Tranzacţie “’bombă” la Iaşi! Americanii au vândut totul pentru 3,5 milioane euro. Cine e cumpărătorul?
Terenul de aproape 11.000 mp are o forma neregulata si înconjoara, pe partea vestica si cea su (...)
citeste totmiercuri, 17.08.2022
Compania TAROM încheie anul 2019 cu pierderi de aproape 200 de milioane de lei, iar în 2020 va trebui să plătească avansurile de 15% aferente lui 2019 şi 2020 pentru achiziţionarea celor cinci aeronave Boeing MAX cu termen de livrare 2023, a declarat, miercuri, ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, la audierile din comisiile de specialitate reunite, din Parlament.
Acesta a precizat că, în condiţiile în care producătorul Boeing şi-a asumat livrarea noilor aeronave la termenul stabilit, TAROM şi autorităţile implicate renegociază plata avansurilor.
În plus, a menţionat ministrul propus, TAROM va încheia anul 2019 cu pierderi de aproape 200 de milioane de lei, iar altă soluţie în afară de acordarea unui ajutor de salvare nu s-ar fi putut găsi.
"Compania încheie anul 2019 cu pierderi de aproape 200 de milioane de lei şi în acest moment altă soluţie decât acordarea unui ajutor de salvare nu am fi putut găsi. Am dat ordonanţa de urgenţă privind crearea condiţiilor pentru acordarea acestui ajutor de salvare. Acest ajutor de salvare trebuie returnat în 6 luni de zile în cazul în care Comisia Europeană nu ne acceptă planul de restructurare. Suntem determinaţi să mergem cu acest plan până la capăt. Dacă până acum mai erau soluţii de ieşire din această situaţie, în care compania a mai fost cu pierderi uriaşe, vă spun foarte clar: astăzi, nu mai există altă soluţie decât restructurarea din temelii a acestei companii", a spus Bode.
Potrivit acestuia, TAROM a recepţionat primul ATR din seria celor nouă aeronave închiriate în leasing operaţional.
"Ieri (marţi - n. r.), TAROM a recepţionat primul avion ATR din seria aeronavelor închiriate în leasing. Sunt aeronave noi şi au o capacitate de 72 de locuri. Primul zbor comercial va avea loc mâine, pe ruta Bucureşti - Timişoara, respectiv Bucureşti - Suceava. În 25 februarie, este estimat să sosească şi al doilea avion ATR, iar până la sfârşitul lunii martie compania va recepţiona cinci aeronave. Spre sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai, va mai recepţiona încă două aeronave, iar în lunile iulie-august se va finaliza procesul de recepţionare a celor nouă aeronave", a menţionat Lucian Bode.
El a precizat că ATR-urile vechi vor fi înlocuite, însă, la o primă licitaţie pentru vânzarea lor nu a fost declarat niciun câştigător, iar procedura va fi reluată.
"ATR-urile vechi vor fi înlocuite. A fost organizată o procedură de licitaţie încheiată în data de 12 februarie fără a fi declarat un câştigător. Pentru a îndeplini toate formalităţile procedurale şi pentru a înlătura orice dubiu, pe 17 februarie compania a reluat licitaţia, cu termen pe 25 februarie. Dacă nu vom reuşi să le vindem la licitaţie, avem opţiunea să predăm aceste aeronave pe sistemul buy-back. Valoarea oferită este de 32 de milioane de dolari, dar, sigur, noi trebuie să investim aproximativ 6 - 7 milioane de dolari pentru a le putea preda la această sumă", a explicat Bode.
În ceea ce priveşte cele cinci aeronave Boeing MAX, şeful propus pentru transporturi a subliniat că este grav faptul că s-a semnat acest contract fără a exista o sursă de finanţare.
"Ce este foarte, foarte grav pentru această companie este că în 2018 a semnat un contract pentru achiziţia a cinci aeronave Boeing MAX cu termen de livrare 2023, fără a avea sursa de finanţare. În 2018, compania a plătit un avans de 8 milioane de dolari. TAROM trebuia să plătească în 2019 un nou avans. Va trebui să plătească în 2020. Avansurile se ridică la 15% din valoarea contractului. În prezent, compania Boeing şi-a asumat că va livra aeronavele la termenul stabilit şi renegociem plata avansurilor. Compania caută în prezent metode de finanţare pentru restul sumei de 85%, cea care va trebui plătită până în 2023. Nu înţeleg şi nu am înţeles de ce s-a semnat acest contract, nu înţeleg de ce pe baza unui Memorandum - e adevărat, semnat în Consiliul de Administraţie - s-a acceptat achiziţionarea celor nouă aeronave ATR, când noi vorbim în permanenţă, indiferent de cine a fost la guvernare, de uniformizarea flotei. Eu am fost pus în situaţia să accept să achiziţionăm aceste aeronave - era un contract în derulare - costurile rezilierii erau mult mai mari decât încercarea de a eficientiza şi a trimite, a opera cu aceste aeronave acolo unde ele sunt eficiente. Şi aţi văzut în ultima perioadă că am închis curse acolo unde, din păcate, gradul de ocupare era de 20-30% şi pierderile erau uriaşe", a mai spus Lucian Bode. AGERPRES
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?
FOTBAL - Forţe proaspete în atac, la Poli Iaşi. “Omul de gol” este gata de debut
Ieşeanul lovit de o stâncă la Cheile Bicazului a fost detubat, dar nu poate vorbi
Lene şi literatură: episodul patru. Se va aniversa teatrul idiş la Iaşi
„Copii de nota 10”: ajutoare pentru 500 de copii ieşeni din familii defavorizate care încep şcoala
Expoziţia de obiect, decolaj şi instalaţie „Des Veliri”, deschisă ieri la Iaşi
Razii masive ale poliţiştilor de la Târgu Frumos: 33 de sancţiuni la stradă, 5 permise reţinute
Iaşi - Prezenţă scăzută la prima probă a examenului de bacalaureat din toamnă
Elevii din UK vor merge la şcoală trei sau patru zile în contextul creşterii preţurilor la energie
Turn de comunicaţii de pe teritoriul rus, distrus de o dronă trimisă din Ucraina
Un clujean de 70 de ani, bronz european la powerlifting. “Mai bine dau banii pe sport”
Rămăşiţe umane găsite de o familie din Noua Zeelandă într-o valiză cumpărată la licitaţie
Emil Săndoi a devenit selecţionerul naţionalei under 21, iar Pancu a fost numit la echipa U20
Ipocrizie! Putin acuză Statele Unite că încearcă să ”prelungească” conflictul din Ucraina
Mads Mikkelsen spune că „uimitorul” Johnny Depp ar putea reveni în „Fantastic Beasts”
Povestea Cazinoului din Slănic-Moldova, cel mai vechi din România (P)
Tată şi fiu, agresaţi de alţi trei bărbaţi. Toate cele cinci persoane au ajuns la spital
Marcel Ciolacu vorbeşte despre un nou pachet de măsuri pentru populaţie: Este obligatoriu
Viktor Orban dă liber la tăierea pădurilor, inclusiv din zonele protejate
Actriţa Amber Heard îşi pregăteşte apelul contra lui Johnny Depp şi angajează noi avocaţi
Simona Halep nu o mai întâlneşte pe Muchova în primul tur la Cincinnati
Marcel Ciolacu anunţă o şedinţă a coaliţiei, marţi: Din punctul meu de vedere nu este nicio tensiune
Cântăreţul R. Kelly este judecat într-un nou caz de infracţiuni sexuale
Fondul Third Point a dezvăluit luni o participaţie de aproximativ 1 miliard de dolari la Walt Disney
Cum se scumpeşte electricitatea prin mecanismul formării preţurilor
Rapperul american A$AP Rocky, partenerul Rihannei, pus sub acuzare pentru atac cu armă
Cea mai mare conferință pe structura ONU din România, la Iași (P)
Ucraina cere lumii să „arată putere” după bombardamente în apropierea centralei nucleare Zaporojie
Iranul spune că Rushdie şi susţinătorii săi sunt de condamnat pentru atac. “Este dezgustător”
Johnny Depp va regiza un film despre pictorul italian Amedeo Modigliani. Coproducător este Al Pacino
Preţurile petrolului au scăzut luni cu circa 3 dolari pe baril. Ce rol a jucat China
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (II) |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Radu PĂRPĂUȚĂCaua şi politicaua |
Alex VASILIUValori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.