Boala sănătăţii. Reloaded
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

Boala sănătăţii. Reloaded

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

Pandemia a arătat nu numai slăbiciunile globale ale lumii medicale, dar a subliniat, dacă mai era nevoie, putreziciunea sistemului nostru sanitar şi ineficienţa politicilor publice în sănătate din ţara noastră. Cum lucrurile se degradează pe zi ce trece aş îndrăzni să-mi provoc cititorii să analizeze ce s-a schimbat în bine faţă de acum cinci ani, când, scandalizat de uciderea din culpă a prietenului Tiberiu Brăilean, scriam acest text:

„Una dintre cele mai sensibile chestiuni cu care se confruntă cei care alcătuiesc politicile sanitare ale ţării o constituie problema prevenţiei medicale. Atât legiuitorul şi guvernanţii, cât şi cei direct implicaţi în activitatea din domeniu ştiu că incidenţa bolnavilor care se adresează medicului doar în situaţiile disperate este, în România, dintre cele mai ridicate, iar această situaţie generează o maximizare a costurilor pentru salvare şi tratament. Totuşi, răul este mult mai adânc decât lipsa de educaţie medicală a cetăţenilor şi ceea ce se întrevede (costuri uriaşe şi oarecum inutile pentru campanii de sensibilizare a publicului să-şi supravegheze mai atent sănătatea şi să ia măsuri din timp pentru ameliorarea afecţiunilor) nu rezolvă esenţa problemei având mai curând aerul unei cheltuieli excesive şi cam fără rost, precum dotarea cu jenţi de magneziu de ultimă generaţie a căruţelor.

O experienţă minimală de contact cu sistemul public de sănătate românesc este, de cele mai multe ori, un coşmar. Orele chinuitoare de aşteptare în faţa uşii cabinetului (inclusiv la Urgenţe), graba şi iritarea doctorilor - excedaţi de aglomeraţie -, realitatea umilitoare a şpăgii, indolenţa personalului medical precum şi aerul general de scârbă şi de lipsă de responsabilitate (ce-mi pasă mie că ai crăpat dintr-o eroare medicală sau pentru că nimeni nu te-a ridicat din faţa spitalului, eu sunt bine mersi acoperit de acte şi apărat de Colegiul Medicilor, din solidaritate de breaslă!) fac ca atmosfera generală să fie sumbră, deprimantă şi lipsită de speranţă. Fireşte că generalizările nu sunt potrivite. Există încă insule de normalitate şi oameni care îşi fac, eroic, meseria în ciuda condiţiilor precare, dar, statistic vorbind, contactul cu sistemul medical public din ţara noastră este astăzi un coşmar terifiant.

De ce se întâmplă aşa? Explicaţia cea mai des întâlnită, potrivit căreia sistemul nu este finanţat cum trebuie, e falsă. Fondurile strânse în numele sănătăţii în ultimele trei decenii sunt fabuloase. Ştiu, desigur, că ele se duc în bugetul consolidat şi că guvernele le-au folosit iresponsabil pentru multe alte obiective politice, dar, totuşi, în ansamblul lor investiţiile în spitale au fost consistente. Secţiile şi departamentele directorilor medicali, ale somităţilor conectate politic sau ale celor mai întreprinzători au primit fonduri la discreţie în timp ce alte departamente (de multe ori vitale) au fost lăsate de izbelişte. Bătăliile politice pe investiţiile mari, cofinanţate european, au dus, nu de puţine ori, la blocaje sau la schimbări de destinaţie cu efecte dezastruoase pentru bolnavi. În fine, apariţia şi dezvoltarea sectorului privat în domeniul medical, făcută în mare parte tot pe bani publici, cu sprijinul Casei de Asigurări, de către medici care controlau specialitatea lor atât în calitate de directori sau şefi de secţie, cât şi de titulari de disciplina la UMF dezvoltând adevărate monopoluri familiale care căpuşau sistemul public au contribuit la deteriorarea catastrofală a actului medical la care asistăm neputincioşi astăzi. Nu mai adaug aici formidabila corupţie la vârful ministerului sănătăţii în chestiunea subvenţionării medicamentelor aruncate pe piaţă de marile concerne farmaceutice mondiale care au ruinat atât producătorii interni de medicamente ieftine, la îndemâna oamenilor necăjiţi, cât şi pacienţii obligaţi să cheltuiască din ce în ce mai mult pe medicamente costisitoare.

Problema principală nu este deci lipsa fondurilor, ci managementul catastrofal de multe ori aplicat în instituţiile medicale de stat. Ideea în fond corectă de a face echipe cu un manager de spital dublat de un director medical s-a lovit, din capul locului de două obstacole de netrecut: politizarea şi inadecvarea finanţărilor la nevoi. Directorii au fost numiţi, prin concursuri trucate, de către decidenţii politici nu pentru calităţile lor, ci pentru loialitatea faţă de partid. Apoi cadrul legislativ şi interesele i-au împiedicat să dezvolte o politică realistă de dezvoltare sănătosă a instituţiei. De exemplu, în Ungaria, managerul care câştigă contractul pe cinci ani are un buget total aprobat şi un plan de dezvoltare peste care nu mai intervine nimeni. El angajează doctori tineri pentru specialităţile neacoperite, le plăteşte formarea la vârf, le asigură soluţii de cazare şi sprijină integrarea în muncă a familiei pentru a-l determina pe specialist să rămână la un spital regional sau orăşenesc. El stabileşte politica de investiţii şi contractele şi, fireşte, dă seamă de obiectivele propuse şi de cheltuielile efectuate pentru atingerea lor la final de mandat. Nu e la cheremul unui satrap politic local care îl cheamă la raport în fiecare săptămână ca să se asculte vorbind.

Şi mai e ceva. Aglomeraţia şi tratamentul umilitor al cetaţeanului se datorează în principal proastei dimensionări a sistemului medical (cu infrastructura rămasă majoritar aceea din timpul comunismului) la nevoile reale ale populaţiei. Sunt, e drept, prea puţini medici faţă de nevoi. Iar cei care sunt angajaţi tratează, pe salarii prea mici1, un volum prea mare de bolnavi. În timp ce câţiva belferi câştigă imoral din toate părţile (salariu de profesor UMF, salariu de director, salariu de medic specialist, gărzi, onorariu privat, contracte de colaborare, tantieme de la recomandarea anumitor medicamente plus plicurile, nenumăratele plicuri cu «atenţii» de la pacienţi) un medic de policlinică are un salariu de mizerie şi este excedat zilnic de zecile de bolnavi care stau la uşa lui. De rezidenţi şi de medicii tineri nu mai amintesc că nu are rost.

Aşa încât prevenţia, deşi e o realitate în ţările civilizate, va fi greu de implementat ca o prioritate. Nu mă pricep la politici publice în domeniul sanitar, dar, ca simplu cetăţean, cu o oarecare experienţă occidentală cred că fără despărţirea apelor, ca în Europa, unde medicul este fie al spitalului cu care lucrează, fie cu practică privată (deci nu şapte slujbe!), fără autonomizarea deciziei managerilor şi asigurarea unui buget clar definit pe durata mandatului, cu flexibilizarea legislaţiei în domeniul resurselor umane şi fără o politică dură de eliminare a umilitoarei practici a şpăgilor în plic (care să ducă chiar până la ridicare dreptului de liberă practică a doctorilor corupţi, care pretind şpagă) şi fără stimulente pentru integrarea şi specializare tinerilor (cu contracte de fidelizare aferente) sistemul sanitar de la noi va intra în colaps. Deocamdată, e doar în metastază.”

P.S. Dedic acest articol memoriei scriitorului, politicianului şi profesorului universitar Tiberiu Brăilean, cel care, adus cu salvarea la ora unu noaptea, a fost lăsat să agonizeze pe holurile unui spital ieşean până a intrat în moarte cerebrală la ora şase dimineaţa, pentru că „dom' profesor”, care era de gardă, a lăsat dispoziţii drastice să nu fie deranjat din somn pentru că avea patru slujbe a doua zi.

 

1 Această chestiune, singura, a fost rezolvată între timp, personalul sanitar având astăzi salarii astronomice faţă de alţi bugetari. Asta nu a eradicat şpaga, bineînţeles!

 

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Joe Biden întâlneşte lumea

Lucian DÎRDALA

Joe Biden întâlneşte lumea

Lipseşte, deocamdată, o întâlnire la vârf cu liderul chinez, dar probabil că în viitor se va discuta despre un moment şi un cadru adecvat de desfăşurare. În orice caz, patru din cinci înseamnă destul de mult.

Filmuletul zilei

opinii

Metastazele democraţiei

Florin CÎNTIC

Metastazele democraţiei

Una dintre marile enigme ale corpului uman e mecanismul prin care celulele vii se dau peste cap şi în loc să genereze în continuare viaţă încep să se adune în tumori maligne care duc la distrugerea completă a organismului. Acest proces ciudat poartă numele de cancer.

Generaţii... generaţii...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Generaţii... generaţii...

Fac parte din generaţia care simţea fiori când în liceu, din întâmplare, puneam mâna pe clanţă odată cu o colegă de clasă; o generaţie care era scoasă la tablă şi nu se simţea umilită - dimpotrivă, scria cu mândrie în faţa clasei; generaţia care nu mergea cu maşina la şcoală (nu că ar fi un defect mersul cu maşina la şcoală), ci îngrămădit în autobuzul de navetişti; o generaţie care scria jurnale în secret pe care le împărtăşea numai celor mai buni prieteni şi prietene, căci se cultivau prieteniile pe atunci, prietenii care aveau să ţină o viaţă, transformate în ceva aşa frumos şi greu de descris; o generaţie care se ruşina să stea pe scaun în autobuz când un adult era în picioare; o generaţie care învăţa singură, părinţii nu se pricepeau la chimie şi fizică, iar bani pentru meditaţii nu prea erau; o generaţie crescută cu frica de părinţi, care frică cu anii s-a transformat în respect şi iubire - la fel şi cu profesorii (nu că acum tinerii nu şi-ar iubi părinţii, poate şi profesorii).

Orchestratorul

Alex VASILIU

Orchestratorul

Astăzi mă voi referi doar la orchestrator pentru că el a fost, a rămas, în multe cazuri, al doilea autor al unei piese, ori lucrări muzicale mai ample. Uneori, chiar cel mai important. Dacă este să ne gândim mai întâi la genul muzicii aşa-zis uşoare, orchestratorul a făcut minuni. Sigur, depinde şi de cine ascultă. Dacă melodia solistului vocal este frumoasă, uşor de reţinut, lirică sau în tempo (ritm) mişcat, unii dau puţină atenţie comentariului orchestral, aproape că nici nu-l observă.

pulspulspuls

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iote că vrem să fugim unde om vedea cu ochii după alt subiecţel în afară de ăsta cu dosare penale pentru aleşii locali, dar numai nu reuşim, of, of, căci iar apare ceva nou, neştiut până acuma. 

Caricatura zilei

Bloc la cimitir

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.