Bulgaria își închide granițele începând de mâine pentru cei din afara UE. Până când e valabilă restricția
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 22.01.2021

Bulgaria își închide granițele începând de mâine pentru cei din afara UE. Până când e valabilă restricția

GALERIE
granite, bulgaria
  • granite, bulgaria
- +

Bulgaria își închide granițele pentru cetățenii din afara UE, cu excepția unor state care au fost anunțate separat pe o listă. Măsura intră în vigoare pe 1 decembrie și va dura până pe 31 ianuarie 2021, scrie Sofia Globe.

Ministerul Sănătății de la Sofia a anunțat luni restricții pentru călătorii care intră în țară începând de mâine, 1 decembrie, până pe 31 ianuarie 2021, potrivit Sofia Globe.  

Fac excepție de la restricția de intrare în Bulgaria: cetățenii bulgari, cetățenii statelor UE și ai Spațiului Schengen, cetățenii din Marea Britanie, persoanele care au rezidență permanentă în Bulgaria sau stele UE.

Pe lângă aceștia, mai sunt exceptați de la restricția de intrare în Bulgaria cetățenii care vin din următoarele țări: Australia, Canada, Noua Zeelandă, Japinia, Coreea de Sud, Tailanda, Israel, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Tunisia, Rwanda, Uruguai, Georgia, Ucraina, Belarus, Moldova, Macedonia de Nord, Serbia, Albania, Kosovo, Bosnia-Herzegovina și Muntenegru. 

În afară de excepții pe bază de cetățenie, mai sunt excepții pe baza profesională: medici, oameni de știiință, lucrători sociali, muncitori sezonieri în agricultură sau turism, oficiali de stat etc.

Persoanele care fac obiectul acestor excepții pot, de asemenea, să tranziteze Bulgaria.

Dacă vin din țările exceptate, persoanele cu drept de intrare în Bulgaria nu trebuie să prezinte un test PCR negativ. În schimb, dacă vin din țări pe lista celor interzise, persoanele cu drept de a intra în Bulgaria trebuie să prezinte un test PCR făcut cu maximum 72 de ore înainte. 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Maia Sandu la Bruxelles, Igor Dodon - la copcă

Radu POPESCU

Maia Sandu la Bruxelles, Igor Dodon - la copcă

Preşedintele Maia Sandu şi-a început mandatul fără un guvern funcţional, cu un parlament majoritar ostil şi cu hoarde de hoarde de tonomate de presă asmuţite asupra sa. Însă Maia Sandu şi Republica Moldova au în acest moment cel mai puternic aliat, sprijinul extern al partenerilor de dezvoltare, iar acest lucru dă speranţa că toate lucrurile se pot rezolva, pas cu pas.

Filmuletul zilei

opinii

O poveste sordidă

Alexandru CĂLINESCU

O poveste sordidă

Dezvăluirea a fost făcută prin intermediul unor cărţi, literatura, substituindu-se actului de justiţie, având aşadar - teoretic cel puţin - şi o funcţie terapeutică. Ceea ce nu-i absolvă pe cei care, din inconştienţă, din spirit de castă ori din dorinţa de a provoca au tolerat sau chiar au încurajat tot felul de aberaţii.

Caruselul filmelor „de Crăciun”

Nicolae CREŢU

Caruselul filmelor „de Crăciun”

Îmi dau seama că „de Crăciun”, volens-nolens, sună comercial Şi de-ar fi numai gândul că, an după an, vine o perioadă dominată de febra pregătirilor pentru Sărbătorile de iarnă şi că, în acel climat, le vine rândul să placă şi „poveştilor” de Crăciun de pe ecranul mare sau mic, şi tot ar conta, nu? 

Tutoriat

Codrin Liviu CUȚITARU

Tutoriat

Drăguşilă a fost întrerupt de un tinerel apărut subit lângă noi: „Nenea îndrumătoru’, nenea îndrumătoru’, ce bine că te întâlnesc! Plănuiam să te textuiesc, dar mai bine-i face-to-face. Sunt Ţiţi Bâtă de la anul I. Nu vrei să mergi matale la Becanat să-mi iei adeverinţă de student? Îmi trebuie iute pentru abonamentul la transporturi.”

pulspulspuls

Probleme mari în micul paradis liberal ieşean

Probleme mari în micul paradis liberal ieşean

Dacă despre Peni Hill se ştie de mult prin târg că e un veritabil tiriplici politic, care nu se pricepe decât la comisionat şmenuri, pe care oricum nu le aranjează el de frică, ci i le antama şi apoi i le servea servantul amic de şpriţuri Habarnagiu, şi că la combinaţii politice pică mereu de papă-lapte, iote-te, stimabililor, auzim că prin zona liberalilor ieşeni mai hârşâiţi începe zice-se că uşor-uşor să se instaleze cam acelaşi sentiment, că dom’ Costel al lor ar fi din acelaşi aluat de pizza ca şi Peni: moale, prea gros, cu goluri, başca nesărat. 

Caricatura zilei

8x8

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.