Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Bugetul pentru cercetare este anul acesta cu 33% mai mare

GALERIE
cercetare
  • cercetare
- +

Bugetul alocat cercetării pentru acest an este cu 33% mai mare și permite "închiderea" tuturor proiectelor care trebuiau finalizate din Planul Național II, a declarat marți ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Adrian Curaj.Marți, a fost lansat în dezbatere publică a Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare III, ministrul atrăgând atenția asupra lipsei de predictibilitate, în domeniu în condițiile în care proiectul se referă la perioada 2014-2020. 

"Anul acesta am reușit, cred, să reintrăm pe linia bună, este primul an în ultimii șapte când avem o creștere de buget și este semnificativă. Nu este vorba numai de resurse, ci este important cum te uiți la impactul pe care îl aștepți din această investiție, pentru că ceea ce se numește cheltuială pentru cercetare-dezvoltare noi cu toții înțelegem că este o investiție în cercetare-dezvoltare, o investiție care poate să contribuie major la competitivitatea României. (...) Încă o dată, bugetul pentru anul 2016 este cu 33% mai mare, este un buget care ne-a permis să închidem toate proiectele care trebuiau închise din Planul Național II, ceea ce a rămas sunt proiecte contractate anul trecut și proiecte care abia au început implementarea de foarte puțin timp. Avem resurse pentru Planul Național III", a spus demnitarul, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, evaluarea proiectelor de cercetare s-a făcut în ultimii ani cu participare internațională, uneori cu 80% cercetători străini.

 

"Vreau să nu uitați că în toți acești ani, chiar dacă nu am avut resurse, dacă a fost mai puțină predictibilitate, evaluarea proiectelor de cercetare s-a făcut cu participare internațională, uneori cu 80% cercetători străini, minim a fost cu 50% cercetători străini. De ce? Nu pentru că nu putem face noi evaluarea, în România este o comunitate limitată, oamenii se cunosc și de foarte multe ori emoțiile depășesc evidențele, astfel încât colegii noștri participând în echipe în care sunt și cercetători din străinătate reușim cu toții să facem o selecție deosebită a acestor proiecte", a spus reprezentantul MENCȘ. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri