Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Bullying rural: ani de închisoare pentru doi vlăjgani care au umilit crunt doi copii în mijlocul drumului

Judecătorii par să fi ţinut cont în luarea deciziei de faptul că agresiunile s-au făcut pur şi simplu fără motiv, doar din dorinţa de a umili şi provoca durere.

GALERIE
inchisoare
  • inchisoare
- +

Doi tineri din localitatea Podolenii de Sus, comuna Cozmeşti, au fost condamnaţi după ce, fără niciun motiv, au sechestrat şi agresat doi minori de 15 şi 16 ani. Elvis Bogos a primit o condamnare de cinci ani şi jumătate de închisoare cu executare, în timp ce un amic de-al său, Ilie Partenie, a fost condamnat la patru ani şi trei luni de închisoare cu executare. 

Pedepsele celor doi sunt definitive, ca urmare a unei decizii luate de Curtea de Apel Iaşi. Cei doi au comis fapta chiar de sărbătoarea Sfintei Parascheva, în ziua de 14 octombrie 2017. În acea seară, victimele au mers la un bar din Podolenii de Jos şi, când au vrut să plece spre casă, pe drum au fost oprite de cei doi inculpaţi. Unul dintre agresorii este verişor de-al unuia dintre minorii bătuţi, minorul fiindu-i frică de Andrei Bogos, despre care ştia că este agresiv. Fără niciun motiv, agresorii i-au sechestrat în drum pe minori, lovindu-i cu pumnii şi picioarele. La un moment dat, Elvis Bogos le-ar fi spus celor doi minori să se aşeze în genunchi, lovindu-i peste cap şi corp.

„La un moment dat, Bogos Elvis şi-a aprins o ţigară, iar în timp ce fuma, l-a atins cu ea de două ori, intenţio­nat, pe obrazul drept şi în zona gurii pe minorul B.A. În tot acest timp, cât erau agresaţi fizic, Bogos Elvis le adresa celor doi minori ameninţări cu acte de violenţă, respectiv «vă bat, dacă încercaţi să fugiţi, vă omor, vă tai», fapt ce le-a indus un sentiment profund de teamă şi insecuritate“, se arată în motivarea judecătorilor. În cele din urmă, minorii au mers acasă şi le-au povestit părinţilor ce au păţit. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri