Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Bujor Prelipcean: Mă uit mereu la clujeni și timișoreni și încep să mă înec

GALERIE
bujor prelipcean
  • bujor prelipcean
- +

Interviu cu Bujor Prelipcean, unul dintre cei mai buni violoniști români, managerul Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iași:

- Am discutat acum trei ani despre stadiul Filarmonicii din Iași, când mi-ați spus că regretați mult că nu ați rămas în străinătate. Se păstrează ideea aceasta și astăzi, când lucrurile par că s-au schimbat mai degrabă în rău? Iașul nu mai e în cursa pentru Capitală Europeană a Culturii, publicul pare că se îndepărtează de Filarmonică și doar când cântați la Palas sau în spații deschise vă mai ascultă sute de persoane.

Judecata de valoare adevărată nu trebuie să vină după concertele astea pe care le dăruiesc publicului și ne-am făcut un bun obicei în a cânta, atât la Palas, cât și cu toate celelalte ocazii, cum a fost Festivalul Internațional al Educației unde am avut o prestație foarte apreciată. Aceste daruri însă au fost împlinite de o orchestră profesionistă cum este cea a Filarmonicii, care este lăudată de toți dirijorii și soliștii care vin aici. Dacă ai remarcat, este cea mai împlinită stagiune pe care o trăiesc eu, dar acum nu am citat decât din glasul spectatorilor, dar și telespectatorilor. Am început să difuzăm online concertele cele mai importante. Integrala Beethoven a fost urmărită, concert de concert, într-o medie de peste 50.000 de doritori de artă, de iubitori de muzică. Peste 50.000 pe concert! Este o cifră record. De ce am făcut asta? Pentru că pot acum să scot în lume și să fac o prezență vizibilă pentru această orchestră și acest cor de înaltă performanță.

- Dar totuși, nu simțiți lipsa de apropiere a publicului pe care ți-o dă o sală plină? Sigur că vor fi mulți doritori când transmiți online un concert, pentru că sunt mulți oameni care sunt pasionați de muzică, nu doar din Iași.

Păi concertele noastre au fost receptate în Noua Zeelandă, în Australia, în Patagonia, în Țara de Foc, în Ouagadougou și mai știu eu pe unde.

- Și de asta întreb iar, nu se resimte distanțarea publicului? Ați putea cânta într-un studio și să difuzați întregii lumi.

Păi hai să ne gândim și altfel puțin. Nu este distanța publicului mare dacă mă uit la faptul că acest public a fost mutat de aici, de la sala noastră, unde era obișnuit să vină și care e în buricul târgului, la Teatrul de Copii și Tineret „Luceafărul”? Nu este distanța mare când i-am mutat apoi în sala Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, apoi readus la Teatrul de Copii și Tineret, acum mutat la sala Casei de Cultură a Studenților? Oare publicul ăsta nu s-a plictisit să fie plimbat prin tot Iașul? Mă gândesc și la asta. Trebuie luate în balanță toate lucrurile astea, care sunt extrem de sensibile. Foarte mulți mi-au spus că s-au săturat și că nu mai știu unde e sediul Filarmonicii. Păi sediul e tot ăla, le spun... Dar toate lucrurile la noi în Moldova merg exact așa cum merg cămilele în deșert, cu pași înceți, lâncezi, nimic nu tresaltă de viteză, de ambiția de a face din urbea asta ceva. Măcar să ne uităm la vecinii noștri. Eu mă uit mereu la clujeni și timișoreni și încep să mă înec, nu am aer când văd că alții pot să facă Olimpiade internaționale de matematică, Untold-uri peste Untold-uri, turnee de tenis Fed Cup, mai au și o campioană la fotbal care mă râcâie pe creier. Păi în afară de Filarmonica asta aici, în Iași, care și-a propus lucruri de ambiție, că sunt și eu un om ambițios, ce altceva mai este? Altfel aș putea să conduc și eu economic, cu frâna de mână trasă, în viteza a doua și o las să meargă așa de la sine; că în ultimă instanță așa merg toate filarmonicile din țară. Uită-te și la Filarmonica „George Enescu” din București. Păi iese ea în evidență cu ceva? Absolut nimic; programe normale, au abonații lor de ani de zile și trăiesc foarte mult din închirierea sălii Ateneului, care le aduce o grămadă de bani, eu ce sală să închiriez? Că ar fi o grămadă de evenimente de făcut.

Aș fi avut și eu ce să fac cu spațiile Universității de Arte din Casa Balș

- Au fost multe promisiuni ca săli pentru Filarmonică. Era o perioadă în care vi se promitea un sediu nou la fiecare săptămână - cel mai proaspăt era Victoria.

Mi s-a promis Victoria, cinematograful Victoria, dar din proaspăt au trecut anii și s-a învechit marfa. Nici la Republica și nici în alte locuri.

- Am înțeles că aveți în sfârșit aprobarea să faceți în curtea Filarmonicii proiectul cu noua clădire pentru sala de spectacole despre care ați mai declarat public. E proiectul dumneavoastră și Maricel Popa spune că aceasta este „noua operă” de care vorbea Dragnea când s-a schimbat ultimul Guvern. Cum merg lucrările?

Proiectul ăsta este aprobat, uite-l aici pe birou, e pregătit complet. Nu am primit însă o singură aprobare - ghici de unde? Vecinii. Nu mă lasă vecinii să construiesc. Universitatea de Arte și Colegiul Octav Băncilă. Semnul mirării și al exclamării. Așa că am cerut lămuriri. Dacă apăsam pe pedală, puteam să fac și fără aprobarea vecinilor, dar am zis - ia să văd eu cine a scormonit, cine a dat ideea acestei opoziții? Că perimetrul ăsta aparține Consiliului Județean, deci Filarmonicii! Cine nu este de acord? Dar știi de ce am luat piciorul de pe pedală? Că între timp am reușit să pun față în față două entități extrem de importante pentru mine - pe monseniorul Petru Gherghel, care este șeful Diecezei Catolice aici în Iași, un om deosebit, și pe președintele Consiliului Județean, Maricel Popa. În sfârșit am reușit să îi aduc față în față, a fost și doamna rector Atena Simionescu, care a renunțat la ceva ce, de fapt, nu a făcut ani de zile, cum așa era în convenția respectivă - să finalizeze toată construcția. Nimeni nu s-a supărat, au renunțat la acest proiect și începe acum un proiect nou în care suntem în faza în care clădirea a fost descentralizată, ca să folosesc un cuvânt des întâlnit pe gura politicienilor astăzi. Imobilul a fost împărțit în trei tronsoane. Casa Balș, care este deja reparată, găzduiește la parter Filarmonica și etajele superioare sunt ale Universității de Arte. Precizez încă o dată că dacă Filarmonica nu ar fi cedat aceste spații, etajul I și etajul al II-lea, tot spațiul era al Filarmonicii.

- Nici nu vă puteau ajuta spațiile de mai sus să aveți o sală de concerte.

Domnule, eu știu ce puteam să fac din spațiile astea că eu am mai făcut spații să producă bani. M-aș fi priceput ce să fac și cu Sala Eduard Caudella de deasupra. Crede-mă că mintea mea umblă și funcționează atât de bine când este vorba de a face rost de bani... Chiar îmi pare rău că mi-am canalizat mare parte din energia mea administrării Filarmonicii, în funcția asta de manager, că dacă eram un privat eram astăzi mult mai ajuns cu banii. Dar nu banii aduc fericirea, ci numărul lor (râde). Am marșat pe această nouă idee și mă bucur că în momentul acesta mapa este la semnat, am intabulat deja cele două tronsoane nereparate, preia Consiliul Județean această nouă reconstrucție. Să dea Dumnezeu ca în 2-3 ani să putem avea acest sediu! Dar momentan suntem în acest punct.

- În ce constă preluarea de către Consiliul Județean, se vrea implementarea unui proiect european, se vor face lucrări din fonduri proprii?

În momentul în care preia Consiliul Județean există trei căi de rezolvare - fie prin bani proprii, că, har Domnului!, din câte am înțeles au mai rămas și de la Aeroport; se poate face pe proiect european și se poate face printr-un drum pe care, pentru mine, scrie deja închis - cu fonduri de la Compania Națională de Investiții. O instituție care oricum va trebui să construiască, am înțeles, într-un termen foarte scurt, patru sau cinci stadioane pentru că România va găzdui în 2020 acest campionat european. În momentul acesta ni s-a și spus deja că ei primesc proiecte, dar un proiect care se derulează în zece ani nu ne interesează. Primele două variante sunt cele pe care vom bate monedă. Dar să vedem întâi depășită faza acestor hârtii care se mișcă.

- Universitatea a avut o inițiativă în contextul acesta și când s-au deschis noile direcții de finanțare europene pe 2014-2020 au spus că nu au găsit, cu toți experții pe care i-au consultat, o linie pe care să poată să încadreze Filarmonica. De asta vă întreb ce s-ar schimba dacă ar prelua CJ-ul această inițiativă?

Există experți și experți. Eu nu știu ce experți a adus universitatea, mai bine zis îi știu, dar nu le dau titlul de experți. Sunt niște personaje care poate au construit niște vile arătoase pe undeva, dar pentru treaba asta - experți care să se ocupe de fonduri europene - sunt foarte puțini oameni pricepuți la noi în România. De aia absorbția este atât de redusă. Or aici, la Consiliul Județean, am întâlnit un birou de experți care a atras deja fonduri europene, deci oamenii care lucrează acolo se pricep să facă acest lucru, asta este speranța mea. Suma nu este atât de mare, ar fi vorba de vreo 12 milioane de euro pentru ambele corpuri, nu este o sumă care să scandalizeze pe nimeni.

- La ce vă gândiți - o recondiționare, cu elemente de modernizare, aducerea la felul în care arăta sau e necesară și o recompartimentare?

Nu, o recompartimentare nu trebuie. În clădirea principală avem doar sala de concerte și tot ceea ce înseamnă ansamblul sălii, în timp în corpul mic este și mai simplu, că jumătate de tronson este deja reabilitat. Deci nu mai trebuie refăcută decât bucățica respectivă. Dar trebui făcute studii de fezabilitate, aici se pierde timp foarte mult.

- Dacă stăm și ne gândim, sunt aproape zece ani de când a început primul proiect de reabilitare a Filarmonicii - la nivelul Casei Balș. Flaișer, Adomniței, Nichita, Chirica și Maricel Popa. V-ați pus încrederea că se va rezolva ceva în ultimii zece ani, ca într-un ciclu, în spatele unei mulțimi de oameni politici.

Ce înseamnă că mi-am încrederea într-un om politic? Că am sperat că se rezolvă ceva. Eu ce pot altceva pot să fac, dacă nu să investesc încredere în oameni? Mă agresase în fața Filarmonicii o doamnă care a coborât din tramvai, care m-a recunoscut și mi-a spus „domnule director, cum suportați acest lucru, de ce nu refaceți această filarmonică?”. I-am răspuns că dacă ar fi coborât dintr-un Rolls Royce îi ceream să îmi dea bani, dar faptul că a coborât din tramvai îmi arată starea ei financiară - cam așa este și starea mea. Cum să repar eu, că sunt slujbaș al statului, cu ce bani să repar eu? Trebuie să mă adresez fie primăriei, fie Consiliului Județean, și mai departe lui Dumnezeu să îmi asculte rugăciunile mele și ale celor care iubesc Iașul, cultura și filarmonica. Ce altceva putem face decât să ne rugăm? Ne rugăm în fața unor oameni care au promis, creându-și capital politic, păcălind mai mult sau mai puțin pe naivii care i-au ales în funcție. Ei au spus, caravana a trecut mai departe și eu am rămas să cânt cântecul ăsta de lebădă rănită.

- Păi ăla ar fi ultimul pe care l-ați cânta.

Stai că nu e cântecul lebedei! Am speranța că se va rezolva. Dar să vedem, cine știe, poate mă așteaptă și pe mine un cântec de adio.

- Nu mi-ați răspuns dacă mai regretați că ați rămas în țară.

Regret în continuare și nu am de ce să mă ascund. Îmi pare rău că, la vremea respectivă, nu am rămas în străinătate, dar atunci eram tânăr. Acum, de pildă, nu aș mai face pasul ăsta. Poate regret, pe undeva, că nu a făcut pasul fiul meu, care este medic specialist în medicină de urgență. Asta este o specialitate foarte căutată în străinătate, dar în același timp mă și bucur și mai mult că e acasă și că el nu își dorește deloc să plece de lângă noi. E o excepție care chiar întărește regula. În ultimă instanță îmi arată și că eu sunt un om care n-a adunat multe lucruri o viață întreagă. Toți colegii mei și-au făcut vile, case, mașini scumpe etc. Eu sunt un tip care a trăit mult mai idealist – am crescut câini, am crescut oameni, studenți foarte mulți cărora le-am întărit aripile și i-am învățat să zboare. Tot spre Vest, bineînțeles. Dar eu nu am făcut-o, pentru că dacă nu am făcut-o la vremea când trebuia să o fac nu mai are rost să încep acum. Am și întâmpinat o rezistență din partea colegilor mei de cvartet, căruia chiar eu îi dădusem viață.

- A contat foarte mult cred, mai degrabă v-a fost asta ancoră decât altceva.

A contat fiindcă, din punct de vedere artistic, puteam să trăiesc și singur - eram un violonist suficient de stabil și aveam locuri multe unde să plec în străinătate.

Dacă era un campionat, ca la fotbal, Filarmonica din Iași era campioană națională

- Ați rămas în țară și avem acum la Iași o orchestră recunoscută la nivel internațional și...

Național! Național și internațional. Ai spus numai internațional, dar până la nivel internațional este cel național, aici mi-a fost greu să câștig rezonanță în propria țară. Aici este bătălia, aici trebuie să fii campion. Dacă era un campionat ca la fotbal, Filarmonica din Iași era campioana națională. Dar cine știe lucrul ăsta? Se face vreun clasament? Cu ani în urmă, la Europa Liberă se tot spunea, după concertele de-afară, că am rămas în străinătate. Ei bine, nu, noi ne-am întors mereu acasă. Fiindcă legea asta de a fi cel mai bun în țara ta este o lege nescrisă, dar sfântă. Și despre cvartetul Voces se spunea că aparține primelor zece mari cvartete din lume. Domnule, așa este părerea criticilor, dacă citeam pe vremea aia revista „das Orchester”, care e adresată doar specialiștilor, sau The Strad, revistă londonez, sau Columbia Artists, de peste ocean, era foarte des invocat cvartetul Voces și era lăudat. Dar parcă era și frumos faptul că proveneam dintr-o țară estică, o țară cu multe minuni din toate punctele de vedere. Pe vremea aceea avem și cele mai bune cvarteturi din lume, cele mai bune filarmonici, și chiar o echipă de fotbal printre campioanele europeane. De ce s-au rupt toate astea? De aceea spun - aș fi rămas; îmi pare rău că nu am rămas în afară.

- Și în contextul acesta, cum îi ținem pe artiștii buni pe care îi aveți la orchestră în țară, când bănuiesc că tentațiile erau la fel de mari, poate mai mari decât cele când erați dumneavoastră tânăr?

E greu de răspuns în general, dar este ușor pentru mine. Foarte mulți dintre tinerii care au rămas aici în orchestră la noi sunt foarte buni, ar putea imediat să plece în străinătate și să își găsească loc. Au rămas pentru că o parte au vrut să rămână lângă mine, lângă membrii cvartetului Voces, au văzut ce am făcut cu cvartetul „Ad libitum” de pildă, au văzut că parte din studenții mei, cei glorioși de tot de care vorbesc, Dragoș Mânza, Remus Azoiței, Cătălin Desagă și alții ca ei, se plimbă la nivelul zero, au intrat în stratosferă, sunt cosmonauți deja. Restul au înțeles repede de tot că munca din străinătate e grea și că aici încă mai sunt locurile asigurate pe bani buni, pe o orchestră care deocamdată este plătită cel mai bine din România. Au un mediu de lucru de mare calitate, un mediu în care se simt bine, sunt favorizați, se simt ca acasă. Și eu cred că oamenii vor să fie acasă și să trăiască acasă. Nu cred că duc dorul de străinătate. Ii interesează și câștigul, este firesc, toți au nevoie de casă, mașină, lucruri care nu sunt lux, sunt necesități. Și atâta timp cât se pot satisface, ei rămân aici, sub aparenta vrajă a carismei pe care o am eu față de ei și a dragostei cu care mă recompensează, dar și pentru bucuria de a cânta în acest colectiv. Eu așa îmi explic. Altfel, mă uit la un fost student de-al meu, Tudor Păduraru, pe care l-am ajutat să ajungă a Viena, la clasa unei profesoare deosebită. Zilele trecute a venit și m-a întrebat dacă poate să mai studieze vara în vacanță în Filarmonica. Îmi spune că își caută de lucru, că acum cântă la Orchestra Radio din Viena, dar nu e pe post, ci pe perioadă determinată, dar mai scurtă, mai lungă, cum au și ei nevoie. Dar a aflat că în toamnă va fi un concurs pentru un post și se pregătește alături de alții 130-150 care vin să dea concurs. I-am spus curaj și baftă. Dacă nu îl ia? A spus că trăiește mai departe așa și m-a întrebat dacă mai am un post liber aici în orchestră. Mai este, i-am răspuns, dar nu pentru multă vreme, că vin din spatele lui alții care nu vor să plece la Viena și vin, dau concurs și ocupă postul ăsta. Se vor ocupa și posturile la Iași, o să mai rămână la Bacău, la Botoșani, dar în curând și alea vor fi ocupate. A spus că mai încearcă la Viena poate are noroc. În Germania, de exemplu, se cer participări la concursuri internaționale la angajare. Păi vezi? De pildă Mălina Ciobanu a plecat de la mine, ea este tot în stratosferă, dar încă învață, n-a dat piept cu greutăți, să vedem ce face acum la Concursul „George Enescu”. Îi țin pumnii și mă gândesc la ea, fiindcă concursul e concurs, nu te iartă. Vin și ruși foarte bine pregătiți, că fosta școală sovietică, care era ca fosta școală românească, este și astăzi. Noi am schimbat sistemul de învățământ, ei îl au tot pe ăla, doar că se numesc Rusia și nu Uniunea Sovietică. Învățământul la ei e la fel de beton armat cum era odinioară și la noi. Acum, la  noi am văzut că se intră la licee și cu media 3. Unde ai mai văzut așa ceva? Păi da, că trebuie să își ocupe locurile, să își facă profesorii norma. Ăsta e sistemul. Dar se schimbă ceva din sistemul nostru dacă eu îi critic pe x, y ,z? Caravana trece, eu, câinele, latru, ea se duce mai departe în liniște.

- Păi s-ar duce mai bine dacă am tăcea cu toții?

Eu le-aș cânta la vioară. M-aș duce în Parlament când au de votat legi, le cânt o sonată de Bach și sunt ferm convins că ar deveni mai buni. Ar fi un fel de îmblânzire a scorpiei prin muzică.

- Credeți în puterea asta a muzicii de a îmblânzi și pe cei de neîmblânzit?

Eu cred că da. Le-aș face cadou Arta Fugii la mai mulți oameni, din ăștia înrăiți în sufletul lor, plini de rău pe dinăuntru, și cred că ar deveni mai buni. Cred că muzica are și capacitatea de a repara oameni, de a-i vindeca.

Când îi aud pe unii parlamentari sau miniștri vorbind mă apucă râsul

- Ce părere despre implicarea civică a artiștilor? Sunt oameni care au luat poziții publice și care au spus că noi, artiștii, susținem societatea și nu e corect ce se întâmplă acum. Credeți că ar trebui să aibă această implicare socială sau să rămână în lumea artei?

Nu cred că artiștii ar trebui să stea deoparte, pentru că artistul cetățean este artistul care îmi place mie. Ce, mie nu mi-ar sta bine să stau la pescuit în loc să mă ocup de hârțoagele Filarmonicii? Nu ar fi fost mai bine să stăm pe o terasă la o cafea la aer curat, uite că s-a făcut și vreme frumoasă, fără să ne implicăm în viața cetății? Este o gândire falsă sau una care nu e pentru mine. Nu sunt un om care să stea deoparte uitându-mă cum suferă copiii. Mă deranjează fizic, mă doare fizic faptul că sunt atât de mulți oameni cu bani în România care nu fac nimic pentru copii. Mă uit la toate siteurile astea, sunt multe organizații de ajutorare a copiilor - dați 2 euro prin SMS pentru cutare. Cum să dai 2 euro, de ce numai 2 euro? Dă 20, 200, 2.000 de euro! Sunt atâția care pot salva cu banii lor copiii care au nevoie. Recent am avut o pledoarie cvasi-publică despre implicare oamenilor de artă în toate aceste probleme care înseamnă ajutorarea celor necăjiți, a copiilor, a politicienilor care sunt loviți de amnezie și orbiți de interese obscure. Unii dintre ei intră acolo, în această mare adunare românească, cum era înainte Marea Adunare Națională. Dar ei intră acum ca deputați, ca senatori, și deodată devin amnezici, orbi, surzi și incapabili să mai priceapă. De ce? Au ajuns unii chiar fără școală acolo... mă uit cum vorbesc, cum se exprimă și mă refer și la niște miniștri dacă vrei. Când deschid gura mă apucă râsul, unii își cer scuze că nu sunt vorbitori, sunt oameni de acțiune. Și nu știi mă să vorbești în limba română nimic? Spune și tu două vorbe acolo, de ce ți-au dat ăștia girul, că și în fața comisiei aia care te-a făcut ministru ar trebui să bâlbâie vreo două-trei vorbe! Lucrurile astea nu pot să mă lase fără replică și de aceea aș iniția, aș face eu un ONG din ăsta, o asociație în care să se înscrie toți artiștii care doresc să fie vizibili și care vor să lupte.

- Și în tot contextul de acum, credeți că România mai are vreo șansă?

Da! Da! Cred în șansa României, altfel mi-aș lua păpușile, m-aș duce la pensie și aș trăi citind ziarul. Că așa se întâmplă cu „viața de civil”... nu am timp de pescuit, de vânătoare, fiindcă sunt probleme de rezolvat. Nu pot să zic că nu am avut timp să fac lucrurile care trebuiau făcute că m-am dus la pescuit. Între noi fie vorba, lucrurile acestea trebuie să coloreze cumva existența. Dar a mea este deja dedicată unui scop și dacă reușesc, dacă mă ajută Dumnezeu să pornesc toată treaba până în anul de grație 2021, voi fi fericit, foarte fericit.

- De ce 2021?

Pentru că până atunci am contractul cu Consiliul Județean pentru acest mandat de manager.

- Și apoi pescuit și vânătoare?

Vom vedea, nu vreau să îl întrec pe Holender în această meserie de manager, în această luptă, în această oportunitate. Dar mi se pare că s-ar putea să-l întrec.

- Păi el a fost 20 de ani directorul Operei din Viena.

20 de ani împlinesc anul viitor, sunt din februarie 1999 manager.

Ca manager, trebuie să îți alegi un profesor. Am greșit eu cu Holender? Nu cred

- Mai păstrați legătura cu Ioan Holender?

Da, este unul dintre cei cu care mă sfătuiesc cel mai des. Are o experiență vastă și un simț extraordinar de bun în a alege, dar trebuie și de la el luat cu măsură unele lucruri. A ajutat foarte mult Timișoara, se și vede ajutorul lui că Timișoara a fost alegerea ca viitor oraș al culturii europene.

- Vorbeați de un moment în care erați în biroul lui Gheorghe Nichita cu Ioan Holender și îi făceați propunerea primarului Iașului că strategia culturală a orașului să o facă Holender.

După discuția pe care am avut-o a spus că vrea 70.000 de euro pe an, dar a fost prea mult pentru primărie. Păi ia împărțiți, mă, fraților, 70.000 de euro în 12 luni și o să vedeți că un fotbalist de la CSMS-ul ăsta, cum se cheamă acum, primește un salariu mai mare decât ar fi primit Holender. Vorbesc de ultimul fotbalist, nu din ăia de vârf care acum au și plecat de la echipă. Deci omul acesta ar fi spus, prin contract, că lucrează pentru promovarea Iașului într-o formă vizibilă din punct de vedere european. Nu s-a mai făcut nimic. El m-a sunat, om de bun simț, și m-a întrebat dacă s-a mai întâmplat ceva cu discuția pe care am antamat-o. I-am spus că, la cum văd eu lucrurile, capra-i cam moartă. Nu e nimic, mi-a zis, o să îi întreb la Timișoara pe timișorenii mei și uite că i-a întrebat și s-a realizat foarte bine.

- S-a realizat, dar uitați că acum, la final, după ce s-au trezit cu sacii în căruță, timișorenii l-au cam respins și a plecat supărat pe ei.

Așa se întâmplă în România, asta este tipic românește. Așa suntem noi, uităm repede tot cine a făcut bine, comentăm întotdeauna și îl iubim pe ăla de care avem nevoie numai cât e nevoie. E balcanică treaba, nu avem ce să îi facem. Eu am să rămân prieten cu Holender toată viața pentru că este un om cu mare valoare și de la oameni de genul ăsta poți să înveți foarte multe dacă ai minte să pricepi din tot ceea ce îți spun ei. Ca manager, trebuie să îți alegi un profesor. Am greșit? Nu cred.

Dacă aș avea 50.000 de euro, l-aș aduce pe Plácido Domingo și din banii de bilete Filarmonica ar trăi doi ani

- Ioan Holender a adus în ultimii doi ani în discuție niște chestiuni, printr-o serie de apariții publice destul de rare în România.

Și prin care a supărat foarte multă lume.

- I-a supărat, da, și a adus în discuție conceptul acesta că atât de subfinanțată cât e cultură în România, există în continuare pârghii prin care se sifonează bani și se trag fonduri deoparte. Credeți în asta?

Pun și eu acum o întrebare și mă prefac că sunt naiv, chiar dacă nu sunt. Dar cei care finanțează nu au comisii de audit așa cum am eu, care mă întreabă „dar ai dat banii, l-ai plătit pe ăla, de ce, cum l-ai plătit”? Îi dai unui... nu știu cum să le spun, că în categoria asta intră și nume celebre, dar și nume gen N.N., neica nimeni, necunoscuți celebri. Și nu te întreabă nimeni când dai din banul statului? Că mie de fiecare dată auditul îmi toarnă în urechi plumb fierbinte – atenție că ați folosit aici banului statului. Dar când dai pentru o producție zeci de mii de euro, ăia nu sunt banii statului? Cine ți i-a dat? Tot statul, de la un județ, o primărie, de la Ministerul Culturii. Dar nu vorbim de nimeni acum, nu?

- Nu vorbim de nimeni dar vorbim de o practică pe care și domnul Holender o descrie ca fiind constantă și care spune așa - în unele instituții de cultură, chiar și din Iași, se dau contracte de 35.000, 50.000 de euro pentru diverse spectacole.

Doamne, dacă aș avea banii ăștia, l-aș aduce pe Plácido Domingo să dau un concert pe stadionul municipal, îl umplu și am bani să țin doi ani Filarmonica doi ani doar de acolo.

- Vi se par sume normale?

Nu există sume normale când vorbim de sumele astea, sunt complet anormale. Sau, mă rog, poate artistul face suma respectivă. Cunosc „artiști mari” care primesc sume astronomice. Dar există și artiști foarte mari care, la un moment, spun „hai să cânt și în locul ăla”, mă duc să le fac o bucurie oamenilor de acolo. Cum vin la mine somități mari de tot, și soliști și dirijori? Toți tinerii care se duc și cântă în străinătate pe zeci de mii de euro, când vin aici încasează de la Filarmonică maximum un onorariu de 1.000 de euro. Și le spun că nu pot să te plătesc mai mult. Dar vin pentru Iași, pentru mine, pentru onoarea de a cânta cu această orchestră. Că n-aș putea să îi dau 40.000 de euro sau 50.000 de euro niciunuia din ăștia, deși ei chiar îi merită. În străinătate iau bani mulți, dar ăia au bani, tratează altceva.

- Deci să ne așteptăm să îl vedem pe Plácido Domingo la Iași?

Chiar vreau să spun ceva: eu nu mi-am calculat niciodată viața în bani. Dacă eram puțin mai deștept și nu mă aruncam cu capul să fac un bine Iașului, orchestrei Filarmonicii... În 1999 când am preluat-o era dezbinată, erau numai bisericuțe, se distrugea, plecau toți și se alegea praful, se certau între ei și era o luptă intestină pe care numai un om echilibrat putea să o gestioneze, să o tempereze și să îi pună la treabă la toți. Cu asta chiar mă laud. Dar ce era dacă eu, în prietenia mea mare cu Holender, ascultam sfatului lui, când mi-a spus să nu vin manager și să ne deschidem o agenție de impresariat? Munceam mult și acolo, dar lucram doar pentru mine și familia mea.

Interviu realizat de Cătălin HOPULELE

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri