anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 12.08.2020

Bokor: Când fanii lui Sepsi au scandat "ţiganii, ţiganii" s-au referit la arbitraj, nu la dinamovişti

GALERIE
sepsi
  • sepsi
- +

Directorul sportiv al Sepsi Sfântu Gheorghe, Janos Bokor, a explicat că scandările fanilor echipei sale, "ţiganii, ţiganii", s-au referit la arbitrii partidei cu Dinamo, nu la adresa adversarilor.

 

Bokor, prin telefon, a avut, marţi, o discuţie aprinsă, la Pro X, cu preşedintele Consiliului de Admnistraţei al FC Dinamo, Alexandru David, aflat în studiou, pe marginea incidentelor de la meciul de sâmbătă, din Liga I.

Oficialul clubului Sepsi i-a acuzat pe fanii dinamovişti de scandări xenofobe şi antimaghiare - "afară, afară cu ungurii din ţară!" - în timp ce David a replicat că şi suporterii echipei gazdă au scandat "ţiganii, ţiganii". "Nu pot să vorbesc pentru că domnul David parcă este la portavoce, vorbeşte într-una, să-mi bag piciorul!", a spus la un moment dat Bokor.

"Vorbiţi foarte urât. Văd că stăpâniţi limba română, când doriţi", a comentat David. Întrebat dacă a oficialii clubului Sepsi au provocat, prin declaraţiile făcute înainte de meci, şi dacă încearcă să-i educe pe suporterii din Sfântu Gheorghe să nu mai strige "ţiganii, ţiganii" la adresa adversarilor, Bokor a răspuns: "Să vă spun ceva. Când s-a strigat <ţiganii, ţiganii>, s-a referit la arbitraj". "Atunci e ok, e în regulă dacă e la arbitraj, nu am ştiut", a comentat ironic David. În final, ambii oficiali au declarat că se vor adresa Comisiei de Disciplină după acest meci.

Formaţia Dinamo a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I. Golul a fost marcat de Nistor, în minutul 57, dintr-un penalti acordat pentru un fault al lui Jovanovici la Zenke. Partida a fost condusă de arbitrii Sebastian Colţescu (centru), Mircea Orbuleţ, Bogdan Gheorghe (asistenţi) şi Ionuţ Coza (rezervă). După acest meci, clubul Sepsi a cerut măsuri în urma manifestărilor cu caracter antimaghiar şi xenofob ale fanilor FC Dinamo la adresa echipei din Sfântu Gheorghe.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Otravă şi prostie veche (I)

Cătălin ONOFREI

Otravă şi prostie veche (I)

Recurgeţi la următorul experiment mental: închipuiţi-vă că, în mai 1990, Ion Iliescu şi FSN au luat decizia istorică de a nu mai intra în lupta electorală.

Filmuletul zilei

opinii

Într-o bună zi…

Briscan ZARA

Într-o bună zi…

Anii trec, corpul îmbătrâneşte, voinţa se diminuează şi mai mult, iar la un moment dat chiar spui fără să îţi dai seama că nu mai poţi fizic face lucrurile pe care le-ai tot amânat. Nu te mai ţin balamalele. Nu mai poţi urca pe munte, nu mai poţi alerga, nu mai poţi înota, nici măcar nu mai poţi sta treaz mai târziu de ora 23, nimic. Ai amânat până ce le-ai anulat.

Conflictualitatea elitelor şi consolidarea democraţiei

Ciprian IFTIMOAEI

Conflictualitatea elitelor şi consolidarea democraţiei

Consolidarea democraţiei reprezintă un proces eminamente focalizat pe îndeplinirea unor standarde politice: alegeri libere şi corecte, independenţa mass-media, guvernare democratică (stat de drept, eficienţă, transparenţă, corectitudine în alocarea şi cheltuierea fondurilor publice, echidistanţă, imparţialitate), societate civilă, justiţie independentă, combaterea eficientă a corupţiei. 

A doua pângărire a Hagiei Sophia (Sfânta Înţelepciune) (II)

Mihai DORIN

A doua pângărire a Hagiei Sophia (Sfânta Înţelepciune) (II)

Sau cum Turcia sfidează lumea creştină.

pulspulspuls

Vă mai amintiţi de ghinărarul Plaicuboi? Iacătă-l, biznisman!

Vă mai amintiţi de ghinărarul Plaicuboi? Iacătă-l, biznisman!

Informaţii interesante ne parvin recent din lumea biznisului ieşean, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Cu Satelitu

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.