anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 10.12.2022

Bogdan Glăvan: Dacă ne iluzionăm şi ne îmbătăm cu acest PIB care creşte, mi-e teamă că ajungem la nivelul de trai din Rusia

GALERIE
Bogdan_Glăvan
  • Bogdan_Glăvan
- +

Profesorul universitar de economie Bogdan Glăvan a declarat, miercuri, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că dacă ne iluzionăm şi ne îmbătăm cu acest PIB care creşte, îi este teamă că, dacă vom mai avea vreo doi ani o creştere din asta economică pauperizantă, ajungem la nivelul de trai din Rusia. El a precizat că doar dacă Guvernul recunoaşte că veniturile scad va arăta ”empatie pentru populaţie şi că înţelege prin ce trece populaţia”.

”Suntem un elev de nota cinci, aveam un profesor mai demult, când eram tânăr elev şi spunea celor care abia treceau clasa că le dă cinci cu scârbă. Cam ăsta este nivelul. Nivelul penibil apare în discursul public, nu poţi să spui că România trece prin multiple crize şi pe de altă parte să te lauzi că ai creştere economică”, a spus Bogdan Glăvan despre modul în care se descurcă ţara noastră în faţa atâtor crize recente. 

Profesorul universitar a afirmat că, ”pe de o parte ne văităm că avem criză, pe de altă parte uite ce bine ne merge, avem creştere economică”.

”Înseamnă că undeva ceva e putred, că ne minţim singuri, Putred nu e apariţia crizelor, ele există, e ceva cert, putred este PIB-ul, creşterea economică, la care nu vrea să renunţe Guvernul. Este putred că această creştere nu are nicio legătură cu fundamentele economiei din prezent, creşterea PIB-ului pe care am înregistrat-o şi o înregistrăm în acest an provine pe de o parte din acest consum avântat pe care populaţia l-a efectuat (..) iar pe de altă parte din cauza inflaţiei, infuziei de bani. În România intră bani şi BNR la rândul ei, pompează bani în economie. Aceşti bani noi îi resimţim, simţim o inflaţie, salariul scade, pensia medie scade, cetăţeanul mediu este mai sărac decât cel de anul trecut, acest lucru nu e cuprins în statistica PIB, asta e problema”, a explicat Bogdan Glăvan.

El a precizat că important este să ne uităm la ce se întâmplă cu veniturile din economie, nu la statistica PIB, pentru că ”ea e foarte puţin relevantă”.

”Marile ramuri ale economiei, industria, agricultura, construcţiile, toate acestea merg în jos, sunt doar câteva insule din economie care merg în sus, nu sunt motive de optimism în niciun fel. Dacă ne iluzionăm şi ne îmbătăm cu acest PIB care creşte, cu această creştere economică, mi-e teamă că, dacă vom mai avea vreo doi ani o creştere din asta economică pauperizantă ajungem la nivelul de trai din Rusia, dar nu la ăla din Moscova (..) Este penibil. Ar trebui ca Guvernul să recunoscă. Numai aşa arată empatie pentru populaţie, că înţelege prin ce trece populaţia, doar dacă recunoaşte că veniturile scad”, a spus el. 

Glăvan a comentat şi anunţul ANAF privind creşterea colectării la buget, el arătând că nu i se pare că este vreo realizare a ANAF, ci ”efectul acestui impozit ascuns numit inflaţie”.

”Dacă ne uităm de fapt la ce s-a întâmplat cu preţurile, vedem că au crescut cu 15% dar preţurile industriale, cu 50%. Media generală a preţurilor din economie este undeva între 15 şi 50%, probabil 20 şi ceva la sută. Dacă vedem veniturile fiscale, bugetare, crescând cu 22% şi înţelegem că aceste venituri provin din tot felul de impozite (..) atunci este firesc ca veniturile bugetare să crească cu 20 şi ceva la sută, pentru că exact atât au crescut preţurile în economie. Prin urmare, meritul ANAF este zero”, a spus profesorul universitar. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Suntem pe nicăieri

Pavel LUCESCU

Suntem pe nicăieri

Fără a intra în amănunte, două mari probleme cred că avem azi, fără soluţii în vechile aranjamente politice în care încă trăim: inegalitatea care de peste douăzeci de ani creşte continuu şi deja accelerat şi, în strânsă legătură cu asta, spectrul deja manifest al noilor abuzuri.

opinii

Interogaţii identitare

Alexandru CĂLINESCU

Interogaţii identitare

Într-un deceniu numărul adolescenţilor care se autodiagnostichează că sunt trans a crescut de 25 de ori! Un semnal de alarmă a fost tras, în urmă cu câteva luni, de manifestul lansat de zeci de oameni de ştiinţă şi intelectuali reputaţi, manifest în care este respinsă categoric teoria conform căreia sexele sunt construcţii sociale.

Noaptea în care au ars - bibliografie obligatorie

George PLEȘU

Noaptea în care au ars - bibliografie obligatorie

Mi-a trebuit ceva curaj să citesc cartea. O aveam cumpărată de aproape o lună când, într-o zi, am deschis-o cu inima strânsă. Nu m-am uitat înainte peste nicio recenzie, am vrut să percep textul fără medieri suplimentare. 

Palma Sfântului Nicolae

pr. Constantin STURZU

Palma Sfântului Nicolae

Nu doar la începutul lunii decembrie, ci şi în anumite situaţii conflictuale ce mai apar (din păcate) în Biserică, se obişnuieşte a se invoca drept argument pentru anumite comportamente palma dată de Sfântul Ierarh Nicolae lui Arie. 

pulspulspuls

Pod de flori între gheşăftul de la aeroportul ieşean, admiterea României în Schengen şi vizita lui Ciucă la Iași

Pod de flori între gheşăftul de la aeroportul ieşean, admiterea României în Schengen şi vizita lui Ciucă la Iași

Pentru că tot am văzut că scandalul buiandrugilor de la noul terminal al aeroportului ieşean dă să se stingă, în aşteptarea vreunui rezultat al sesizărilor trimise în mai multe derecţii de şefii partidoiului ieşean, haideţi să vă spunem despre chestiune, ca s-o mai ţinem trează măcar o zi, câteva şpârle care circulă în mediul politic ieşean!

Caricatura zilei

Austria vrea

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.