La fel cum ne antrenăm corpul, trebuie să ne antrenăm şi creierul. Un grup de specialişti dezvoltă la Iaşi conceptul de brain fitness – antrenamentul cerebral. Acesta este extrem de important, atât pentru copii cât și pentru adulți.
Este vorba de o serie de tehnici și exerciții care stimulează abilitățile cognitive fundamentale care ajută la menținerea stării de sănătate și a performanței creierului. De asemenea, ne ajută în rezolvarea problemelor noi cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi. „Conceptul de „brain fitness” este uşor de înțeles dacă ne gândim că la fel cum ne antrenăm corpul, ar trebui să ne antrenăm şi creierul pentru a-l menține în formă.
Cu atât mai mult cu cât viața e din ce în ce mai presantă sub aspectul cerințelor unei societăți caracterizate de competiție. De la şcoală până la activitatea profesională, ni se cere să facem performanță, să fim mai buni. Şi, spun specialiştii, ”de multe ori facem aceste lucruri automat, situație, utilă pentru supraviețuire, dar mai puțin benefică pentru creier sub aspectul evoluției și dezvoltării progresive odată cu vârsta”, a explicat psihoterapeut Mirela Claudia Dracinschi, doctor în ştiințe ale educației, Centrul Doxamus, singurul din Iaşi care oferă programe brain fitness.
Psihoterapeuta a subliniat că, în vârful maturității noastre personale și profesionale, aproximativ 80% dintre activitățile noastre zilnice le realizăm automat. „Momentul în care devii expert în profesia ta, e momentul în care majoritatea activităților tale sunt aproape automatizate. De exemplu, dimineața se derulează aproape după un ritual la orice persoană adultă, de 30-40 de ani. În schimb, orice este nou, neaşteptat reprezintă momente în care creierul evoluează efectiv. Brain fitness-ul exact asta face. Dezvoltă alte zone ale creierului, în sensul unor noi rețele neuronale, nu doar acele zone care au dus la crearea de automatisme”, spune Mirela Claudia Dracinschi.
La bătrânețe poți ajunge cu mintea lucidă dacă îți antrenezi creierul!
„Cea mai mare parte a vieții noastre, aşa se desfăşoară: rutinier, într-o zona de confort, în care, în principal, lucrurile sunt arhicunoscute. Unii vor spune: „Mi-e bine aşa!” Realitatea este însă alta: la fel ca şi corpul, şi creierul are nevoie de antrenament pentru a se menține într-o stare cât mai bună. Toți ne dorim să ajungem la bătrânețe cu mintea lucidă. Brain fitness-ul ajută la menținerea stării de sănătate a creierului, are efecte în prevenirea bolii Alzheimer și a altor boli neurodegenerative”, explică psihoterapeut Mirela Dracinschi.
Brain fitnessul poate fi folosit și în cazurile de recuperare după accidentele cerebro-vasculare, antrenamentul cerebral cuprinzând diverse exerciții care stimulează activitatea din acele zone afectate ale creierului sau compensatoriu, prin noi conexiuni sinaptice. Terapia decurge prin derulare unor probe creion-hartie, prin exerciții de focusare a atenției, de îmbunătățire a memoriei,a raționamentului logic și a vitezei de procesare, prin antrenamente specifice de armonizare a activității emisferei drepte și stângi. Specialiştii recomandă între 10 și 14 ședințe pentru a obține rezultatele maxime. Şedințele se desfăşoară săptămânal. Se pot menține abilitățile câştigate, timp de 5 ani, dacă se face rapel o dată la 12 luni, perioadă în care se reexersează tehnicile de brain fitness sub îndrumarea unui specialist.
Rezultate deosebite la copii
Un program special poate fi realizat pentru copii, în funcție de problemele cu care aceştia se confruntă. Brain fitness-ul poate avea rezultate deosebite pentru copiii hiperactivi, cu deficit de atenție, pentru cei dislexici, pentru cei cu tulburări din spectrul autismului, cei cu dificultăți de învățare sau pentru copiii care urmează să susțină un examen (capacitatea, bacalaureatul sau examenul de trecere în clasa a V-a). „Tehnicile utilizate în cadrul şedințelor de brain fitness acționează integrativ și holistic , antrenând voința și susținând gestionarea emoțiilor. Antrenăm creierul copilului, îl ajutăm să învețe organizat, să se focuseze, să persevereze, să folosească la maximum potențialul cerebral. De asemenea, îl antrenăm să aibă o conștiință auto-reflexivă, fiind gardianul și observatorul propriilor gânduri și emoții. Astfel, el le va menține pe cele care sunt în acord cu obiectivul sau și le va descoperi pe cele care îi autosabotează scopul. Toate tehnicile din cadrul şedințelor vor ajuta copilul să îşi dezvolte abilități pe care să le folosească în viața de zi cu zi, nu doar la examen. Sunt abilități pe care nu le învață nici la şcoală, nici acasă şi de care ne dăm seama că au nevoie abia atunci când se confruntă cu evenimente stresante, cum sunt examenele”, a încheiat Mirela Claudia Dracinschi.
Programări și detalii suplimentare: Centrul Doxamus, Iasi, str. Balti nr.2A, Tel 0742154545
wwww.brainfitness.ro, Facebook: https://www.facebook.com/DOXAMUS/
Publicitate și alte recomandări video