
Propunerea de buget pe anul în curs a fost afișată pentru dezbatere publică pe pagina de internet a Consiliului Județean. Ca de obicei, proiectul nu este însoțit de o descriere, așa cum fac alte consilii județene la prezentarea acestui proiect.
Bugetul județului pe anul în curs va fi similar, ca mărime, celui de anul trecut: aproximativ 2 miliarde de lei. La fel ca în ultimii zece ani, secțiunea de funcționare a administrației județului și a instituțiilor publice din subordine domină secțiunea de cheltuieli, cu aproximativ 1,6 miliarde de lei. Cheltuielile de investiții sau de dezvoltare acumulează 600 de milioane. Peste 150 de milioane de lei sunt bani care reprezintă transferuri între instituții și care, în mod obișnuit se scad.
- Citește și: Nu ne mai comparăm cu “greii”? Cel mai mare judeţ din ţară are buget mai mic decât Bihorul sau Constanţa
Practic, Consiliul Județean va avea pe mână aproape 920 de milioane de lei (față de un miliard, anul trecut), pentru cheltuieli. Instituțiile din subordine (spitale, școli speciale, unități medico-sociale, Direcția drumurilor județene etc.) vor putea să cheltuiască în total 1,27 miliarde de lei pentru partea de funcționare (inclusiv salarii și utilități) și pentru cea de dezvoltare (investiții). Adică doar cu cca. 7 milioane de lei mai puțin decât a fost propunerea la secțiunea cheltuieli a bugetului inițial pe 2024.
Un sfert din investiții vor fi în învățământ. Toate, din bani europeni
La secțiunea „Învățământ”, investițiile preconizate însumează 139,5 milioane de lei. Fondurile, în majoritate covârșitoare bani europeni (PNRR), vor fi investiți în principal în mobilier, materiale didactice și echipamente digitale (99,7 milioane) și microbuze electrice (35,9 milioane de lei)
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Capitolul „Sănătate” are alocate 136,1 milioane pentru investiții, mai mult de jumătate – 71,7 milioane de lei – fiind direcționate către Spitalul de Copii, pentru extinderea spațiilor medicale, dotarea cu echipamente destinate reducerii riscului de infecții intraspitalicești etc. Alte 16 milioane de lei „merg” la consolidarea a două din cele patru corpuri de clădire ale Spitalului de Pneumoftiziologie.
La „Transporturi”, adică la Drumuri Județene vor ajunge 97 de milioane de lei. Peste jumătate din această sumă, 51,2 milioane de lei, este alocată modernizării DJ 282A, respectiv a celor 10,4 km de drum între Popricani și Larga Jijia. Cu alte 13 milioane va începe modernizarea DJ 282G, proiect care prevede lărgirea drumului de la ieșirea din municipiu până la intrarea în localitatea Aroneanu (de unde se va desprinde o viitoare cale de acces spre Aeroportul Iași) și modernizarea mai departe a drumului până în Rediu Aldei.
- Citește și: Boc: Municipiul Cluj-Napoca are cel mai mare buget, după București. A ajuns la 5 miliarde de lei
Județul va avea buget spre sfârșitul lunii martie
Sinteza proiectului de buget pe anul în curs va rămâne afișată pe pagina de internet a CJ în dezbatere publică până spre mijlocul lunii. Urmează câteva zile pentru examinarea eventualelor observații și propuneri venite de la cetățenii județului – care de regulă nu vin – iar apoi proiectul va fi supus dezbaterii și aprobării în plenul consiliului.
Publicitate și alte recomandări video