Iașul, cel mai periculos județ pentru șoferi. Suntem campionii accidentelor
În 2019 aveau loc putin peste 31.000 de accidente rutiere cauzatoare de vatamari corporale. Ce (...)
citeste totduminica, 29.05.2022
„Când am crezut că le-am văzut pe toate în privința incompetenței administrative a PSD în Iași, au apărut domnul Chirica si domnul Popa. Ambii produse politice ale fostul șef al PSD Iași, Gheorge Nichita.
Iașul a primit o zestre sufocantă de la fostul primar, doi analfabeți politici și administrativi care ne fac de râs peste tot pe unde merg.
In timp ce Iașul se sufocă la propriu cu praf, cei doi certăreți, domnul Chirica și domnul Popa, nu au avut minimul curaj și bun simț să treacă, spre exemplu, pe la CNAIR să pună presiune pe decidenți să facă șoseaua de centură a Iașului.
Nu au avut bunul simț să se pună de acord asupra celei mai mari investiții regionale, Autostrada Ungheni -Iași -Tg Mureș. Nu au nicio idee despre atragerea investitorilor în Iași, așa cum nu știu cum să rezolve problema migrației forței de muncă locale. În schimb, se ceartă toată ziua.
Orașele din vest se dezvoltă într-un ritm alert, în aceeași țară încercată greu de incompetența guvernării PSD, iar noi la Iași o ținem în scenete politice neproductive.
Acești doi indivizi sunt la putere, locală și națională, au toate pârghiile la îndemână, dar în schimb aceste atuuri nu le folosesc deloc pentru ieșeni. Se ceartă de la artificii, își blochează unul altuia autorizațiile, consumă zilnic subiecte mărunte.
De aceea, miza pentru 2020 este să scăpăm Iașul de amândoi la pachet,cu orice preț. Trebuie construit un front comun anti- incompetență!
Nu poți fi la putere și să nu răspunzi pentru toate lipsurile orașului acesta și ale județului deopotrivă. Nu poți ocupa funcții de conducere în Primăria Iași timp de 20 de ani, director tehnic, viceprimar, primar așa cum a ocupat domnul Chirica și să nu îți asumi dezastrul zilnic din oraș.
Nu poți fi șeful local al partidului de guvernământ cu acces direct la butoanele puterii, ca domnul Popa, și totuși să te comporți ca un biet poștaș politic care doar aduce corespondența primarilor ieșeni cu ministerele și își face fotografii cu contractele lor.
Este mult prea puțin!
Iașul chiar merită mai mult!”
Marius Bodea,
Deputat PNL
Președintele Biroului Politic Local al PNL Iași
Cuvinte cheie: + Bodea, sătui până peste cap, Chirica Mihai și Popa Maricel
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO: Pod inaugurat la Mihăești cu preoți și copii de grădiniță
Iașul, cel mai periculos județ pentru șoferi. Suntem campionii accidentelor
Cine-l ridică pe ”bizon”? De două zile și-a parcat așa mașina în centrul Iașului
Schimbări în programul Romanian Fashion Week Iași din cauza ploii
VIDEO: Real Madrid, regina Europei pentru a 14-a oară: 1-0 vs Liverpool, în finala Champions League
FOTO: Trasee pregătite de studenții de la Geografie și fanii Codrii Iașilor în pădurea Bârnova
VIDEO: Ieșenii înfruntă ploaia pentru a vedea creațiile designerilor români la Fashion Week
VIDEO: Inna, huiduită la Satu Mare, după ce a salutat publicul în maghiară
VIDEO: Două mașini au luat foc după ce s-au izbit una în alta la semafor
Turiștii au început să meargă la plajă. Înotul, interzis în Marea Neagră
VIDEO: Polițiști obligați să pedaleze o barcă de agrement pentru prinderea unui infractor
Oamenii lui Kadîrov răpesc bărbați pe care-i forțează să lupte „voluntar” în Ucraina
Biden, avertizat că trece „linia roșie” dacă dă Ucrainei lansatoare multiple de rachete
Evaluare națională mincinoasă: 9,8 - media din gimnaziu, nota 4 la examen. Cîmpeanu vrea schimbare
O badantă română din Italia a încercat să salveze viața bătrânei, dar a omorât-o
VIDEO: Prima reacție a Irinei Begu după ce a ajuns în optimi la Roland Garros
Tematica și bibliografia pentru concursul de admitere la UMF Iași, valabile pentru anul 2023
Rușii din Herson au închis „granița” cu Ucraina și au anunțat trecerea la ora Moscovei
VIDEO: Incendiu devastator la un ghetou al romilor din Cluj-Napoca. Colibele au fost făcute scrum
GALERIE VIDEO/FOTO Prezentări de modă fascinante la Romanian Fashion Week Iași
Biserica Ortodoxă Ucraineană, până acum subordonată Patriarhiei Ruse, anunţă desprinderea de aceasta
VIDEO: Este sau nu voie să circuli pe linia de tramvai ”ca să nu fie blocaje”?
VIDEO: Rusia folosește în Donbas aruncătoare grele de flăcări: soldații, arși de vii în tranșee
FOTO ”Minune” mare în Podu Roș. Au fost marcate benzile de circulație din intersecție
VIDEO: Momente inedite la absolvirea liceului: coronițe, baloane, vals
O româncă arbitru îi "zăpăcește" pe francezi cu frumusețea ei
VIDEO: Un copil a luat premiul de 120.000 de euro de la "Românii au talent"
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!
Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Concurenţă acerbă la ultima sesiune de testări pentru admiterea în clasa a V-a la liceele ieșene
Două propuneri pentru noul sediu al Primăriei. O clădire fără colțuri
ZdI TV - Gabriel Mardarasevici: Cât timp şi cât de mult se va mai câştiga în industria IT
„Iașul a fost umilit!“ „Suspiciuni mari legate de modul în care au fost repartizați banii ieșenilor“
Azi se deschid bazele de agrement de la Ciric, Ştrand şi Plaja Nicolina
În centrul Iaşului, un hoţ i-a furat maşina în timp ce vorbea cu un prieten
Expoziţie cu produse fabricate în România între 1930 şi 1990
Crima de la fabrica de ţigarete: pedepse reduse cu 11 ani din total
VIDEO: Încă o victimă la o trecere fără bariere: Spulberat de tren, când se întorcea de la muncă
VIDEO: Catedrala Mântuirii Neamului a devenit loc de sărit cu paraşuta
Nicolae GRECUC-aşa-i în tenis!Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial. |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)* |
pr. Constantin STURZUCinematografie, mit şi ideologie |
Aurelian-Petruș PLOPEANU„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă |
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.