Brăila, un colț de rai bine ascuns

Am petrecut 5 zile la Brăila. În loc de mare, ne-am hotărât să încercăm și altfel de apă, plajă, mediu. Fusesem în alți ani și în Deltă de câteva ori, dar, cum să zic, m-am săturat de figurile celor de acolo. Când mergi în acele locuri toată lumea care chipurile te așteaptă cu brațele deschise, gazdele, cei care se ocupă cu turismul din zonă, au impresia că toți „ăștia” care vor să viziteze locurile, potențialii lor clienții adică, sunt plini de bani până în gât pentru că vin la mofturi, la pescuit (au scule multe și scumpe), la plimbări cu barca, nu sunt sărăntoci ca aceia care merg la mare doar pentru soare si bălăcit, pe all inclusive cumpărat din iarnă la jumătate de preț și care stau pe cearșafuri, nu pe șezlonguri de 200 lei pe zi. Din această cauză, deși sezonul e mult mai lung decât cel de pe litoral, lăcomia e la ea acasă și la cote maxime. Toți vor să te stoarcă de bani cât mai mult posibil. Totul e scump și foarte scump, de la cazare, la închiriere de bărci, transport, mâncare.

Dacă vrei să mănânci pește, în patria peștelui, la o pensiune sau restaurant, ești „pretențios”, așa că te costă de două sau de trei ori mai mult decât dacă mănânci exact aceeași mâncare într-un oraș mare de pe Dunăre, cum ar fi Tulcea sau Galați, și chiar cu mult mai scump decât dacă mănânci mâncare din pește congelat sau proaspăt de acvacultură acasă la tine.

Dacă vrei să faci ca românul un grătar din pește și nu l-ai prins tu, nu găsești nicăieri de cumpărat. Parcă totul e interzis, secret, bine păzit de o organizație mafiotă. Pescarii descarcă captura în centrele specializate, iar de acolo totul dispare într-o clipă. Dacă nu ești cu noaptea-n cap să cumperi direct de la sursă, adio, te întorci cu punga goală. La Murighiol, de exemplu, când am fost acum câțiva ani, nu găseai nici măcar pește congelat norvegian la magazine, doar pui și porc. O singură porție de pește prăjit era 200 lei la pensiuni. Nu știu cât o fi acum.

Deci oamenii așa gândesc, că tu vii în Deltă pentru că ești șmecher, vrei să „te spargi în figuri”, vrei să arunci cu banii fără număr pe cazare, mâncare, pescuit și plimbări cu barca. Pentru că Delta e lux! Altă explicație nu e. Un lux cu tipi care pun toată ziua poze pe Internet cu capturile uriașe prinse cu mâna lor, sau din viteza bărcii cu motor pe canale, alături de fătuci cu buze ca de pește umflate cu botox.

Însă nu toți românii sunt așa. Mai există și turiști moderați, mai cumpătați, mai strânși la pungă. Cu ei ce facem? Îi trimitem doar la mare, îi înghesuim pe plajele românești și bulgărești ca sardelele? Ce aveți cu ei?

De la toate argumentele menționate mai sus am hotărât, cum am zis, să caut altceva anul acesta și am ales Brăila. Nu am regretat deloc, ba chiar pot spune că am făcut o descoperire senzațională, că am avut un fel de revelație ajungând acolo. Dar și o mare frustrare. Le iau pe rând.

Să încep cu cele bune. Orașul are o parte veche și una nouă. Cea veche de-a lungul falezei este splendidă, cu case frumoase și străzi pavate cu piatră cubică, o plăcere să te plimbi pe ele. Atracția principală fiind Dunărea, cam tot ce e interesant se află de-a lungul ei.

Dar nu doar plimbările pe jos ori cu barca sunt singurele activități. La Brăila există plajă. Exact ca la mare, cu nisip fin, apă limpede și curată, cea a bătrânului fluviu. Nu glumesc, noi chiar am prins-o limpede și curată. De fapt există mai multe astfel de locuri unde se poate merge pentru activități specifice verii: scăldat, băi de soare, jocuri în/pe nisip etc. Trebuie doar să le cunoști. Dar plaja principală e ușor accesibilă, la o aruncătură de băț, pe malul drept al fluviului unde se ajunge cu bacul (3 lei de persoană dus-întors).

De aici intru, din păcate, în partea nu prea plăcută. Chiar de la sosire am aflat de la un localnic că în vremea comuniștilor erau mai multe plaje amenajate de autorități pe malul Dunării, curate, îngrijite, exista chiar si un ștrand cu deschidere la fluviu. Ce a mai rămas din astea azi este doar o inscripție mare pe care scrie „Plaja Brăila” din acelea făcute numai de comuniști, care să reziste 100 de ani. Unele litere sunt degradate de la vreme, dar e clar că au rezistat mai mult decât podul de la Galați sau orice altă firmă făcută după revoluție. Restul, însă, a dispărut sub maldăre de gunoi.

Nu te plictisești la Brăila. Poți merge la pescuit, locurile sunt gratuite, nu te trage nimeni de guler că ai încălcat proprietatea sau mai știu eu ce. Se pot face excursii prin Balta Mică a Brăilei, rezervație naturală care nu e cu nimic mai prejos față de Delta Dunării. Găsești aceleași specii de animale, aceleași peisaje. În plus ai să descoperi grandoarea Dunării, ceea ce în Deltă nu prea se vede fiind spații înguste.

Locurile sunt încărcate cu legende, cum ar fi cea a Chirei Chiralina și a „arapului buzat”. (Avertisment: legenda cuprinde părți profund incorecte politic și care ar putea afecta emoțional pe unii prea sensibili și ar inflama spiritul activist anti-discriminator. Rog nu trimiteți notificări sau petiții autorităților pentru interzicerea legendei! Așa erau oamenii pe atunci, nu știau de reguli europene, iar bullying-ul era la ordinea zilei, iertați-i!)

Ce m-a uimit este curajul unor localnici de a înota fără nicio emoție oriunde în Dunăre, de a sări de pe vapoare direct în mijlocul fluviului care pe alocuri măsoară chiar 30 de metri adâncime. Nu există salvamari, așa că spectacolul plin de suspans este garantat.

În plus peste toate astea, nu e niciodată liniște pe fluviu, mereu ai să vezi câte un vapor, o barjă, un remorcher, un bac, o șalupă care brăzdează apa. E foarte interesant.

Ce m-a dezamăgit, din nou o zic, este mizeria de pe plajă, din locurile cu potențial turistic, lipsa totală de interes ce se vede peste tot unde n-ar fi trebuit să se vadă. Nimeni nu are grijă, absolut nimeni. Și e mare păcat. Arată foarte bine, semi-sălbatic, ca un fel de Vama Veche imediat după Revoluție când nu știau decât câțiva aventurieri de ea, doar că are și pădure în spate, ceea ce e și mai și. Vin mulți cu corturi pe care le pun la umbră, n-ai nevoie de umbrelă de soare, nu te întreabă nimeni nimic.

Doar că în pădure este mizeria de pe lume. Am citit pe net că se mai fac uneori campanii de curățenie organizate de diverse asociații, dar nu înțeleg de ce autoritățile locale nu pun mâna deloc. Acolo e cu adevărat un colț de rai. Aviz amatorilor de inedit.

Briscan Zara este scriitor și publicist

Publicitate și alte recomandări video