Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Brian May

GALERIE
Neculai Seghedin
  • Neculai Seghedin
- +

Da, este vorba de acel Brian May, de la formaţia Queen, cel care a compus „We Will Rock You”, „Save Me”, „Who Wants to Live Forever”, „Too Much Love Will Kill You”, „The Show Must Go On” ş.a. May este, poate, dintre artiştii celebri ai lumii, cel care are şi o briliantă carieră ştiinţifică. 

Oricum, toţi membrii formaţiei Queen au avut studii superioare, unele la universităţi de mare prestigiu. Freddy Mercury a studiat la Isleworth Polytechnic (în prezent West Thames College) în Vestul Londrei, obţinând în final o diplomă în artă şi design grafic la Ealing Technical College & School of Art (unde a studiat şi Ronnie Wood de la Rolling Stones). John Deacon, chitară bas, a urmat Chelsea College (în prezent inclus în King's College London, una din primele 10 universităţi din Marea Britanie), unde a obţinut o diplomă în electronică. Roger Taylor, baterie, a studiat biologia la East London Polytechnic. Constatăm că unii dintre aceşti artişti au studiat în politehnici, nu ar fi prima oară când se întâmplă astfel de ciudăţenii, cum ar fi cazul fraţilor Johann şi Joseph Strauss care „…au fost studenţi ai Universităţii Tehnice din Viena, înfiinţată în 1814 sub numele de Institutul Politehnic Imperial şi Regal - adică c(h)esaro-crăiesc - cum spuneau ardelenii), înainte de a se dedica în întregime muzicii”, aşa cum aflăm din minunata carte a academicianului Mihail Voicu „Conexiuni” (ed. Politehnium, Iaşi, 2004).

Mai sunt artişti cu care se mândresc mari universităţi tehnice. Massachusetts Institute of Technology (MIT), care, după World University Rankings este prima universitate din lume, îi trece printre absolvenţii săi faimoşi, pe primele locuri, pe... actorii Dolph Lundgren şi James Woods. Apoi urmează Shiva Ayyadurai, inventatorul e-mailului, apoi fizicianul Richard Feynman, apoi cosmonautul Buzz Aldrin, apoi... Partea interesantă este că nici Lundgren şi nici Woods nu au absolvit niciodată MIT. Woods a abandonat ştiinţele politice în ultimul semestru de studii, iar Lundgren a abandonat studiile de inginerie chimică la scurt timp după ce venise la MIT cu o bursă Fulbright. După ce roluri de bătăuş a jucat toată viaţa sa, este greu de crezut că Lundgren are studii foarte serioase de chimie pe trei continente, la Sweden's Royal Institute of Technology Stockholm, la Washington State University, la Clemson University South Carolina şi la University of Sydney. Venea la Boston cu o aură de tânăr star al ştiinţei, dar a preferat o carieră în actorie, alături de modelul jamaican Grace Jones (e de înţeles!).

Brian May a urmat una dintre cele mai renumite universităţi din lume, faimoasa Imperial College din Londra. Aici a făcut studii de matematică şi fizică, obţinând diploma de fizician în 1968. Declină invitaţia de a lucra la radiotelescopul Jodrell Bank Observatory al Universităţii din Manchester, preferând să rămână la Londra, unde cânta în formaţia Smile (doi ani mai târziu, va fonda grupul Queen). În 1970 începe lucrul la o teză de doctorat în astrofizică, abordând o temă despre viteza de deplasare şi modul de reflectare a luminii de către praful cosmic. În 1974 abandonează studiile doctorale, formaţia Queen având deja o notorietate internaţională (în acest an apare albumul Sheer Heart Attack, pentru ca un an mai târziu să apară A Night at the Opera). În 2006 se reînscrie la doctorat şi finalizează teza în 2007, cu un an mai devreme decât anticipase. Una dintre explicaţii este aceea că în tot acest timp cercetările pe tema sa de doctorat au fost minime, ceea ce i-a permis să actualizeze rapid ceea ce lucrase anterior. Astfel, teza a fost acceptată în 2007, după 37 de ani de la începerea acesteia. Îndrumători au fost Jim Ring, Ken Reay şi Michael Rowan-Robinson. În 2008 May îşi susţine teza unde altundeva decât în apropiere de Imperial College, la Royal Albert Hall, sala în care s-au petrecut unele dintre cele mai memorabile concerte rock din istorie.

Împreună cu Sir Patrick Moore (cel cu legea care îi poartă numele) şi Chris Lintott, scrie cartea Bang! - Istoria completă a universului, lucrare tradusă şi la noi. Între 2008 şi 2013 Brian May este cancelar - cu atribuţii de rector - la Liverpool John Moores University (fosta Politehnică din Liverpool), în structura căreia a fost Liverpool College of Art, acolo unde a învăţat şi John Lennon, fără a-şi finaliza studiile însă.

May s-a implicat în studiul asteroizilor, fiind membru al „Fundaţiei Asteroid”, fundaţie care se ocupă de promovarea cunoaşterii în domeniul asteroizilor cu potenţial de impact cu Terra, organizând ca principal eveniment anual „Ziua Asteroidului” (unul din membrii primului Consiliu de Administraţie al fundaţiei a fost Dumitru Prunariu, al 103-lea cosmonaut al lumii).

Brian May este, fără îndoială, un personaj fascinant. El ne-a arătat, în vremurile noastre, cum cele două culturi, cultura umanistă şi cultura tehnică, pot fi regăsite, într-un singur om, la astfel de niveluri de performanţă. Nici nu mai ştii, în cazul lui, ce este profesie şi ce este hobby! Au fost ambele, alternativ, în anumite etape ale vieţii!

Din 2008, la sugestia lui Sir Patrick Moore asteroidul 52665 poartă numele Brianmay. În sistemul solar asteroizii formează o centură. Cât de departe este această centură şi cum putem ajunge la ea? Nu avem nevoie decât de o foaie de hârtie! Dacă împăturim această foaie de 50 de ori, se obţine un pachet înalt de 112.589.901 Km! Adică se depăşeşte orbita lui Marte (în anumite perioade, chestii de traiectorii eliptice etc.) şi se ajunge la centura de asteroizi! Simplu, nu?

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri