anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 10.08.2022

Bogdan Bârleanu a renunţat ieri, oficial, la titlul de cetăţean de onoare

GALERIE
Bogdan Barleanu
  • Bogdan Barleanu
- +

Aşa cum a anunţat la sfârşitul anului trecut, pictorul Bogdan Bârleanu a renunţat la titlul de cetăţean de onoare care i-a fost oferit de Primăria Iaşi de ziua oraşului, pe 14 octombrie. El a depus ieri, la registratura Primăriei, placheta, titlul şi o declaraţie notarială de renunţare.

„Din motive personale pe care nu doresc să le detaliez, vă remit hotărârea de acordare a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Iaşi, placheta oferită în 14 octombrie 2019, precum şi declaraţia autentificată de renunţare unilaterală la această distincţie“, se arată în mesajul pe care artistul l-a lăsat la redacţie.

El a adăugat că, „după emoţia şi onoarea aşezării mele în ilustra galerie a marilor personalităţi care, prin trecere sau rodnică vieţuire, au marcat «iubitul nostru Iaşi», a venit vremea să mă întorc cu smerenie şi respect, ca «simplu cetăţean», în atelierul meu pe care sper să îl onorez cu noi proiecte artistice“.

Amintim că pictorul a anunţat renunţarea la distincţie după acordarea ei, în decembrie, unui număr de 43 de persoane care deţin certificate de revoluţionar. Aşa cum am relatat la acel moment, unii dintre cei 43 au proble­me de integritate sau foste condamnări penale.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.