Bombiţa bombiţelor politichiei ieşene: madama va intra în luptă?
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 06.03.2021

Bombiţa bombiţelor politichiei ieşene: madama va intra în luptă?

GALERIE
puls
  • puls
- +

Ultimele informaţii din partidoiul ieşen zic că am putea asista cât de curând la o mare rocadă în privinţa candidaţilor la alegerile locale, stimaţi telespectatori. 

Ar fi vorba, zice-se, de înlocuirea evroparlamentarului Stetoscop (zis şi Libelulă, jumătate om, jumătate altceva) din postura de alergător în cursă cu Peni Hill, pe motiv că ar fi unele indicii că acesta, având deja leafă babană acolo, ar fi tentat de un blătuleţ în campanie. Iar partidoiul ieşean, cum se ştie, nu că ar ţinţi neapărat o victorie, că asta e greu, dar o maximizare a numărul de mandate în rândul conţilierilor, asta musai. Iar pentru asta, zice-se că nea Măricel are de gând să îl înlocuiască pe Libelulă cu, atenţiune-atenţiune: madama cu Camelii.

Motivele ar ţine, zice-se, şi de poziţionarea în sondaje, unde madama cică s-ar afla pe un interesant trend de creştere. Cât, ce, cum? Ia’n daţi voi foaia, ca să aflaţi mai multe vrute şi nevrute din pulsuleţul următor!

Să râdem cu Stan şi Bran de Bahlui!

Băbăeţ băă, ce-am mai râs ieri şi-am mai trântit basca de bătătură până i-a sărit fundul ăla cu ţumburuc, nu alta, după ce amicul Archibald Tănase ne-a arătat un sondaj de râsul curcilor, al gobăilor, al buhailor şi altot orătănii, publicat în gazeta şantajiştilor, unul la care nu vă sfătuim să vă uitaţi, că s-o mai rupe ceva în voi de la atâta hâială şi râs.

Că-i meşterit pe genunchi, de oameni habarnişti total în ale sociologiei, cu liceu la seral, asta se vede din avion. De unde vine însă acesta, servit lui Ghihocel cel puţintel (la glagorie), haideţi că vorbim pe larg mai spre final. Până atuncea, am zis că e bine totuşi să fiţi informaţi în domeniu şi să aflaţi rezultatele pe bune ale unui sondaj făcut mai profi în târg. Iar aicea, din ce am aflat pe surse, procentele stau cam aşa: Libelulă - 17% cu trend de scădere rapidă; madama cu Camelii – 16% cu trend de creştere; Todorel - 8%; şi, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă (şi cu căciula-n mână), Electricianul şăf - 3%.

De aici şi rocada de care vorbeam mai sus, cu madama. În fine, să revenim: la auzul cifrelor ăstora, zice-se că Electricianul, în calitatea lui de şăf pe muniţip, şi în postura de a trage partidoiul în jos de la 20%, cică s-a curentat pe loc la trei optzeci, a simţit pericolul şi, dimpreună cu Ghihocel cel puţintel (la glagorie) dar multicel (la burdihan), ar fi socotit ei că mai bine ies înainte cu o făcătură pe piaţă, ca să încerce să-l mai tempereze pe Măricel, şeful de la judeţ, ce nu vrea să-i mai pună pe oamenii celor doi pe listele de conţilieri, că trag partidoiul în jos. De unde şi morala: dacă tensiune pe fir nu e, nimic nu e...

PS: Iacătă că ni s-a terminat spaţiul pe azi şi n-am mai apucat să vorovăim şi despre procentele celorlalte formaţiuni şi lideri ai politichiei locale. Staţi deci pe fază, că noi aducem mâine nulul, cu tot cu procente! Să vedeţi ce flamă mare face...

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Nicolae GRECU

Proiectele, iluzii în fotbalul ieşean

Atunci, când Politehnica va fi un club puternic, când Copoul va fi un punct de atracţie pentru fotbaliştii din toată Moldova, atunci ne putem gândim şi la antrenorul necesar pentru a râvni la performanţă

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (IV)

În foiletonul de faţă autorul evidenţiază rolul pe care l‑a jucat proiectul MLD la trezirea printre tinerii cercetători a interesului pentru studiile biblico-filologice.

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

pr. Constantin STURZU

Hirotonie de Episcop: Preasfinţitul Nichifor Botoşăneanul

Mâine va fi hirotonit noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Nichifor Botoşăneanul, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa din 25 februarie 2021. Acest post de Episcop-vicar era vacant după ce, anul trecut, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a fost ales şi întronizat Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Vorbim, aşadar, despre un eveniment rar, un moment istoric. În Catedrala Mitropolitană din Iaşi, precedenta hirotonie de episcop săvârşită a fost tocmai cea a Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, în urmă cu 30 de ani, pe 25 martie 1991.

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Ce înseamnă să ai de-a face cu o lume mult prea complexă ca să o poţi înţelege pe deplin? (I)

Azi vă voi familiariza cu câteva dintre ideile şi teoriile unui om de ştiinţă, eseist, filozof şi fost trader, unul dintre cei mai cunoscuţi şi urmăriţi specialişti în înţelegerea probabilităţii, incertitudinii şi riscului. Fie că vorbim de lebădă neagră, (anti)fragilitate, sisteme complexe, stresor, şoc, criză, instabilitate, volatilitate sau predictibilitate, aceste noţiuni sunt extrem de criticate de către multe gulere scrobite ale orgolioşilor scientişti.

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De citit

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.