Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Brambureală în spitale după decizia de majorare a salariilor. Renegocieri cu CJAS

GALERIE
protest medici
  • protest medici
- +

Se aşteaptă fonduri de la Casa de Sănătate pentru a nu se tăia din cele pentru medicamente.

Mărirea salariilor tuturor angajaţilor din sistemul de sănătate pune în gardă directorii de spitale care, pentru a asigura majorarea cu 25% a lefurilor angajaţilor, trebuie să-şi renegocieze contractul încheiat cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS). Altfel, cheltuielile determinate de creşt­eri­le salariale ar însemna scăderea fondurilor alocate de spitale pentru medicamente, ma­te­riale sanitare şi utilităţi, ceea ce potrivit ma­nagerilor, ar duce la deteriorarea actului medical, respectiv neglijarea pacientului.

„A­ceastă majorare nu poate avea loc decât în condiţiile în care ne renegociem contractul încheiat pe 2015 cu CJAS. În alte con­diţii, sunt obligat să reduc din fondul alocat medicamentelor, materialelor sanitare sau utilităţilor, or dacă tai din acestea actul me­dical are de suferit. Fiind cel mai mare spital din Moldova, fiind spital de urgenţe, nu-mi permit acest lucru şi atunci deja am început împreună cu comitetul director să întocmim documentaţia pentru renegocie­re“, a arătat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon“.

Cu toate că Ministerul Sănătăţii împreună cu Casa Na­ţio­nală de Asigurări de Sănătate au arătat că banii pentru majorarea salarială provin din economiile făcute prin cardul naţional de să­nătate, momentan, casele judeţene nu au pri­mit nicio informare oficială prin care să li se comunice cum se vor suplimenta bugetele spitalelor.

Salariile sunt 61% din totalul cheltuielilor la „Sf. Spiridon“

Salariile tuturor angajaţilor din sistemul de sănătate trebuie majorate astfel încât să nu afecteze fondul de investiţii alocat altor ra­muri care asigurau buna desfăşurare a actului medical. În aceste condiţii, pentru a îndeplini ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a majorat cu 25% lefurile din spitale, directorii acestora trebuie să adopte o formulă prin care bugetul să nu le fie afectat, astfel încât după plata actualizată din prima lună după intrarea în vigoare a OUG să nu intre în incapacitate de plată pentru următoarele luni.

Reprezentanţii din sistem spun că rene­gocierea contractului se poate face prin do­uă modalităţi, şi anume prin mărirea tarifului alocat pe caz medical sau prin modifica­rea formulei de calcul pentru spitalizarea de zi. Complementar, în unele cazuri se poate solicita CJAS inclusiv plata serviciilor me­dicale pentru acei pacienţi îngrijiţi peste pla­fonul alocat lunar de instituţie.

„Noi în iu­lie aveam buget pentru tot ce înseamnă în­gri­jirea a 3.500 de pacienţi. Această limită am împlinit-o pe 27 iulie, iar până la finalul ei au mai venit 300 de pacienţi pe care nu i-am putut refuza şi trimite acasă pentru că sun­tem spital de urgenţe care primeşte toate cazurile grave din regiune. Plata efectuată de CJAS a fost pentru cei 3.500 de bolnavi, însă la renegociere putem solicita şi decontarea serviciilor pentru aceşti asiguraţi“, a explicat ec. Ioan Bârliba, manage­rul Spitalului „Sf. Spiridon“.

Directorul a precizat că zilele următoare se va adresa CJAS pentru renegocierea contractului şi va soli­cita în primul rând creşterea tarifului pentru fiecare caz medical rezolvat de la 1.800 de lei la 2.200-2.300 de lei. Conform conducerii unităţii medicale, 61% din banii alocaţi spitalului lunar merg către fondul de salarii, restul de 39% reprezentând cheltuieli pe me­dicamente, materiale sanitare şi utilităţi. „Creş­terea cu 25% a salariilor ar însemna ca pro­centul prevăzut pentru asigurarea lor să ajungă undeva la 77%, ceea ce presupune din start tăieri în altă parte. Eu dacă tai din fondul pentru medicamente, pacientul ajunge să aducă de acasă medi­camente, iar asta nu este normal“, a mai arătat mana­gerul.

Directorul Spitalului de Pneumofti­zio­logie a precizat la rândul său că varianta pe care o va adopta pentru creşterea bugetului astfel încât să crească salariile pentru toţi cei 494 de salariaţi va fi renegocierea contractului. „Momentan, aceasta mi se pare varianta cea mai fezabilă. Vom renegocia tariful alocat pe caz medical, sperând că ast­fel vom putea acorda majorarea conform legii“, a subliniat ec. Dumitru Filipeanu, managerul unităţii medicale.

Reprezentanţii CJAS susţin că până în prezent nu au fost informaţi de CNAS cu privire la organiza­rea unei sesiuni de renegociere a contractelor spi­talelor, astfel încât acestea să poată asigura creşterile salariale. „Nu avem niciun document oficial în acest sens, iar până nu vom primi, noi, la nivel judeţean, nu vom lua nicio decizie“, a spus ec. Robert Dâncă, preşedintele CJAS.

Directorul de la Neuro: „Noi am trimis documentaţia la CJAS“

La Spitalul de Neurochirurgie, managerul unităţii spune că a trimis documentaţia la CJAS şi că aşteaptă o decizie. „Din ce înţelegem şi din ce am înţeles noi, când s-a propus această creştere salarială ni s-a transmis că se va face prin creşterea tarifului pe caz ponderat şi atunci o să acoperim cheltuielile cu aceste fonduri de salarii. Noi am trimis documentaţia la CJAS, ei vor anali­za situaţia, vor lua o decizie şi vor majora pe fiecare spital. Cred că asta va fi soluţia optimă şi corectă“, a precizat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochi­rur­gie.

Acesta a adăugat că dacă se va pune problema ca salariile să fie majorate din bugetul propriu, atunci vor exista tăieri în alte parţi, cum ar fi medicamentele. „Dacă se ajunge la o asemenea situaţie, vom plăti cu ce încasăm de la Casa de Asigurări şi vom respecta Le­gea Finanţelor Publice. Care spune că pri­ma oară se plătesc salariile, contribuţiile de sănătate, utilităţile şi dacă mai rămân bani, materialele sanitare şi medicamente. Altce­va nu putem face. Bineînţeles, în acest sens vor fi pierderi pe partea de medicamente şi materiale sanitare, dacă nu există o creş­te­re corespuzătoare a fondului de salarii“, a mai explicat dr. Eva.

De partea cealaltă, con­ducerea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Ma­ria“ spune că, fără bani din surse exteri­oare, pot ajunge în imposibilitate de plată a sa­la­riilor în luna noiembrie. „Dacă ar trebui să plătim majorările salariale din bu­ge­tul pro­priu, de exemplu, am face un e­fort, am plăti salariile pe luna octombrie, dar pe no­iem­brie nu aş mai avea fonduri. S-ar de­pă­şi şi plafonul de 100%, iar pe termen lung se poate ajunge la pro­bleme mai grave din punct de vedere finan­ciar pentru u­nităţile sanitare“, a adăugat dr. Radu Te­rinte, ma­nagerul Spitalului de Pe­diatrie Iaşi.

Iulia CIUHU, Lucia AMORĂRIŢEI
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri