Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Toţi salariaţii Instituţiei Prefectului din judeţul Botoşani, cu excepţia prefectului şi subprefecţilor, beneficiază de un sport suplimentar pentru implicarea în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, a confirmat, marţi, pentru AGERPRES, prefectul Dan Nechifor.
Potrivit sursei citate, sporul se ridică la 30% din salariu şi este acordat în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 131/2020, care prevede că "personalul din instituţiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabileşte prin ordin al prefectului la propunerea motivată a şefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea şi modul de implicare în prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi care au presupus un risc suplimentar şi/sau un volum mai mare de muncă".
"Fără să îmi aduc aminte de cele două tururi de alegeri unde colegii mei din Instituţia Prefectului au fost în prima linie, pot să îmi aduc aminte de toate celelalte activităţi în care colegii mei au fost implicaţi în combaterea pandemiei şi trebuie să luaţi în calcul că 25% dintre colegii mei au trecut prin boală", a afirmat Nechifor.
Sporul se acordă, potrivit actului normativ, pe întreaga perioadă a stării de alertă.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |