Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

„Baletul“ pe Legea achiziţiilor publice este subiect de dosar penal

Bombă: procurorii trag cortina la Operă! Dosar penal pentru jongleriile managerului Beatrice Rancea

GALERIE
Beatrice Rancea
  • Beatrice Rancea
- +

Activitatea managerului Operei ieşene, Beatrice Rancea, este cercetată într-un dosar penal care vizează perioada 2016-2017 când a condus Opera Naţională din Bucureşti. Faptele au fost prezentate în premieră de Ziarul de Iaşi în urmă cu câteva luni, pe baza unui raport al Corpului de Control al Primului Ministru (CCPM) din 2019. Raportul respectiv a fost înaintat mai multor organe de control, printre care şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti care, spre sfârşitul lunii mai, a confirmat existenţa unui dosar penal. 

În acelaşi timp, în ceea ce priveşte Opera Naţională Iaşi, unde a „plouat“ cu sesizări privind abateri în aplicarea legii finanţelor publice, dar şi a achiziţiilor făcute cu semnătura lui Beatrice Rancea, sunt aşteptate în continuare concluziile. Raportul realizat de data aceasta de Corpul de Control de la Ministerul Culturii este finalizat şi aşteaptă semnătura ministrului Bogdan Gheorghiu. Dosarul 2281/P/2020 este cel care vizează activitatea managerială a lui Beatrice Rancea în perioada 2016-2017, perioadă în care a condus ca manager interimar destinele ONB.

Într-o adresă trimisă la mijlocul lunii mai către Ministerul Culturii, organele de anchetă precizează faptul că: „în urma sesizării dumneavostră s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dosarul penal 2281/P/2020 care se află în lucru la organele de cercetare penală DGPMB (Direcţia general a Poliţiei Municipiului Bucureşti) - Poliţia Sectorului 5 - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice“. Potrivit adresei trimise către PTB, Ministerul Culturii cerea stadiul în care se află ancheta în cazul activităţii manageriale la ONB între anii 2016-2017, activitate pusă sub semnul întrebării de raportul realizat de CCPM finalizat anul trecut. „În luminile rampei“ apare numele lui Beatrice Rancea, iar Ziarul de Iaşi, în urmă cu două luni, detalia acuzaţiile de încălcare a legii.

Acuzaţii serioase pentru jonglerii cu facturi de milioane

Raportul CCPM întocmit în mai 2019 a avut în vizor trei dintre spectacolele jucate în 2017 la ONB, primul fiind producţia „Bal mascat“. Potrivit raportului, spectacolul ar fi fost realizat cu încălcarea Legii achiziţiilor publice. CCMP precizează că „din analiza devizului estimativ (aprobat de Beatrice Rancea) rezultă că o parte din costurile defalcate pe tipuri de cheltuieli ale proiectului, depăşesc limita prevăzută de lege pentru achiziţia directă“. Este vorba despre cheltuielile pentru decorul spectacolului, în valoare de aproximativ 1,2 milioane de lei şi respectiv pentru costume şi recuzită, în valoare de aproximativ 855.000 de lei. În acest caz, Beatrice Rancea a dispus achiziţia celor două servicii prin încredinţare directă, încălcând astfel prevederile legale.

„Din documentele prezentate de către reprezentanţii ONB, rezultă că aceştia nu au justificat achiziţia de la un anumit operator economic şi nu au organizat o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare“, se arată în raportul CCPM. În plus, devizul general estimativ şi nota de fundamentare nu au fost iniţiate şi nici vizate de Biroul de achiziţii publice din cadrul ONB, încălcându-se regulamentul de organizare şi funcţionare al Operei. Beatrice Rancea ar fi favorizat astfel, în cazul spectacolului Bal Mascat, firma Trusteam SRL, care a preluat realizarea decorurilor şi a sistemului de iluminat dintr-o singură semnătură. În cazul „Bal mascat“ apar acuze de fals în acte, respectiv cifre adăugate olograf, iar în referatul de necesitate, două dintre cele patru anexe aveau sigla Trusteam SRL. Dar în opnia lui Beatrice Rancea, managerul de atunci a ONB, decorurile de la Trusteam SRL nu au fost suficiente se pare pentru punerea în scenă a producţiei. În octombrie 2017, ONB a plătit către Altax SRL tot pentru execuţia decorului la „Bal mascat“ suma de 177.405 lei, fără TVA. Totul s-a făcut însă, spun cei de la CCPM, „fără a se iniţia o documentaţie de către Biroul de Achiziţii publice şi juridic şi fără a se fi încheiat vreun contract“ cu Altax SRL.

Cele două firme, Trusteam şi Altax, apar şi în alte două spectacole la acelaşi capitol, decoruri. Este vorba despre spectacolele „Romeo şi Julieta“ şi „Bărbierul din Sevilla“. Şi în cazul celorlalte două producţii, decorurile au fost „servite“. În raportul CCPM, se precizează că, în cazul spectacolului „Romeo şi Julieta“, „există posibilitatea ca ofertantul lucrărilor - Trusteam SRL - să fi avut cunoştinţă despre achiziţia publică a ONB înainte ca instituţia să stabilească parametri achiziţiei publice şi valoarea acesteia“. Acestea sunt doar câteva exemple de încălcare a legii din raportul CCPM din 2019 vizavi de managementul practicat de Beatrice Rancea la ONB.

Şi activitatea de la Iaşi a fost controlată

Revenind însă la spectacolul „Bal mascat“, acesta ar fi urmat să se pună în scenă şi la Iaşi , în această primăvară. Achiziţia decorurilor pentru acest spectacol a fost contestată de Simona Gogan, fostul contabil şef al ONRI. În februarie anul acesta, Simona Gogan scria într-un memoriu către Ministerul Culturii, că acestea s-ar fi făcut fără respectarea legii achiziţiilor sau a finanţelor publice, iar ministerul, pentru această acuză dar şi pentru altele, a demarat un control amplu.

Decorurile pentru „Bal mascat“ au fost plătite, fapt recunoscut ulterior şi de Beatrice Rancea, dar, spunea Simona Gogan la vremea plăţii, nu se aflau în magazia ONRI. O dată anunţată echipa de control a MC, la două luni de la semnarea primului ordin de plată către firmă, au apărut şi o parte din decoruri. Amintim că la sfârşitul anului 2019, s-au făcut numeroase achiziţii în valoare de aproximativ 2 milioane de lei, o parte din sumă fiind pentru plata colaboratorilor externi pe care ONRI i-a contractat în spectacolele de anului trecut.

Achiziţiile televizoare, frigidere, aspiratoare, recuzită pentru angajaţi s-ar fi făcut fără a se folosi, spunea Simona Gogan în memoriu, platforma de achiziţii publice, fără niciun aviz din partea departamentului de achiziţii sau al contabilului şef. Pentru toate aceste acuzaţii se aşteaptă un răspuns de la Ministerul Culturii, în legătură cu raportul Corpului de Control de la ONRI, deja definitivat. De precizat este că, deşi s-a încercat o opinie privit dosarul de cercetare penală de la PTB în care este direct implicată, Beatrice Rancea nu a putut fi contactată până la închiderea ediţiei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri