Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Un bărbat care a încercat să se arunce de la etajul al şaselea al unui hotel din municipiul Braşov, în noaptea de Crăciun, a fost salvat de poliţişti, care l-au determinat să renunţe la intenţiile sale sinucigaşe, a informat luni IPJ Braşov.
Astfel, Poliţia Braşov a fost sesizată la data de 25 decembrie, în jurul orei 03.20, cu privire la faptul că o persoană, ce se află cazată într-o unitate hotelieră din municipiul Braşov, ameninţă că se va arunca în gol, pe fereastră, de la etajul şase.
La faţa locului au fost direcţionate, de îndată, mai multe forţe operative aparţinând MAI, între care şi doi poliţişti, negociatori în cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale - Braşov. Din documentarea incidentului s-a stabilit că persoana în cauză se afla cazată în unitatea hotelieră împreună cu familia şi, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, i-a spus concubinei că se va sinucide, fapt pentru care a ieşit la balcon, a escaladat balustrada imobilului şi s-a poziţionat pe pervazul exterior al acestuia, situat la o înălţime de aproximativ 20 de metri faţă de nivelul solului, simulând desprinderea şi precipitarea din acel loc.
Intervenţia celor doi poliţişti negociatori, care s-a desfăşurat pe parcursul mai multor ore, alături de celelalte forţe angrenate, a făcut ca bărbatul, în vârstă de 43 de ani, să fie convins să renunţe la acţiunea sinucigaşă şi să coboare în siguranţă.
După incident, persoana a fost preluată şi evaluată de personal medical de specialitate şi, în scop preventiv, după externare, a fost condus la o unitate de poliţie unde a beneficiat de consiliere. AGERPRES
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Premierul libanez a confundat-o pe Giorgia Meloni cu asistenta ei. Filmul a devenit viral – VIDEO
Amenzi de 100.000 € dacă îți vinzi casa prea ieftin. Ce sumă trebuie să ceri pentru a nu fi anchetat
Cu câte sute de lei crește pensia la recalculare? Cum diferă sumele după județ? Anunț oficial
Profesor condamnat pentru agresarea sexuală a unei eleve. Daune de 35.000 de lei de achitat minorei
Apare un nou tip de concediu plătit în România. Cine va putea beneficia de el
Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |