Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Boala lui Calache face ravagii în partidoiul local. Iată ultimul exemplu

GALERIE
puls
  • puls
- +

Să tot fie vreo câteva luni, stimaţi telespectatori, de când unii observatori mai atenţi ai politichiei locale au început a semnala comportamentul ciudat al unui veteran al partidoiului, lăsat la vatră între timp, fost purtător de cuvânt al primarilor din comune, gură mare şi spartă la vremea sa, cu relaţii la Bucale şi alte celea. 

Este vorba de un fost edil de pe lângă Iaşi, poreclit după vărul sălbatic al suinei, un cetăţean care a pus binişor deoparte cât a fost în funcţie, şi care şi-a deschis magazine în pieţele târgului, unde vinde șorici şi slană, pe scurt, un întreprinzător de la partidoi, care a furat, dar a şi făcut, în stilul casei.

Ei bine, spun sursele noastre, în ultima vreme fostul edil merge din uşă în uşă şi spune că-i sunt zilele numărate, că are o boală incurabilă la prostată şi că se află pe ultima suta de metri, săracul. De la un om de afaceri a luat astfel 3000 de iepuroi, de la altul a strâns câteva mii de coco, fiecare dintre aceştia dându-i în virtutea faptului că au avut cândva contracte în zonă, în fine, vă daţi şi dumneavoastră seama.

Culmea este că nu-i lipsesc banii, că, după cum am spus, a agonisit ceva de pe urma funcţiei şi a afacerilor, dar, se pare, imboldul de a poza în victimă, de a i se plânge de milă este irezistibil. Mai mult de atât, tapajul la care îi supune pe foştii parteneri de afaceri ia unori cote de-a dreptul ridicule, dacă nu cumva penale. De-un paregzamplu, unui anume nea Ion, pe care toată îl mai ştie din postura de combinator imobiliar, i-a pus la cale un tapaj de 200.000 de iepuroi. Noroc că individul, la rândul său înrăit în belele şi-n şmecherii, s-a prins de şmen şi a spus pas.

Ce mai la deal, la vale, o fi vreo boală cu capul, că doar nu-i de şale. Cum bine a spus cineva de la partidoi înainte, e boala lui Calache.

Iată într-adevăr o poză care face cât o mie de cuvinte

Aşa se spune despre poze, stimaţi telespectatori, că fac cât o mie de cuvinte, şi mare dreptate este în această afirmaţie.

Iată, de-un paregzamplu, dacă te uiţi atent la fotografia de mai sus, îl vezi pe Costel Alexe râzând, dar nu-i râsul lui, şi nici la locul lui, pentru că nu poţi să strângi încă trei amicari, să te hăhăi în centrul târgului şi să pui legenda cum că “dezvoltăm Iaşul împreună”. Lângă el, mai sobru, este Marius Dangă, parcă mai atent că trebuie să dea bine în poză şi conştient că Alexe este în offsaid. Al treilea, Andrei Cazacu, pe post de ordonanţă de judeţ, de zici că-i ţine pe ceilalţi ca să nu cadă. În fine, ultimul, ală mic, finul lui Alexe, el râde, dar nu ştie de ce. Dar dacă tot este în târg, de ce n-ar face-o?.

Iată, până acum au fost 132 de cuvinte, restul până la o mie rămân în seama dumneavoastră.

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri