea în total a creditelor în monedă naţională s-a mărit la finele anului trecut la 67,6%.
Referitor la evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că presiunile inflaţioniste sunt anticipate să slăbească vizibil în prima parte a anului curent, pentru ca apoi să cunoască o uşoară reintensificare graduală, ceva mai estompată totuşi decât în evaluările anterioare.
Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se reducă semnificativ în primele luni din 2020, dar să se reînscrie în semestrul II pe o traiectorie lent crescătoare, ce rămâne în jumătatea superioară a intervalului ţintei până la finele orizontului prognozei, ajungând la 3 la sută în decembrie 2020 şi la 3,2 la sută la finele orizontului proiecţiei - marginal sub valorile din prognoza publicată în Raportul asupra inflaţiei din noiembrie 2019.
"S-a observat că ampla corecţie descendentă anticipată a avea loc în primele luni din acest an este atribuibilă integral acţiunii factorilor pe partea ofertei, ea având ca principali determinanţi efecte de bază dezinflaţioniste asociate evoluţiilor precedente ale componentelor exogene ale IPC, precum şi introducerii taxei în sectorul telecomunicaţii. Amplitudinea corecţiei se prezumă a fi mai mare decât cea previzionată anterior, au sesizat unii membrii ai Consiliului, date fiind eliminarea în luna ianuarie a supraaccizei la carburanţi, precum şi evoluţiile relativ mai temperate anticipate în cazul preţurilor volatile ale alimentelor, compensate doar parţial ca impact de descreşterea probabil mai lentă a dinamicii preţurilor produselor din tutun, în condiţiile devansării cu un trimestru a majorării accizei specifice. A fost semnalată şi semnificativa scădere neaşteptată consemnată recent de cotaţiile petrolului, şi în mai mică măsură de preţurile altor materii prime, în contextul epidemiei de coronavirus, de natură să inducă riscuri în sens descendent la adresa actualei perspective a inflaţiei", potrivit minutei BNR.
În schimb, majorări peste aşteptări sunt posibile în cazul preţurilor unor produse alimentare procesate, au avertizat unii membri ai Consiliului, dar şi pe segmentul preţurilor administrate, în eventualitatea liberalizării în perspectivă nu foarte îndepărtată a pieţei gazelor naturale şi a celei a energiei electrice, implicând scumpiri ale utilităţilor destinate consumatorilor casnici.
Totodată s-a arătat că din partea factorilor fundamentali sunt de aşteptat presiuni inflaţioniste ceva mai mari decât cele anticipate anterior, şi cvasi-constante pe orizontul prognozei, date fiind previziunile privind poziţia ciclică a economiei, costurile salariale, precum şi dinamica preţurilor importurilor, reflectând inclusiv evoluţia aşteptată a cursului de schimb al leului.
Suplimentar, la nivelul inflaţiei de bază vor fi probabil resimţite temporar şi efecte inflaţioniste mai pregnante decurgând din şocuri pe partea ofertei, localizate în sectorul agroalimentar, de natură să contrabalanseze parţial efectul de bază dezinflaţionist asociat introducerii taxei din telecomunicaţii, ce se va manifesta mai intens în trimestrul II 2020.
"S-a remarcat, că pe acest fond, rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat este aşteptată să se menţină la valori mai înalte decât cele previzionate anterior, mai cu seamă în prima parte a orizontului de proiecţiei. Astfel, ea va coborî probabil doar uşor sub limita de sus a intervalului ţintei în primul semestru din acest an, pentru ca apoi să îşi reia creşterea şi să urce în decembrie 2020 deasupra previziunilor anterioare, respectiv la 3,4 la sută, iar ulterior să rămână practic stabilă la acest nivel, similar celui prognozat anterior pentru finele orizontului proiecţiei", se arată în minuta BNR.
SURSA: Agerpres
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO: Parcare periculoasă în Iași: șofer bătut cu pumnii în cap, polițist local dus la spital
Temperatura de luna mai: minus 2,9 grade Celsius la Miercurea-Ciuc
Cântăreaţa Taylor Swift a primit o diplomă onorifică din partea Universităţii New York
Pastila anti-COVID-19 Pfizer, prescrisă tot mai des în Statele Unite
Nicolae Ciucă, întâlnire cu premierul Portugaliei la Palatul Victoria
Atacantul Pierre-Emerick Aubameyang şi-a anunţat retragerea din echipa naţională
Camion burdușit cu lemne, oprit doar cu ajutorul activiştilor de mediu
Ştefan Vuza, patronul Iasitex, taie în carne vie la Chimcomplex Borzeşti
„Animal Fest” organizat la Universitatea de Științele Vieții din Iași (P)
Tânăr de 25 de ani, spulberat de o maşină în timp ce cobora dintr-un alt autovehicul
Fracturi de șold diagnosticate cu ajutorul inteligenței artificiale
Fabrică de alcool din Rusia, bombardată intens de soldaţii ucraineni
Familia Circo Bellucci ne aduce la viață amintiri din copilărie, la IAȘI! (P)
Tom Cruise, poziţie interesantă faţă de disputa săli de cinema vs platforme de streaming
Foişorul din grădină: practic şi relaxant. Modele, dotari si amenajare
Declinul generalizat al burselor de acţiuni trage în jos preţurile petrolului
Cazuri de variolă a maimuţei descoperite în Europa şi America de Nord
Finala Cupei României: FC Voluntari şi Sepsi OSK îşi dispută astăzi trofeul
Preşedintele chinez Xi Jinping dă asigurări că ţara sa va rămâne "deschisă către lume"
Dr. Ionuț Nistor: Obezitatea poate determina apariția bolilor de rinichi
Miliardarul japonez Yusaku Maezawa a luat 85 de milioane de dolari pentru un tablou de Basquiat
Inflaţia din Marea Britanie a atins luna trecută 9%. Este un maxim al ultimilor 40 de ani
Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
Care e secretul viceprimarului acuzat de trădare? Alţii ca el au plecat acasă în câteva luni
Complexul sportiv din Sărărie al Universității „Cuza”, schimbat radical faţă de anul trecut
Blocul interlopului Oarză, ridicat în total răspăr cu legea. A sărit la bătaie la oamenii legii
Chirica şi Harabagiu, din lac în puț la DNA. Noile încadrări juridice
Cine va fi antrenor la Poli Iași? Un fost secund al naționalei României?
Începe procesul colonelului care spune că a deranjat relaţiile intime din interiorul DNA Iaşi
Crimă conjugală înfiorătoare: a pus capăt disputei cu soţia tăindu-i gâtul prin somn
Ce este tigara electronica Elf Bar si cum poate contribui la renuntarea la dependenta de fumat (P)
Ceremonii inedite la Agronomie, la finalul de an, azi: o scenă pe stadionul de rugby
Cum vorbeşti în dodii când te plesneşte statul cu leafă de 20.000/lună
A murit pictorul Henry Mavrodin. "A plecat să picteze în lumină înconjurat de îngeri"
Popescu: Eu şi acum spun că avem un preţ foarte mare la gaz, nejustificat
Statele Unite ale Americii şi-au redeschis ambasada de la Kiev
George Simion, scandal la Digi24. A încercat să intre în sediu, dar a fost alungat (VIDEO-UPDATE)
Cine este românca care a murit în Thailanda în timp ce își făcea un selfie
Grecia renunţă la purtarea măştii în locurile publice închise
Anularea certificatului digital COVID-19 la nivelul UE, dezbătută
Croația se va împotrivi primirii Finlandei și Suediei în NATO
Tanc rusesc lovit de ucraineni la câțiva kilometri de granița cu Rusia
Poşta Română va distribui cardurile din programul ''Sprijin pentru România''
Lucian DÎRDALANATO în faţa unei noi extinderi |
Codrin Liviu CUȚITARUMetamorfozele lui Eugenides |
Alin ANDRIEȘPolitica monetară şi inflaţia |
Mircea MORARIUDacă nu au profesorii pâine, să mănânce cozonac! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.