Campania de Crăciun a ZdI: noi donatori pentru ghetuţele îmblănite ale prichindeilor din Prisăcani
Micutii spera ca va fi loc în sania lui Mos Craciun si pentru cadourile mult visate. Cân (...)
citeste totmiercuri, 06.12.2023
În ultimele zile, numărul copiilor care au venit în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ a ajuns la 150 de prezentări într-o gardă de 24 de ore, cele mai multe cazuri fiind în timpul zilei, aproximativ 100.
Medicii pediatri susţin că, în această perioadă, numărul prezentărilor este mult mai mare, deoarece sunt mulţi copii cu viroze respiratorii, cu forme severe de laringită sau copii care prezintă convulsii pe fondul stărilor febrile. „Astfel de cazuri nu sunt foarte frecvente, însă sunt dramatice pentru părinţi, mai ales când văd că micuţul are o stare generală bună, iar brusc îşi pierde starea de conştienţă şi se învineţeşte. Sunt mai multe forme, fie sunt extrem de slăbiţi şi îşi pierd echilibrul, fie sunt forme care dau contracţii la nivelul mâinilor şi picioarelor, i se încleştează gura şi ai impresia că îl pierzi. Obligatoriu se internează, fiindcă această convulsie trebuie investigată, pentru că se poate repeta, de data aceasta putând fi de o gravitate mai mare, cu impact major. De aceea, copilul trebuie să fie evaluat de o echipă multidisciplinară şi să fie sub supraveghere“, a explicat şef lucr.dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU de la Sptialul de Copii.
Alte cazuri frecvent întâlnite în aceste zile sunt laringitele de sezon, în forme destul de severe. În astfel de cazuri, copiii respiră foarte greu, se sufocă şi sunt epuizaţi de efortul respirator pe care îl fac. Un caz din ultimele zile a fost cel al unui băieţel în vârstă de un an, care a necesitat internare pe fondul acestei afecţiuni. „Laringita poate avea o evoluţie fulminantă spre rău, se poate întâmpla ca părintele să vadă că a început să tuşească, dar să nu conştientizeze evoluţia dramatică. Dimensiunea căilor aeriene este redusă, iar o inflamaţie le reduce şi mai mult, copilul se sufocă pur şi simplu, nu poate respira. Copilul are o tuse caracteristică, nu mai poate vorbi, iar când se pune la somn, se sufocă pentru că trecerea din poziţia de şezut la cea de culcat este nefavorbailă. Sunt cazuri care ajung la noi la spital în timpul nopţii“, a completat medicul ieşean.
Cuvinte cheie: + Spitalul de Copii „Sf. Maria“, viroze
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Decriptarea trecutului prin lentilă literară şi lingvistică (II)
Un climat nefavorabil pentru eforturile de centralizare a UE (II)
Ce se mai aude despre alegerile de la partidoiul ieşean? Ciolacu cică nu are timp de ajuns la Iaşi
A căzut turnul de 155 de metri pe care Zămoşteanu voia să-l ridice pe strada Elena Doamna
Prima universitate de stat care îşi alege rectorul. Azi, scrutin pentru noua conducere a USV
Ieşeni întorşi cu tolba plină de medalii de la Campionatele Mondiale
O firmă amendată pe nedrept de Poliţie obţine în instanţă anularea sancţiunii
Judecătorii, îngăduitori cu o firmă care nu avea formele legale pentru angajaţi
Începe Săptămâna Copiilor. Spectacole speciale la Ateneu, începând din această seară
Bărbatul care și-a înjunghiat soția în primărie, arestat pentru 30 de zile
THE ATLANTIC: Trump va abandona NATO – o analiză semnată de Anne Applebaum
La orice oră, oriunde în lume: suport clienți 24/7 cu zbor24.ro (P)
5 jocuri pe care să le ai în casă pentru distracție garantată alături de toată familia (P)
DIICOT Iaşi: O geantă cu 130.000 de euro aruncată pe geam la vederea mascaţilor
Miroslava: anul electoral aduce un proiect de asfaltare a 12 străzi importante, cu bani de la Guvern
Un vot risipit înseamnă ani și bani risipiți. Cazul (penal) Mihai Chirica (P)
Nvidia şi-a „tăiat drum” spre dominaţia AI. Opinie Financial Times
Cum s-a dus Cătălin Botezatu îmbrăcat la o mănăstire. Enoriașii au rămas cu gura căscată
VIDEO Un Moș Crăciun gonflabil din SUA, ”ucis” prin împușcare. Poliția este în alertă
VIDEO Se deschide o nouă șosea montană spectaculoasă în România, TRANSAPUSEANA
Firma ieșeană Hersson Group adaugă o investiție majoră în portofoliu (P)
VIDEO Un urs se simte ca la el acasă pe trotuarele din Poiana Brașov
VIDEO Tragerile la sorți EURO 24 făcute pe fundal porno, cu zgomote sexuale
E real filmul în care roboții Tesla trag cu mitraliera într-o camionetă Cybertruck?
Florin CÎNTICDecriptarea trecutului prin lentilă literară şi lingvistică (II) |
Alex VASILIUNoi documente despre Ciprian Porumbescu (I) |
E. TÂRCOVEANU, Dana BARANLa mulţi ani Alma Mater |
Ce se mai aude despre alegerile de la partidoiul ieşean? Ciolacu cică nu are timp de ajuns la Iaşi |