Burse de merit pentru elevii de clasa a V-a. Listele trebuie depuse până pe 15 ianuarie. Prima plată pe 20 februarie
Elevii de clasa a V-a pot beneficia de burse de merit în anul școlar 2025-2026, iar diriginții au obligația de a întocmi și transmite listele cu elevii eligibili până la data de 15 ianuarie. Prima plată a burselor va fi efectuată pe 20 februarie, pentru drepturile aferente lunii ianuarie.
Bursele de merit se acordă pentru 15% dintre elevii fiecărei clase a V-a, pe baza mediilor obținute în primele două module ale anului școlar. Sunt eligibili elevii care au o medie generală între 9 și 10, calculată ca medie aritmetică a notelor de la toate disciplinele, cu două zecimale, fără rotunjire. În situația în care mai mulți elevi au aceeași medie ca ultimul beneficiar stabilit prin aplicarea procentului de 15%, bursa va fi acordată și acestora. În realitate, acest lucru înseamnă aproximativ 4-5 elevi din fiecare clasă, în funcție de efectivul de elevi.
Bursa de merit, calculată diferențiat în lunile cu vacanță
Elevii nu trebuie să depună cereri pentru obținerea bursei. Dirigintele este responsabil de întocmirea listei cu elevii care îndeplinesc criteriile metodologiei și de înaintarea acesteia către secretariatul școlii până la termenul stabilit.
Cuantumul bursei de merit este de 450 de lei, însă suma acordată lunar poate varia în funcție de numărul de zile de vacanță din luna respectivă. Pentru lunile în care sunt vacanțe, calculul se face conform formulei: (CB / NZL) x (NZL – NZV), unde CB reprezintă cuantumul bursei, NZL numărul de zile lucrătoare din luna respectivă, iar NZV numărul de zile de vacanță din luna respectivă.
10 absențe nemotivate într-o lună duc la suspendarea bursei
Acordarea bursei este condiționată și de comportamentul elevului. Bursa de merit va fi acordată doar dacă elevul a avut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului școlar anterior. De asemenea, elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă.
Bursa de merit poate fi cumulată cu bursa socială și cu bursa tehnologică, conform reglementărilor în vigoare.
Publicitate și alte recomandări video