Bolnavii asimptomatici sau cu simptome uşoare vor fi monitorizaţi de către medicii de familie
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 02.12.2020

Bolnavii asimptomatici sau cu simptome uşoare vor fi monitorizaţi de către medicii de familie

GALERIE
medici familie
  • medici familie
- +

Ordonanţa de Guvern referitoare la bolnavii asimptomatici sau cu simptome uşoare prevede că aceştia vor fi monitorizaţi de către medicii de familie ”dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii este redus”. Concediile medicale pentru aceste persoane vor fi emise tot de către medicii de familie, la fel şi pentru persoanele care s-au aflat în izolare. Medicii de familie vor primi 105 lei pentru fiecare caz monitorizat, în baza unui contract civil ce urmează a fi încheiat.

”Guvernul a aprobat o Ordonanţă de urgenţă prin care se asigură accesul la îngrijiri şi concedii medicale pentru persoanele asigurate care prezintă simptome specifice infectării cu COVID-19 şi infectate cu COVID-19, indiferent de locul de acordare a îngrijirilor medicale. Actul normativ aprobat de Guvern modifică şi completează Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi OUG nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale”, a transmis, vineri, Ministerul Sănătăţii.

Sursa citată a precizat că a fost reglementat cadrul legal pentru posibilitatea instituirii măsurii izolării la domiciliu sau la locaţia declarată, cu acordul persoanelor sau, în lipsa acestuia prin decizii ale direcţiilor de sănătate publică, până la confirmarea bolii infectocontagioase prin investigaţii paraclinice specifice, a persoanelor cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigaţii paraclinice specifice, în cazul în care, conform definiţiei de caz, persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive sau prezintă simptome care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare.

”Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Persoanele au obligaţia informării medicului de familie în vederea monitorizării stării de sănătate, în situaţia în care acceptă măsura izolării la domiciliu sau la locaţia declarată”, a mai transmsi MInisterul Sănătăţii.

Instituţia a precizat că medicii de familie vor asigura monitorizarea stării de sănătate a pacienţilor până la confirmarea infecţiei cu o boală infectocontagioasă, precum şi după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă, prin investigaţii paraclinice specifice, în cazul în care persoanele nu prezintă semne şi simptome sugestive definiţiei de caz.

”Plata medicilor de familie se face prin tarif pe caz, de 105 lei, pe baza unui contract distinct, de natură civilă, care va fi încheiat de reprezentantul legal al furnizorului de servicii medicale în cadrul căruia medicul de familie îşi desfăşoară activitatea cu casa de asigurări de sănătate. Finanţarea serviciilor de monitorizare, se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, a mai transmis MInisterul Sănătăţii.

Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, certificatele de concediu medical se eliberează de către medicii de familie care au luat în evidenţă şi au monitorizat aceste persoane, pentru o perioadă stabilită în funcţie de evoluţia bolii şi durata monitorizării.
Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, iar în urma investigaţiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de boală infectocontagioasă, medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină pe baza documentului eliberat de către direcţia de sănătate publică şi pentru perioada înscrisă în acesta.

De asemenea, pentru persoanele pentru care direcţiile de sănătate publică au emis documente prin care s-a instituit măsura izolării la domiciliu sau la o locaţie declarată, certificatele de concediu medical se acordă de către medicul de familie, pe baza acestor documente, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă.

Prin ordin al ministrului Sănătăţii şi al preşedintelui CNAS urmează să se stabilească modelul de contract, drepturile şi obligaţiile părţilor, condiţiile de raportare, validare şi modalitatea de plată.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vot de Sf. Nicolae

Lucian DÎRDALA

Vot de Sf. Nicolae

Chiar dacă parlamentarii şi Parlamentul, ca instituţie, nu se bucură de încredere în rândul opiniei publice, cetăţenii României sunt singurii care pot remedia această situaţie, prin voturile lor. Singura condiţie ar fi ca ele să fie rezultatul unui proces de reflecţie atentă şi, poate, de deliberare sinceră cu cei apropiaţi.

Filmuletul zilei

opinii

Votul ca dar

Florin CÎNTIC

Votul ca dar

Deşi nu sunt superstiţios, m-am gândit să reiau acest text scris înainte de europarlamentarele de anul trecut, cu speranţa că poate nu şi-a pierdut din caracterul său profetic şi duminică va fi dusă la bun sfârşit o acţiune începută atunci.

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Radu PĂRPĂUȚĂ

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Această lume nu judeca sau, vai! nu condamna lumea de ieri cu mintea de azi, stângistă, de un neomarxism avântat şi prostesc. Măcar de-ar fi numai prefăcut, dar e prostesc. Nu cunoştea „progresismul” actual şi nici nu-l practica. Pentru ea lumea veche era şi lumea de azi, nu era una „mai înaintată”. 

Boala locvacităţii deşănţate

Ioan MILICĂ

Boala locvacităţii deşănţate

Să ne imaginăm, urmând firul consideraţiilor lui Huxley, că apocalipsa discursivă declanşată pe durata pandemiei actuale se traduce nu numai într-un puhoi de bâlbe, aberaţii, confuzii şi nehotărâri de tot soiul, ci şi într-un lanţ de constrângeri, privaţiuni şi pedepse, impuse printr-un discurs public ofensiv şi cinic, care amplifică încordarea şi istovirea psihică a indivizilor. 

pulspulspuls

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Fiindc-am auzit că tot a anunţat nea Şică Orban că vine azi la Iaşi, am zis că merită să-i transmitem pe această cale şi o anume informare despre care suntem siguri că nu ştiu să i-o spună conţilierii lui de la Bucureşti, în legătură cu Iaşul. 

Caricatura zilei

Moldova: ”Avem autostradă, doar că-i la Bacău”

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.