Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Boris Johnson a trimis la Bruxelles o cerere nesemnată de prelungire a termenului pentru Brexit

GALERIE
boris3
  • boris3
- +

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a trimis la Bruxelles cererea de prelungire a termenului pentru Brexit, a anunţat la miezul nopţii de sâmbătă, pe Twitter, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Tusk a precizat că va consulta şefii celorlalte 27 de state membre ale Uniunii Europene cu privire la răspunsul pe care să îl ofere Marii Britanii.

„Cererea de prelungire tocmai a ajuns”, a scris Tusk. „Voi începe acum consultarea liderilor Uniunii Europene legat de cum să reacţionăm”.

Conservatorul Johnson era obligat să ceară o extindere a termenului ieşirii Marii Britanii din UE după ce Parlamentul de la Londra a aprobat sâmbătă un amendament care amâna votul acordului privind Brexitul pe care prim-ministrul l-a negociat la Bruxelles.

Potrivit presei britanice, Boris Johnson a trimis în total 3 scrisori: o copie nesemnată cu textul legii de prorogare, pentru a pune responsabilitatea pe umerii Parlamentului, o notă tehnică şi o scrisoare către Tusk care a fost semnată şi în care a transmis că prorogarea reprezintă o greşeală.

În ultima, îşi arată încrederea că săptămâna viitoare ar putea fi aprobată legislaţia necesară pentru ca Brexitul să aibă loc înainte de 31 octombrie şi că o întârziere ar fi „dăunătoare” pentru Londra şi Bruxelles.

Sâmbătă, în Parlamentul britanic a fost dezbătut noul acord la care Johnson a ajuns cu UE. Parlamentarii au căzut de acord ca Johnson să ceară o prelungire a termenului pentru Brexit.

Amendamentul, introdus de independentul Oliver Letwin, a fost aprobat în Camera Comunelor cu 322 de voturi (respins de 306 membri ai Parlamentului). Rezultatul votului a fost aplaudat de miile de persoane adunate în centrul Londrei pentru a cere un nou referendum.

Fiind respins acordul, prim-ministrul avea termen până la miezul nopţii să trimită solicitarea la Bruxelles ceea ce reprezintă a treia amânare a „divorţului”, în virtutea Legii Benn.

Sâmbătă după-amiază, Boris Johnson a transmis parlamentarilor britanici o scrisoare în care le-a spus că o prorogare nu este soluţia crizei.

„Săptămâna viitoare, acest Guvern va introduce legislaţia necesară pentru a ieşi din Uniunea Europeană cu noul nostru mare acord pe 31 octombrie”, a scris Johnson.

Amendamentul aprobat sâmbătă este gândit să funcţioneze ca garanţie de securitate în cazul în care negocierea parlamentară a legii Brexitului nu se va încheia până pe 31 octombrie şi să fie evitată o ieşire fără acord a Marii Britanii din UE.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri