anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 07.08.2020

Bundestagul adoptă legea abandonării cărbunelui în Germania până în 2038

GALERIE
mina carbune
  • mina carbune
- +

Organizaţii de apărarea mediului manifestau vineri, în favoarea accelerării părăsirii cărbunelui, la Berlin, unde Bundestagul a adoptat legea abandonării - până în 2038 - a cărbunelui ca sursă a producţiei de electricitate, cu scopul de a permite Germaniei să-şi atingă obiectivele în lupta împotriva modificărilor climatice, relatează AFP şi Reuters.

Legea prevede alocarea unor fonduri în valoare de peste 50 de miliarde de euro operatorilor centralelor pe cărbune, producătorilor de lignit, regiunilor şi salariaţilor afectaţi de această politică de tranziţie la energie regenerabilă.

Activiştii denunţă politica în domeniul luptei împotriva încălzirii globale a Gvernului Angelei Merkel, care stabileşte, consideră ei, un termen prea îndepărtat în vederea abandonării cărbunelui şi prevede indemnizaţii prea mari pentru exploatanţii minelor care urmează să fie închise.

Activişti din cadrul Greenpeace au desfăşurat în faţa sediului Reichstagului, sub inscripţia ”în numele poporului” gravată pe faţadă, o banderolă care îndeamnă la ”un viitor fără cărbune”. ”Societatea civilă va continua să acţioneze în vederea unei eliminări a cărbunelui, compatibilă cu Acordul de la Paris, până în 2030, în Germania”, a anunţat Christoph Bals de la ONG-ul Germanwatch.

În clădire, ministrul Economiei Peter Altmaier şi-a apărat textul în faţa deputaţilor din Bundestag, camera inferioară a Parlamentului german, apreciind că ”epoca energiilor fosile se termină în mod iremediabil în Germania prin această decizie”. El i-a îndemnat pe opozanţi ”să nu minimalizeze” textul. Germania a stabilit un calendar în vederea închiderii fostelor centrale pe cărbune - începând cu un prim bloc la sfârşitul lui 2020 -, însă lasă, în mod paradoxal, noua centrală ”Datteln 4” să intre în serviciu în vestul ţării, spre marea nemulţumire a activiştilor împotriva cărbunelui.

Adoptată într-o şedinţă de Guvern la sfârşitul lui ianuarie, după luni de negocieri, sub presiunea tot mai mare a apărătorilor mediului, legea cu privire la sfârşitul cărbunelui (”Kohleverstromungsbeendigungsgesetz”) prevede posibilitatea ca termenul-limită al renunţării la cărbune, în 2038, să fie devansat cu trei ani, în funcţie de bilanţurile de etapă din 2026 şi 2029.

Berlinul a promis totodată să împartă suma de 4,35 de miliarde de euro ca indemnizaţii între exploatanţii centralelor pe cărbune, iar 40 de miliarde de euro mai multor regiuni miniere, ca ajutor de redresare în urma renunţării la această energie fosilă. Într-un plan adoptat în decembrie, Germania şi-a stabilit obiectivul de a scădea cu 55% emisiile de gaze cu efect de seră până în 2030, faţă de nivelul din anii '90, când ştia deja că avea să-şi rateze obiectivele în domeniul încălzirii globale din 2020.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Poli - foarte bună în culise, slabă pe teren!

Ovidiu MINEA

Poli - foarte bună în culise, slabă pe teren!

Cocoşată în continuare de datorii, fără surse de finanţare clare, cu foarte puţini jucători decenţi sub contract şi cu mulţi salariaţi care consumă degeaba banii clubului, Poli poate cădea oricând în abis dacă nu schimbă radical modul de lucru.

Filmuletul zilei

opinii

Aplicaţii injurioase

Codrin Liviu CUȚITARU

Aplicaţii injurioase

Maşina se supărase că recalcitrantul conducător auto nu-i respectase instrucţiunile şi a decis să-l ejecteze. Martorii incidentului povesteau că Etonel înjura de mama focului din copac, în timp ce vehiculul îi imputa ca un apucat: „Dobitocule, când spun să mergi la dreapta, păi să mergi la dreapta, tu-ţi iezii mă-ti de pamblicar!”

Despre activitatea bancară

Alin ANDRIEȘ

Despre activitatea bancară

În ultimul deceniu, atât în România, cât şi în alte ţări, băncile sunt printre cele mai blamate instituţii. Acestea sunt acuzate, de multe ori pe bună dreptate, că sunt interesate doar de obţinerea unui profit cât mai ridicat şi că profită de puterea de piaţă, dar mai ales că sunt lipsite de etică şi responsabilitate socială. 

Gândirea liberă, limpede şi reacţionară

Florin CÎNTIC

Gândirea liberă, limpede şi reacţionară

Cum trăim timpuri apăsătoare în care comandourile ideologice ale stângii impun, asemenea fasciştilor anilor 30, violenţă şi castrare pentru libertatea de expresie, e reconfortant să regăseşti, măcare insular, câte o voce critică şi nealiniată.

pulspulspuls

Politichie şi poveşti cu teancuri de coco ascunse printre panseluţe şi zarnacadele

Politichie şi poveşti cu teancuri de coco ascunse printre panseluţe şi zarnacadele

Ehehei, apăi, dragi telespectatori şi simpatice telespectatoriţe, dacă tot a venit vremea dezvăluirilor din lumea cea ascunsă a manevrelor cu otorizaţii de milioane de coco din târg, haideţi să vă mai spunem niscai chestiuni mai vechi, ţinute la beci până acuma, ca să capete buchet şi arome specifice, ştiţi voi de care. 

Caricatura zilei

Guma

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.